Mai mulţi turişti care au urcat la Sfinx, pentru a participa un fenomen unic al anului, BLOCAŢI pe munte din cauza viscolului
Potrivit şefului Salvamont Buşteni, Gheorge Haiduc, zeci de turiştii au rămas blocaţi în zona Sfinxului, din Munţii Bucegi, din cauza viscolului, unii dintre ei fiind neechipaţi.
“Este viscol puternic, ceaţă, zăpada este mare. Unii sunt în adidaşi, îmbrăcaţi subţire. Sunt mulţi. Au venit cu maşinile până la Piatra Arsă şi de acolo au urcat la Sfinx să vadă piramida. Noi le-am dat ceai clad şi îi îndrumăm către maşini”, a declarat Haiduc.
Potrivit acestuia, la acţiune participă şi salvamontiştii din Dâmboviţa.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a precizat că sunt 60 de persoane blocate, fără probleme medicale.
În fiecare an, pe 28 noiembrie, la Sfinx, razele soarelui formează, la apus, o piramidă energetică.
Citeşte şi: CCR a declarat neconstituţională Legea de achiziţie a conacului de la Florica, după ce a admis sesizarea preşedintelui Iohannis
Citeşte şi: Martor, în procesul lui Dragnea: Tuturor le era frică de el. Preşedintele Consiliului Judeţean era Dumnezeu
Citeşte şi: Pentagonul vrea să distrugă lucrările de artă realizate de deţinuţii de la Guantanamo / „America nu vrea, pur şi simplu, ca lumea să vadă aceste lucrări”
Citeşte şi: Rusia şi SUA se acuză reciproc după un incident între două avioane militare deasupra Mării Negre. Pentagonul: „Situaţia s-ar fi putut solda cu rănirea gravă a membrilor ambelor echipaje”