Litoralul românesc este ocupat sută la sută

Gradul de ocupare a litoralului românesc este, în prezent, potrivit cifrelor oficiale, de sută la sută, actualul sfârşit de săptămână devenind astfel cel mai aglomerat week-end al sezonului estival 2009.

477 afișări
Imaginea articolului Litoralul românesc este ocupat sută la sută

Litoralul românesc este ocupat sută la sută (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, conform datelor statistice oficiale, transmise de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, peste 129.000 de turişti se află, la această oră, pe litoralul românesc, mulţi dintre ei fiind atraşi de manifestările programate pentru acest week-end: Liberty Parade, Mamaia Milano Night şi Samba Carnaval.

Astfel, Liberty Parade 2009, cel mai mare fenomen dance de stradă din România, care se află deja la a IX-a ediţie, a atras în sudul litoralului peste 75.000 de turişti. Cei mai mulţi, 38.880, se află în Mangalia şi Saturn, 17.787 sunt în Neptun, Olimp, Jupiter, Venus şi Cap Aurora, iar 20.600 de turişti au fost înregistraţi în Costineşti.

"Putem considera, într-adevăr, că acesta este cel mai aglomerat week-end în sudul litoralului, în sezonul estival 2009", a declarat preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin.

Ea a mai precizat că numărul de turişti ce se află în nordul litoralului, în special în staţiunea Mamaia, depăşeşete cifra de 35.000.

"În Mamaia, sloganul Come and break the fashion limits! al binecunoscutului eveniment Mamaia Milano Nights, precum şi Samba Carnaval, au atras 28.358 de turişti, în timp ce în Năvodari şi Constanţa au fost înregistraţi, oficial, peste 7.000 de turişti", a mai afirmat Corina Martin.

Acestea sunt numai cifrele oficiale, dar numărul turiştilor ce se află în acest week-end pe litoral este mult mai mare, în condiţiile în care în statistici nu sunt incluşi şi turiştii cazaţi la particulari sau cei din campinguri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici