Noi decizii în contextul crizei Covid-19. Nelu Tătaru: Dacă se impune va fi şi o prelungire a stării de alertă

  • Nelu Tătaru a anunţat că un proiect de lege se află în lucru, după decizia CCR care a declarat neconstituţionale carantina şi izolarea.
  • „Tot ce ţine de carantină, de izolare la domiciliu rămân în continuare ca recomandări”, a transmis ministrul Sănătăţii medicilor.
  • Întrucât sunt trei săptămâni de creştere a numărului de cazuri, Tătaru a evocat posibilitatea prelungirii stării de alertă.
16759 afișări

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că izolarea trebuie să rămână o regulă de bază, în condiţiile în care respectarea regulilor se face din ce în ce mai greu.

Tătaru a spus că România are un număr crescut de cazuri în ultima săptămână şi se confruntă cu un început „de transferuri de pacienţi din terapiile intensive către alte spitale care au locuri”.

„Tot ce ţine de carantină, de izolare la domiciliu rămân în continuare ca recomandări, atât pentru populaţia civilă, cât şi pentru corpul medical. (...) Izolarea trebuie să continue, iar recomandările pe care le-am făcut pentru toţi pacienţii asimptomatice sau cu simptome uşoare să rămână de bază”, a spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul a adăugat că autorităţile lucrează la un proiect de lege care va ajunge săptămâna viitoare la Guvern.

Tătaru a subliniat că măsurile de izolare sunt cele care au dus la rezultatele care au existat până acum. Acesta a mai atras atenţia că asimptomaticii externaţi 10 zile trebuie să rămână în izolare alte 4 zile acasă.

„În pofida a tot ce se discută, a tot ce se întrevede pe fake news-uri, rămâne o regulă de bază. Pentru cei care primesc această recomandare de izolare rămâne, dincolo de decizia CCR, acel articol de zădărnicire a bolii”, a atras atenţia Tătaru.

Nelu Tătaru: În acest moment nu există pericolul întoarcerii la starea de urgenţă

În acest moment nu există pericolul instituirii stării de urgenţă, ci se fac evaluări dacă va fi prelungită starea de alertă după 15 iulie, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„În acest moment nu avem acest pericol al stării de urgenţă. Gestionăm numărul de cazuri. Gândim, ca şi evouţie, până pe 15 iulie, dacă e necesară prelungirea stării de alertă sau nu”, a declarat Nelu Tătaru.

El a spus că Institutul Naţional de Sănătate Publică face evaluări şi recomandări.

„Apanajul stării de alertă este al CNSU, prezidat de premier. Apanajul stării de urgenţă este al preşedintelui Klaus Iohannis”, a amintit el.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, au susţinut vineri declaraţii de presă, după o şedinţă la Palatul Victoria, în contextul crizei Covid-19. 

Cele mai importante declaraţii LIVE TEXT:

Nelu Tătaru: Referitor la deciziile constituţionale apărute ieri ţin să menţionez că lucrăm la un proiect de lege, şi cer părţilor implicate să contribuie.

Tot ce ţine de carantină rămân că recomandări. Recomand corpului medical că fiecare pacient să primească explicaţii referitoare la carantină, izolare la domiciliu, pandemie.

Recomandarea de izolare nu e strict medicală. Izolarea de până la 14 zile este cea care a dus la rezultatele actuale. Acum avem o rată de transmitere de 1,4. Acea izolare, pe care am păstrat-o şi noi, rămâne de baza. Este pentru tot ce înseamnă familie, vârstnici din familie, persoane din jurul nostru.

Rămâne valabilă partea din codul penal referitoare la zădărnicirea combaterii bolilor. Ne pregătim pentru un proiect legislativ pe care îl vom promova în şedinţa de săptămâna viitoare. Boală, carantină, izolare, tratament şi izolare. Recomandările care nu sunt conforme, suntem în măsură să le reaşezăm elgislativ, dar avem nevoie de cooperarea dumneavoastră, de corpul medical, pentru a lupta cu incertitudinile. Internarea persoanelor simptomatice este absolut necesară în vederea identificării şi ziolarii anumitor focare. În continuare avem focare în desfăşurare. Ţine doar de noi şi de spiritul civic, de cooperarea populaţiei civile, să reuşim să combatem pandemia.

Bogdan Despescu: Au fost stabilite mai multe măsuri. Forţele de intervenţie au fsot dirijate spre zonele de interes. Reprezentanţi ai protecţiei consumatorului au fost trimişi pentru a verifică activităţile comerciale. Acţionăm cu prioritate în zona litoralului, în ideea de a acoperi zona sfârşitului de săptămâna în special, când mulţi cetăţeni sunt acolo. Vom transmite un număr de  telefonTelverde. Nu vrem să dăm sancţiuni, dar le vom da unde şi când e cazul.

Nelu Tătaru: Evaluarea pacientului se face de medicul curant, care decide dacă e cazul că pacientul să fie externat sau nu. 

Cât timp cineva respectă regulile de izolare, îşi poate asumă o externare. În caz contrar, riscă să îşi infecteze familia şi alţi oameni apropiaţi.

Întrebări preluate de la jurnaliştii prezenţi la conferinţă

Reporter: Care sunt măsurile concrete luate pentru litoral, având în vedere că acolo nu se respectă regulile de distanţare?

Despescu: Vor fi organizate acţiuni, prin intermediul instituţiilor cu atribuţii în domeniu, poliţie, jandarmerie.

Reporter: Există riscul suspendării activităţii la terasele unde nu se respectă măsurile de protecţie?

Despescu: Da, este o posibilitate reală.

Reporter: Ce se va întâmplă peste cele două săptămâni rămase din perioada de alertă? Se va opera deschiderea restaurantelor?

Tătaru: Suntem la trei săptămâni de creştere a numărului de cazuri. O parte din cei care şi-au dat acordul pentru relaxare au respectat măsurile de protecţie. Evaluăm fiecare creştere pe zi, pe săptămâna, luând în calcul acea incubaţie de 14 zile. Dacă e cazul, vom deschide şi acele restaurante. Dacă evoluţia pandemiei nu permite, relaxările nu vor avea loc. E posibilă inclusiv prelungirea stării de alertă.

Reporter: Există o problema cu medicii, care în această perioada cer să meargă în concediu, şi unii car refuză detaşările.

Tătaru: Pe parcursul stării de alertă putem face aceste detaşări doar cu acceptul angajatului şi al spitalului. Noi gestionăm numărul de cazuri, probleme ar fi în cazul terapiei intensivă, unde există puţini specialişti. Momentan putem gestiona situatia.

Reporter: Dacă numărul de infectari creşte în continuare, e posibil să revenim la starea de urgenţă?

Tătaru: Aşa ceva e decis, dacă e cazul, de preşedintele Klaus Iohannis, dar momentan nu e cazul.

Reporter: Vorbeaţi de creşterea ratei de transmisie şi de noi focare. E vreunul care va îngrijorează în mod deosebit?

Tătaru: Momentan e vorba doar de precauţie. Probleme serioase ar fi dacă numărul de cazuri ar creşte progresiv. În continuare se poartă măşti în transportul în comun, la locul de muncă, cu anumite excepţii. Recomand în continuare păstrarea precautiilor. Reamintesc populaţiei că pandemia nu s-a terminat. Vine weekend-ul.

Reporter: Ce faceţi dacă nu aveţi susţinere în parlament?

Tătaru: Nu cred că e cazul, e o problema naţională. Va mulţumesc. 


Premierul Orban a convocat vineri dimineaţa, de la ora 9.00, o şedinţă de lucru cu miniştrii şi şefii de instituţii cu atribuţii de control în contextul crizei COVID-19. La finalul şedinţei, oficialii vor anunţa dacă se impun noi măsuri.

Întâlnirea de la Guvern, una uzuală, are loc în contextul în care în ultima săptămână numărul de îmbolnăviri s-a situat zilnic peste 350 de noi cazuri. Joi au fost raportate 450 de cazuri noi, un record al ultimei perioade.

România se află în a doua lună de stare de alertă care va expira la jumătatea lunii iulie. Guvernul a ridicat majoritatea restricţiilor, cu excepţia deschiderii restaurantelor şi a sălilor de spectacole.

În continuare sunt obligatorii purtarea măştii şi menţinerea distanţării sociale. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici