Muncitorul prins sub un mal de pământ, în Giurgiu, a fost scos la suprafaţă

Muncitorul care a fost prins, miercuri după-amiază, sub un mal de pământ, în oraşul Mihăileşti din judeţul Giurgiu, a fost scos la suprafaţă după mai mult de patru ore, fiind transportat cu o ambulanţă SMURD la un spital din Capitală.

38 afișări
Imaginea articolului Muncitorul prins sub un mal de pământ, în Giurgiu, a fost scos la suprafaţă

Muncitorul prins sub un mal de pământ, în Giurgiu, a fost scos la suprafaţă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, acţiunea de scoatere a bărbatului din groapa adâncă de şase metri a fost întârziată deoarece bărbatul avea piciorul stâng prins sub o ţeavă.

Astfel, muncitorul a fost scos de sub malul de pământ după ce pompierii militari au reuşit să taie ţeava respectivă.

Pe parcursul operaţiunii, medicii de la SMURD i-au dat bărbatului ceai cald pentru a rezista frigului şi au vorbit tot timpul cu el.

După scoaterea bărbatului, acesta a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

De asemenea, traficul rutier pe DN 6 Bucureşti - Alexandria, întrerupt în zona Mihăileşti din cauza operaţiunii de scoatere a muncitorului de sub malul de pământ, a fost reluat, după ce timp de peste patru ore cât a durat acţiunea, perioadele de blocaj au alternat cu cele în care s-a circulat pe un singur fir.

Poliţiştii şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Giurgiu au declanşat anchete în acest caz. Din primele cercetări a rezultat că iniţial un alt muncitor a fost surprins şi el de prăbuşirea solului, însă a fost scos rapid de către colegii de muncă.

Un muncitor al unei firme care făcea lucrări de canalizare în apropierea DN 6, în zona oraşului Mihăileşti din judeţul Giurgiu, a fost prins sub un mal de pământ şi îngropat până la brâu, pentru salvarea sa intervenind pompierii militari de la ISU.

Şeful Poliţiei Rutiere Giurgiu, comisar-şef Marian Popescu, declara că traficul rutier în zona producerii accidentului de muncă a fost oprit pentru a permite echipelor de intervenţie să-l scoată pe muncitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici