Jianu: 78 la sută din şcolile din România nu au paza asigurată, 11 la sută nu au nici gard

Aproximativ 78% din şcoli din România nu au paza asigurată, iar 11% nu au nici gard, a declarat marţi directorul Direcţiei de Ordine Publică, Dumitru Jianu, la lansarea de către IGPR a unui proiect privind modalităţile de prevenire şi de gestionare a comportamentelor predelincvente şi delincvente.

119 afișări
Imaginea articolului Jianu: 78 la sută din şcolile din România nu au paza asigurată, 11 la sută nu au nici gard

Jianu: 78 la sută din şcolile din România nu au paza asigurată, 11 la sută nu au nici gard (Imagine: Nicu Mircea/Mediafax Foto)

De la începutul anului şcolar au fost semnalate 796 de infracţiuni, cifra menţinându-se la acelaşi nivel comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, iar în fiecare zi, la nivel naţional, peste 11.000 de forţe de ordine acţionează pentru a preveni fapte cu caracter penal în zona şcolilor, a spus Dumitru Jianu.

Şeful Direcţiei de Ordine Publică a mai spus că numărul elevilor-victimă s-a redus cu 9,3 la sută, iar principalele evenimente semnalate în şcoală sau în jurul unităţilor de învăţământ sunt furturile şi altercaţiile între elevi.

"Peste 90 la sută dintre infracţiunile sesizate au avut loc în interiorul şcolilor. Avem o problemă cu gradul de asigurare a pazei în şcoli, pentru 78 la sută dintre şcoli nu au pază iar 11 la sută nu au nici măcar gard", a declarat Jianu.

El a adăugat că 68 dintre autorii infracţiunilor sesizate erau elevi, numărul victimelor fiind şi mai mare, de 88 la sută.

Pentru reducerea acestor fenomene în rândul minorilor, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a lansat proiectul "Copilărie fără delincvenţă", în cadrul căruia se va derula o campanie de prevenire, destinată minorilor, părinţilor acestora, precum şi cadrelor didactice, pentru a creşte gradul de informare şi conştientizare cu privire la comportamentele predelincvente şi delincvente, modalităţile de prevenire, gestionarea situaţiilor conflictuale sau a consecinţelor legale.

Şeful Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Constantin Stroescu, a spus că proiectul va fi implementat în 47 de şcoli din România, la nivelul claselor V-VIII, fiind implicaţi aproximativ 17.000 de elevi, părinţii acestora, precum şi 700 de cadre didactice.

"Poliţiştii de la structurile de prevenire, în colaborare cu asistenţi sociali, vor purta discuţii cu elevii pe tema delincvenţei juvenile, vor organiza concursuri şi expoziţii tematice. Un element inedit, ce ilustrează metodele moderne de prevenire a criminalităţii, este implicarea directă a elevilor în activităţi, nu numai în calitate de beneficiari, ci şi de organizatori. Astfel, în şcolile în care se va derula campania vor fi create «Consilii de Prevenire a Criminalităţii», constituite atât din elevi cu comportament meritoriu, cât şi din elevi cu probleme de comportament. Prin cooptarea copiilor la organizarea evenimentelor preventive se urmăreşte creşterea gradului de implicare şi responsabilizare, precum şi o mai bună asumare a atitudinii preventive", a precizat Stroescu.

Şeful Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii a mai spus că, în cadrul proiectului, se va pune accent şi pe conceptul de "învăţare prin joc", urmând a fi creat un joc pe calculator, atractiv şi adaptat vârstei, prin care copiii să înveţe cum să gestioneze conflictele, cum să evite violenţa şi să se ferească de pericole.

Activităţile se vor derula timp de 24 de luni, proiectul fiind finanţat prin programul de granturi al Comisiei Europene "Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii" (ISEC). Bugetul total al proiectului este de 211.610 euro, 90 la sută fiind finanţarea Comisiei Europene, iar 10 la sută contribuţia statului român.

Partenerii Inspectoratului General al Poliţiei Române în acest proiect sunt, în plan intern, Direcţia Protecţia Copilului din Ministerul Muncii, Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar în plan extern, poliţiile din Cehia şi Bulgaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici