Monitorul Apărării | O grupare navală a NATO este prezentă în Marea Neagră pentru un exerciţiu de neutralizare a ameninţărilor subacvatice

Nave din cadrul Grupării Navale Permanente a NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group) au intrat în Marea Neagră în 19 februarie.

504 afișări
Imaginea articolului Monitorul Apărării | O grupare navală a NATO este prezentă în Marea Neagră pentru un exerciţiu de neutralizare a ameninţărilor subacvatice

Monitorul Apărării | O grupare navală a NATO este prezentă în Marea Neagră pentru un exerciţiu de neutralizare a ameninţărilor subacvatice

Forţele Navale române vor găzdui în perioada 01-08 martie exerciţiul ”Poseidon 2019” care are ca scop creşterea interoperabilităţii navelor NATO în misiuni de neutralizare a ameninţărilor subacvatice. La exerciţiu participă nave militare din trei ţări riverane Mării Negre şi nave militare din alte state NATO.

Din gruparea navală SNMCMG-2 mai fac parte nave militare din Bulgaria (vânătorul de mine BGS Tsibar), Germania (nava de realimentare FGS Werra) şi Turcia (dragorul de mine TCG Akcakoca).

Dragorul maritim „Lt. Lupu Dinescu” a plecat duminică, 17 februarie, din portul militar Constanţa, pentru a se integra în SNMCMG-2, care desfăşoară acţiuni specifice în Marea Neagră, pentru asigurarea securităţii colective a NATO pe flancul estic.

Gruparea navală va vizita Varna (Bulgaria) în perioada 22-25 februarie, înainte de a se îndrepta spre portul Constanţa.

De la anexarea Crimeii în 2014, NATO şi-a sporit prezenţa în Marea Neagră. Prezenţa grupărilor maritime ale NATO în Marea Neagră a crescut în 2018 la un total de 120 de zile (în trei etape), în comparaţie cu 80 de zile (în două etape) în 2017.

SNMCMG-2 este una dintre cele patru grupări navale permanente ale NATO, care reprezintă forţe maritime multinaţionale integrate, alcătuite din nave din ţări aliate sub comanda continuă a NATO pentru a îndeplini o gamă largă de misiuni, cum ar fi: desfăşurarea de exerciţii militare, prezenţă de descurajare şi, nu în ultimul rând, desfăşurarea de misiuni operaţionale.

Activităţile grupărilor navale permanente ale NATO demonstrează hotărârea Alianţei de a promova solidaritatea şi de a consolida relaţiile între statele membre şi naţiunile partenere.

Concomitent cu intrarea SNMCMG-2, în Marea Neagră a intrat şi distrugătorul american USS Donald Cook. Distrugătorul va face o escală în portul ucrainean Odessa pentru pregătirea exerciţiului Sea Breeze 2019. Un grup de nave din cadrul Flotei Ruse din Marea Neagră, între care corveta Orehovo-Zuevo şi nava de cercetare Ivan Hurs, a început marţi o misiune de supraveghere a distrugătorului american USS Donald Cook.

(Citeşte continuarea pe monitorulapararii.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici