Muniţie antiaeriană, găsită de angajaţii unei primării din Gorj, care făceau curat pe malul unui râu | FOTO

Peste 800 de cartuşe au fost găsite, miercuri, de angajaţii Primăriei Jupâneşti, din judeţul Gorj, în timp ce strângeau gunoiul aruncat în apropierea râului Gilort. Muniţia a fost ridicată de o echipă a ISU Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

570 afișări
Imaginea articolului Muniţie antiaeriană, găsită de angajaţii unei primării din Gorj, care făceau curat pe malul unui râu | FOTO

Muniţie antiaeriană, găsită de angajaţii unei primării din Gorj, care făceau curat pe malul unui râu

Potrivit ISU Gorj, cartuşele au fost descoperite, miercuri, în comuna Jupâneşti. Obiectele au fost ridicate şi depozitate pentru a fi, ulterior, distruse.

„Am fost anuntaţi de către primarul comunei Jupâneşti că, în timpul unor lucrări executate pe raza localităţii, au fost găsite mai multe obiecte de muniţie. La faţa locului s-a deplasat o echipă pirotehnică din cadrul ISU Gorj, care a identificat un număr de 840 de bucăţi muniţie antiaeriană, calibru 22 mm şi două tuburi cartuş, calibru 7,62. Acestea au fost ridicate şi depozitate de către echipa pirotehnică a ISU Gorj, urmând să fie distruse controlat", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Maria Băran, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

TITLURILE ZILEI

Angajaţii Primăriei Jupâneşti efectuau lucrări de igienizare în apropierea râului Gilort atunci când au descoperit muniţia.

„Era o acţiune de igienizare la care participau lucrătorii Primăriei în apropierea cursului de apă, lângă Gilort, unde erau nişte gunoaie aruncate. Acolo, sub sacii cu moloz, într-un sac cu nisip, cenuşă, erau în jur de 800 de cartuşe, muniţie antiaeriană, dar Poliţia spune că erau din stocurile deja scoase din uz, care constituiau fier vechi. Noi le-am colectat cu grijă şi am chemat autorităţile. Undeva, chiar în marginea drumului, erau saci cu moloz, printre care şi cartuşele într-un alt sac", a spus, pentru MEDIAFAX, Petre Guşiţă, primarul comunei Jupâneşti.

Acesta a precizat că a depistat în urmă cu o săptămână depozitul ilegal de deşeuri din apropierea râului, în care a fost găsită şi muniţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici