Istoricul Marius Oprea anunţă de ce ar refuza şefia Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului: "Dumnezeu şi politica"

Marius Oprea scrie, într-un text remis MEDIAFAX, despre o posibilă numire în fruntea Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului, for pe care l-a fondat şi care a dus la condamnarea torţionarilor. Istoricul spune că a fost sunat de la SGG să îşi depună CV-ul, dar nu va accepta funcţia.

998 afişări
Imaginea articolului Istoricul Marius Oprea anunţă de ce ar refuza şefia Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului:  "Dumnezeu şi politica"

Istoricul Marius Oprea anunţă de ce ar refuza şefia Institutului de Combatere a Crimelor Comunismului: "Dumnezeu şi politica"

Redăm integral textul semnat de istoricul Marius Oprea şi remis MEDIAFAX:

Vorba lui Ion Creangă, ”nu ştiu alţii cum sînt”, dar pe mine m-a ocrotit bunul Dumnezeu să iau decizii pe care să le regret mai tîrziu - cel puţin în politică. Deşi tocmai această nebunie de a rămîne fidel pînă la capăt unor oameni care, la un moment dat mi-au întins o mînă şi m-au ajutat să-mi realizez proiectele în care am crezut, m-a costat; dar întodeauna preţul a fost uşor de suportat – anumite ”epitete ornante” cu care am fost categorisit de oameni care oricum n-ar fi avut vreodată motive să mă iubească.

M-am alăturat echipei de consilieri a domnului preşedinte Emil Constantinescu taman în primăvara anului 1999, cînd ”şobolanii” din Convenţie nu mai ştiau ce gaură să găsească pentru a părăsi corabia. Am avut ocazia, la Cotroceni, primind de la preşedinte sarcina de a redacta Raportul Consilului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, să intru în ”subteranele” tranziţiei.

Pe atunci, îmi scriam şi doctoratul în istoria Securităţii. Aşa că după ”Ţigareta 2”, tot Emil Constantinescu a fost acela care m-a delegat să cercetez implicarea foştilor securişti în acte de corupţie. Aşa am ajuns la concluzia că în România comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat, avînd ca vîrf de lance Securitatea (concluzie exprimată în două cărţi pe care le-am scris ulterior, ”Moştenitorii Securităţii” şi ”Mafia arabă de la Ceauşescu la Iliescu”).

N-am regretat niciodată că i-am rămas alături de atunci încoace preşedintelui Constantinescu, nici măcar cînd securiştii lui Năstase, de la Ristea Priboi pînă la Marian Ureche şi Răzvan Temeşan mă hărţuiau prin tribunale, cum nu regretasem nici mai devreme, cînd ţărăniştii – deja ostili, chiar dacă nu făţiş preşedintelui, dar în mod clar lui Constantin Ticu Dumitrescu (pe care l-au şi exclus din partid), al cărui ”consilier personal” de asemenea eram încă din 1992, au făcut totul ca eu să nu ajung în Colegiul CNSAS, instituţie la a cărei naştere contribuisem direct. Vreme de patru ani, în timpul ultimului mandat al lui Iliescu, am trăit doar din scris. Şi i-am rămas apropiat preşedintelui Constantinescu. Pînă în ziua de azi.

Dumnezeu a avut alt plan cu mine. Cînd, în toamna anului 2005 am demisionat din Ministerul Afacerilor Externe (poate unii înţeleg de ce), unde vreme de o jumătate de an ocupasem postul de director de expertiză la Institutul Diplomatic, dînd cu piciorul unei foarte posibile cariere diplomatice, nu prea ştiam bine ce o să fac, dar am ajuns şi mai bine – consilier de stat pe probleme de securitate naţională, în guvernul Tăriceanu.

Prima mea decizie a fost înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care îl plănuisem de ani buni. Ca să îl conving pe domnul Tăriceanu mi-a luat mai puţin de zece minute. În prima mea zi de lucru la Guvern, hotărîrea de înfiinţare a Institutului, pe care l-am condus apoi ca preşedinte (cu derogarea primului ministru), pleca la Monitorul Oficial – venisem cu tema pregătită de acasă.

De la început, m-am manifestat critic, în mod public, la adresa preşedintelui Băsescu, chiar înainte ca ruptura între acesta şi guvernul Tăriceanu să se producă. Am văzut, de la bun început, cum Traian Băsescu se folosea de ”condamnarea comunismului”, fără să creadă măcar o clipă în ea. Iar primul ministru mi-a respectat opinia, chiar dacă preşedintele, după cum domnul Tăriceanu mi-a mărturisit, i s-a plîns în legătură cu mine.

În schimb, atunci cînd s-a înfiinţat Comunitatea Naţională de Informaţii, n-am primit certificat ORNISS (prin lege, aş fi fost un fel de şef, chiar dacă ”informal” şi nu instituţional al lui Coldea – şi nu s-ar mai fi putut face aşa de uşor, sub Traian Băsescu, ”protocoale secrete”, care practic să reînvie fosta Direcţie de Cercetări Penale a Securităţii). Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu nu m-a dat afară, numindu-mă în schimb consiler personal şi însărcinîndu-mă să mă ocup de redactarea pachetului de legi privind Securitatea Naţională.

Apoi, cînd Emil Boc m-a concediat în februarie 2010, la mai bine de un an de la încetarea mandatului Guvernului Tăriceanu, aceasta s-a petrecut pentru că am fost pus în faţa situaţiei de a alege între fidelitatea faţă de testamentul moral pe care mi-l lăsase fostul meu mentor Ticu Dumitrescu sau o coabitare cu băsismul şi Vladimir Tismăneanu. Şi am ales. Deşi am plecat din Institut, eu am continuat cu o şi mai mare intensitate cercetările arheologice în căutarea victimelor comunismului, începute la Institut (nici nu mai aveam altceva pe cap), înfiinţînd Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului ca ONG. Trăiam, din nou, din expediente – ca în ”epoca Năstase”, dar îmi urmam calea.

În apele învolburate ale politicii din anii următori şi pînă azi, i-am rămas loial domnului Tăriceanu, fără care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu ar fi existat iar Vişinescu, Ficior şi alţii ca ei ar fi visat, nederanjaţi de nimeni, numai la ziua în care le bate la uşă poştaşul cu pensia, nu şi la o posibilă zi a judecăţii. Şi, mai ales, am redat zeci de morţi familiilor ori pe alte zeci i-am scos din mormintele fără cruce unde zăceau ucişi şi i-am reînmormîntat cu slujbă şi, uneori cu onoruri militare.

Mă simt foarte bine şi aşa, deşi băsiştii mă mai înjură, confundînd loialitatea mea faţă de Tăriceanu cu oportunismul. Reangajat, totuşi, ca simplu cercetător, după trei ani de ”free lancer” (în 2012) la Institutul pe care îl creasem, am rămas în această postură pînă în prezent. Nici măcar nu s-a găsit pentru mine un post (deşi alte angajări s-au făcut cu duiumul, în ultimii şapte ani). La IICMER sînt doar ”detaşat în interes de serviciu”, din şase în şase luni – chiar şi în condiţiile în care ALDE a fost partener de guvernare. Dar nu m-am supărat.

Vorbeam de Dumnezeu şi politică. În urmă cu două luni, cum mandatul preşedinelui IICCMER Radu Preda expira, am fost sunat de la Secretariatul General al Guvernului, ca să-mi trimit CV-ul pentru numirea ca preşedinte al institului pe care îl fondasem în 2005 (fiind susţinut politic de dl. Tăriceanu, pentru acest post). Am declinat oferta, arătînd că dl. Preda şi-a manifestat dorinţa de a mai rămîne pe post pînă cînd va pleca din România, ca preot paroh în Germania. Şi că sînt dispus, deci, să aştept.

Acum însă este evident că nu mai am ce aştepta. Oricum, aveam mari îndoieli cu privire la ”numirea” mea în funcţie, sub aspect moral: cum să fiu membru în cabinetul Dăncilă? Orice umbră a dubiilor mele a fost spulberată de Pronie. De mîna lui Dumnezeu, care a mi-a arătat calea. Oricît aş vrea, eu nu pot găsi nicio asemănare între mine, doamna Graţiela Gavrilescu, domnii Meleşcanu, Cupa, Băişanu, cum nu este nicio asemănare între cei 3.200 de lei, salariul meu de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi salariul de secretar de stat. Pe care l-aş lua ca preşedinte al acestuia.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici