Legea vaccinării, avizată de senatorii-jurişti. Noua excepţie introdusă în actul normativ

Comisia juridică a Senatului a dat miercuri un aviz favorabil Legii vaccinarii, acceptând şi amendamentul propus de senatorul USR Edward Dârcă, potrivit căruia sunt exceptate de la vaccinare persoanele care fac dovada că sunt imuni la virusul împotriva căuia se administrează vaccinul.

1996 afișări
Imaginea articolului Legea vaccinării, avizată de senatorii-jurişti. Noua excepţie introdusă în actul normativ

Legea vaccinării, avizată în Comisia juridică. Personale imune, exceptate de la vaccinare

„Mă uitam la articolul 24, unde sunt excepţiile în ceea ce priveşte vaccinarea minorilor, şi avem două situaţii: în momentul în care părintele îşi asumă calendarul de recuperare sau în momentul în care există o adeverinţă medicală a contraindicaţiilor definitive pentru anumite vaccinări. Aş propune să introducem şi un punct c), atunci când se poate face dovada că persoana sau copilul respectiv sunt imuni la virusul respectiv. Se poate face un test imunologic dintr-o picătură de sânge (...) Dacă are o imunitate dezvoltată, de exemplu la ROR, chiar dacă nu a fost dezvoltată, a captat virusul şi a trecut peste această etapă, organismul lui este imun. Dacă dovedeşte că este imun la virusul respectiv, să nu mai trebuiască să fie vaccinat pentru că oricum vaccinul nu mai produce niciun efect benefic pentru el. Este o chestiune de drepturi aici”, a declarat senatorul USR Edward Dârcă.

Avizul favorabil cu amendamentul adus de Edward Dârcă a fost adoptat cu majoritate de voturi, senatorul PNL Daniel Fenechiu opunându-se întregului proiect de lege.

Proiectul de lege va fi supus dezbaterii Comisiei de sănătate care ar urma să întocmească raportul care va fi dezbătut şi votat în plenul Senatului.

Senatul este prima cameră sesizată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici