Martor în dosarul Rovinari-Turceni: Nu l-am văzut niciodată pe Ponta la sediul firmei

Unul dintre avocaţii care au colaborat cu firma de avocatură a lui Dan Şova, audiat ca martor în dosarul în care este judecat fostul ministru alături de Victor Ponta, le-a spus judecătorilor că nu l-a văzut niciodată pe fostul premier la sediul societăţii. Alţi doi martori au dat declaraţii marţi.

3633 afișări
Imaginea articolului Martor în dosarul Rovinari-Turceni: Nu l-am văzut niciodată pe Ponta la sediul firmei

Martor în dosarul Rovinari-Turceni: Nu l-am văzut niciodată pe Ponta la sediul firmei

"Nu cunosc nimic privind convenţia de conlucrare dintre cabinetul lui Victor Ponta şi cel al lui Dan Şova. Am aflat din comunicat de presă de existenţa parteneriatului dintre Victor Ponta şi echipa Sova şi Asociaţii în 2007 sau 2008. Convenţia de conlucrare nu am văzut-o niciodată. În aceşti ani am fost angajat cu contract de colaborare în cadrul Şova şi Asociaţii. Mă ocupam şi de dosarele penale, de unele de insolvenţă şi de unele civile. Aveam în jur de zece clienţi pe linie penală. În aceşti ani nu am conlucrat cu Victor Ponta în niciun dosar penal în care era vizat Constantin Cazacu de la MFA Mizil. În relaţia cu Cazacu şi MFA Mizil au mai prestat activităţi alţi doi trei avocati dar pe niciunul nu l-am auzit sa fi conlucrat cu Ponta Victor. Eu şi Eugen Pop am coordonat relaţia juridica cu MFA Mizil. Nu l-am văzut niciodată pe Victor Ponta la sediul firmei. Exceptând acel comunicat din mass-media eu nu pot spune că am auzit că se pregătea vreo fuziune ântre cele două cabinete", al lui Victor Ponta şi al lui Dan Şova, a declarat Mihai Bogdan Iacob.

La termenul de marţi au fost audiaţi alţi doi martori, Radu Cernov, fost partener la Şova şi Asociaţii şi fost consilier personal al lui Dan Şova, şi Amalia Raţiu, fost asociat al firmei.

"În perioada 2007- 2008 eram asociat la casa de avocatura Şova şi Asociaţii. Recunosc că sunt în relaţii de prietenie cu Dan Şova, Fiecare proiect mare era coordonat de unul dintre asociaţi. Simona Ciurcu coordona însă toată activitatea administrativă. Regula era ca asociaţii să se întâlnească şi să discute despre mai toate proiectele iar rezultatul discuţiilor era comunicat Simonei, Office Manager. (...) Negocierea contractelor se făcea de oricare dintre asociaţi dar sub coordonarea lui Dan Şova care semna toate contractele şi era singurul reprezentant legal", a declarat Radu Cernov.

În legătură cu acuzaţiile potrivit cărora Dan Şova ar fi dispus distrugerea hardurilor calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice, Radu Cernov a declarat că au fost probleme cu computerele instituţiei o câteva zile şi că i s-a cerut laptopul pentru verificări însă a refuzat să îl înstrăineze.

"La un moment dat martorul Brâncuş Alin mi-a cerut laptopul de firmă, spunând că are viruşi. Am refuzat şi am verificat personal. Nu era virusat. Ştiu că la nivelul firmei au existat în acea perioadă nişte probleme, colegii mei neavând acces la mailuri şi documente. A durat câteva zile. Oricum, nu au existat sincope în activtatea avocaţilor din această cauză. Nu au fost cumparate alte calculatoare sau hard-uri şi s-a reinstalat programul. La data respectivă, Dan Şova nu mai era asociat în firmă. Nu am discutat cu el despre incident. Nu avea legătură cu acesta", a mai spus martorul.

În ceea ce priveşte colaborarea lui Victor Ponta cu firma de avocatura a lui Dan Şova, Cernov a declarat instanţei că are cunoştinţă despre existenţa unei convenţii între firmele deţinute de cei doi.

"În 2007 s-a încheiat o convenţie între cele două firme. Această convenţie a fost în vigoare până la începutul lio 2009 şi avea fixat un onorariu indiferent de conlucrare, fiind un fel de abonament. Activitatea de conlucare cu avocaţii firmei noastre s-a desfăşurat privind MFA Mizil. De acesta se ocupa Iacob Bogdan. Nu ştiu daca Victor Ponta a figurat pe site-ul firmei ca asociat. Erau discuţii ca firmele să fuzioneze, nu doar să colaborăm, dar nu s-au concretizat. L-am văzut pe Victor Ponta venind o dată la firmă, din câte îmi aduc aminte. Nu pot preciza scopul vizitei lui Victor Ponta la firma de avocatura în perioada în care se discuta fuziunea celor două entităţi. I-a fost repartizat un loc în firma. În 2007-2009 s-au întocmit rapoarte de activitate între SCA Şova şi Asociaţii şi firma de avocatura a lui Victor Ponta. Am constatat personal în ianuarie 2009, când documentele SCA Şova şi Asociaţii au fost preluate de mine ca urmare a retragerii lui Dan Şova şi dobândirii de către mine a calităţii de coordonator. Am primit un biblioraft cu arhiva acestor rapoarte. Nu le-am lecturat şi nu ştiu la ce se refereau. Am pus la dispoziţia organelor documentele respective când a avut loc un control fiscal. Ulterior, Victor Ponta ne-a solicitat o copie a rapoartelor deoarece şi la cabinetul lui avea loc un control fiscal. Victor Ponta nu a discutat direct cu mine, ci un angajat al firmei a luat legatura cu Ciurcu Simona, care m-a înştiinţat. Eu mi-am dat acordul să fie trimise. Nu a existat o corespondenţă scrisă, predarea făcându-se ca urmare a cererii verbale", le-a mai spus Radu Cernov judecătorilor.

Alin Brâncuşi şi Simona Ciurcu, foşti angajaţi ai firmei Şova şi Asociaţii, au făcut denunţuri în dosar. Următorul termen a fost stabilit pentru 9 decembrie.

Fostul premier Victor Ponta este judecat, în dosarul Turceni Rovinari, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. Dan Şova este acuzat în acelaşi dosar de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin Cabinet Individual de Avocat "Victor-Viorel Ponta" a obţinut de la SCA "Şova şi Asociaţii" suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat. Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Laurenţiu-Dan Ciurel, director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, la data faptelor director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici