Marcel Vela, despre tensiunile create de reorganizarea MAI: Îmi asum chiar dacă deranjează. Nu înseamnă disponibilizări

Marcel Vela a precizat că îşi asumă reorganizarea MAI, chiar dacă procesul aduce măsuri care deranjează, însă angajaţii ministerului trebuie să înţeleagă că reorganizarea nu înseamnă şi disponibilizări, deoarece sistemul oricum se confruntă cu deficit de personal.

1633 afişări
Imaginea articolului Marcel Vela, despre tensiunile create de reorganizarea MAI: Îmi asum chiar dacă deranjează. Nu înseamnă disponibilizări

Marcel Vela, despre tensiunile create de reorganizarea MAI

„În aceste zile, la nivelul MAI se analizează şi se dezbat măsuri de eficientizare sau de reorganizare a activităţii din toate structurile militare sau civile. Aşa cum am anunţat public, căutăm cele mai bune soluţii pentru ca managementul din minister să fie guvernat de principiile eficienţei şi profesionalismului, astfel încât să le putem oferi cetăţenilor un serviciu public performant, aşa cum îl merită, iar încrederea în MAI să crească în următoarea perioadă de evaluare”, a scris ministrul de Interne pe pagina sa de Facebook.

Marcel Vela a precizat că a cerut fiecărui inspectorat să realizeze o analiză a activităţii şi să vină cu propuneri pentru a identifica soluţii pentru eficientizarea şi modernizarea MAI.

„Sunt hotărât şi îmi asum această reorganizare, chiar dacă va presupune unele măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unităţi sau reducerea unor posturi de conducere, cu salarii foarte mari, dar care pentru minister se vor traduce prin economii financiare importante pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea angajaţilor din operativ ori achiziţionarea şi modernizarea unor dotări. Este foarte important ca angajaţii ministerului să înţeleagă că această reorganizare nu înseamnă disponibilizări, nu înseamnă că unii dintre colegii lor vor pleca acasă, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un important deficit de personal în aproape toate structurile operative”, mai scrie ministrul de Interne.

În viitorul apropiat, vor fi aduşi mai mulţi oameni în sistem pentru a combate reţelele de crimă organizată, pentru a proteja graniţele, şi pentru a interveni rapid în situaţii de urgenţă, mai spune Vela.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici