Muzica la terase ar putea fi interzisă după ora 22:00. Legea care te obligă să ai aprobarea scrisă a vecinilor dacă dai o petrecere

Un grup de 42 de senatori (40 PSD din 42, unul independent şi un democrat liberal) au iniţiat un proiect de lege privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, care prevede, între altele: amuţirea muzicii la terase după ora 22, necesitatea obţinerii aprobării scrise a tuturor vecinilor ce ar putea fi deranjaţi în cazul organizării unei petreceri în propria locuinţă, interzicerea consumului de băuturi alcoolice în parcuri, pe stadioane şi străzi, interzicerea portului oricăror obiecte contondente sau de autoapărare, inclusiv interzicerea cuţitelor de bucătărie în propria maşină, informează Gândul.

767 afișări
Imaginea articolului Muzica la terase ar putea fi interzisă după ora 22:00. Legea care te obligă să ai aprobarea scrisă a vecinilor dacă dai o petrecere

Muzica la terase ar putea fi interzisă după ora 22:00. Legea care te obligă să ai aprobarea scrisă a vecinilor dacă dai o petrecere (Imagine: www.gandul.info)

Potrivit "Gândul", proiectul iniţiat de grupul de senatori - 40 PSD din 42, unul independent şi un democrat liberal - mai prevede interzicerea consumului de băuturi alcoolice în parcuri, pe stadioane şi străzi, interzicerea portului oricăror obiecte contondente sau de autoapărare, inclusiv interzicerea cuţitelor de bucătărie în propria maşină.

"În cazul unor evenimente familiale, depăşirea limitelor de zgomot admise se poate face numai cu acordul scris al locuitorilor din imobil sau din imediata vecinătate", este menţionat în proiectul de lege.

De asemenea, în localurile publice situate în imobilele cu destinaţia de locuinţă, programul muzical poate fi difuzat după ora 22.00 doar dacă localul este izolat fonic şi patronii obţin aprobarea scrisă a locatarilor imobilului şi a celor din imediata vecinătate.

Primarii din staţiunile turistice vor putea reglementa alte orare de funcţionare ale teraselor "după consultarea cetăţenilor".

Proiectul prevede şi limitarea auto-protecţiei, prin interzicerea purtării spray-urilor lacrimogene sau paralizante şi a oricăror obiecte contondente în locuri publice, mijloace de transport în comun. Nerespectarea acestei reguli este considerată infracţiune şi ar urma să fie sancţionată cu închisoarea de la 6 luni, la 5 ani. Pe de altă parte, folosirea unui spray lacrimogen sau paralizant asupra unei persoane sau grup de persoane este sancţionată doar contravenţional, "dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale".

Obiectele contondente şi ascuţite (inclusiv cuţitele) şi dispozitivele care generează şocuri electrice nu vor fi tolerate nici în maşinile proprietate personală - tot infracţiune considerându-se şi încălcarea acestei prevederi.

Tot între 6 luni şi 5 ani de închisoare ar urma să fie pedeapsa în cazul celor care refuză să îşi decline identitatea sau să se legitimeze în faţa poliţiştilor, având şi un comportament jignitor faţă de aceştia. La fel ar urma să fie sancţionaţi şoferii care nu opresc autovehiculul la semnalele poliţiştilor, precum şi cei care scriu în procesele verbale de constatare a contravenţiilor "expresii jignitoare".

"Săvârşirea a trei sau mai multe contravenţii în timp de un an, urmate de refuzul de a fi achitate" se sancţionează cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, susţin senatorii.

Contravenţii vor fi considerate: "hărţuirea unei persoane prin apelarea repetată la telefon, sonerie, interfon, bătăi în uşi sau ferestre, în scopul de a-i crea o stare de disconfort", "lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor domestice sau de companie care prezintă pericol public pentru persoane şi bunuri de orice fel, inclusiv pentru culturile agricole şi plantaţiile ce aparţin domeniului public sau privat, ori pentru circulaţia rutieră", "consumul de băuturi alcoolice pe stradă, în parcuri, stadioane, baze sportive, instituţii culturale şi de învăţământ, săli de spectacole, unităţi economice, mijloace de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi sau alte locuri publice, indiferent de forma de proprietate", relaţiile sexuale în locurile publice.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se va face nu doar de către agenţii de ordine - poliţişti, jandarmi - ci şi către "primar şi împuterniciţii acestuia".

Autorul proiectului de lege este senatorul PSD Adrian Ţuţuianu. Acesta declară, pentru "Gândul", că "îşi asumă" toate prevederile proiectului.

"Ştiu bine ce am făcut şi îmi asum ce fac. Articolele trebuie citite prin interpretare juridică, nu gramaticală. M-am consultat cu sindicatele poliţiştilor în întocmirea acestui proiect".

Mircea Geoană, preşedintele Senatului, semnatar, şi el, al iniţiativei legislative, a mărturisit că nu ştie nimic concret depsre proiect. "Îmi trec prin mâini mii de documente, nu ştiu ce conţin fiecare. Dar o să verific despre ce este vorba", a declarat Geoană, pentru "Gândul".

Senatorul PSD Titus Corlăţean admite că nu a lecturat proiectul de lege. "Recunosc, am semnat proiectul la rugămintea colegului Ţuţuianu, fără a-l citi şi bazându-mă pe ce mi-a spus domnia sa, în linii mari, despre proiect. Dar, dacă sunt imperfecţiuni, vor fi ameliorate în procesul legislativ", spune Corlăţean, potrivit sursei citate.

Senatorul Ecaterina Andronescu a declarat că a citit proiectul de lege, dar susţine că într-o variantă care nu conţinea prevederile în legătură cu care a fost rugată să se pronunţe (incriminarea penală a portului de spray-uri lacrimogene, a cuţitelor în maşină etc.): "Nu existau aceste articole. Mi s-a spus că proiectul va mai fi îmbunătăţit, dar nu văd cum asta e o îmbunătăţire. Chiar mă deranjează. Dar, vă asigur, că nu aşa va trece proiectul de comisii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici