Lanţ uman, format la Bucureşti pentru eliminarea paşapoartelor dintre România şi Republica Moldova

Un lanţ uman, care a pornit din faţa sediului Ministerului Afacerilor Externe al României şi până la porţile Ambasadei Republicii Moldova, a fost format de mai multe persoane, care au cerut, astfel, eliminarea paşapoartelor la trecerea dintre cele două state.

605 afișări
Imaginea articolului Lanţ uman, format la Bucureşti pentru eliminarea paşapoartelor dintre România şi Republica Moldova

Lanţ uman, format la Bucureşti pentru eliminarea paşapoartelor dintre România şi Republica Moldova (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

Manifestaţia a avut loc la iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunea 2012, conform unui comunicat de presă transmis MEDIAFAX.

"Paşapoartele dublează frontiera dintre România şi Republica Moldova. Nu le mai vrem şi nu ne mai trebuie. Este nefiresc să putem circula doar pe baza buletinului în 58 de ţări şi teritorii, iar pentru a ajunge la Chişinău să fim nevoiţi să ne procurăm paşaport. Costurile morale şi financiare ale acestei măsuri sunt prea mari", a spus Mădălina Hriţuleac, secretarul general al Platformei Unioniste Acţiunea 2012.

Conform sursei citate, la acţiune au participat câteva sute de persoane.

"Am prieteni mulţi în România. Din cauză că nu îşi mai perfectează paşaport, ne vedem foarte rar, atunci când trec eu Prutul. Următorul pas corect şi natural al autorităţilor de la Chişinău ar fi adoptarea unei Hotărâri de Guvern care să permită cetăţenilor României să treacă vama fără paşaport", a spus Oxana Iovu, originară din Ialoveni.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a depus adrese pentru legiferarea accesului cetăţenilor Uniunii Europene în Republica Moldova doar cu obligaţia de a prezenta alternativ paşaportul sau cartea de identitate atât la Ministerul Afacerilor Externe al României, cât şi la Ambasada Republicii Moldova de la Bucureşti. În acelaşi sens, Tinerii Moldovei de la Chişinău au depus o adresă la Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene al Republicii Moldova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici