Noul Spital Universitar Militar din Bucureşti, construit după ultimele standarde

Un nou spital militar, construit şi dotat după toate standardele europene, va fi ridicat, în Capitală, lucrările vor începe în 2010 şi vor dura patru ani, investiţia ridicându-se la peste 200 de milioane de euro, a anunţat, vineri, secretarul de stat din MApN, Dan Tătaru.

263 afișări
Imaginea articolului Noul Spital Universitar Militar din Bucureşti, construit după ultimele standarde

Noul Spital Universitar Militar din Bucureşti, construit după ultimele standarde (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Noul Spital Universitar Militar din Bucureşti va fi constuit, potrivit unei Hotărâri de Guvern din acest an, pe strada Plevenei, în zona fostului Club Sportiv CSA Steaua.

Spitalul a fost proiectat pentru 11 etaje. Unitatea sanitară va avea 22 de săli de operaţie, pentru toate specialităţile chirugicale, aproape 900 de paturi şi echipamente de ultimă generaţie.

Toate echipamentele medicale, dar şi circuitele vor fi realizate după cele mai moderne planuri occidentale, a explicat secretarul de stat.

În plus, spitalul va avea o clinică de chirurgie plastică şi arsuri, foarte importantă într-un spital militar de urgenţă, a mai spus Tătaru, prezent, vineri la Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central "Dr Carol Davila" din Capitală, cu ocazia aniversării a 147 de ani de la întemeierea medicinei militare.

El a explicat că lucrările ar putea dura patru ani, dar îşi doreşte ca spitalul să fie gata chiar mai devereme.

După ce va fi deschis noul spital, la care personalul medico-sanitar va pleca numai cu bolnavii şi lucrurile personale, actuala unitate va deveni centru medico-social, a explicat comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sârbu.

"Avem foarte mare nevoie de un centru medico-social al Armatei. Sunt militari în vârstă cu multe probleme de sănătate sau chiar tineri cu afecţiuni cronice, oricare dintre ei va avea un loc unde va putea fi îngrijit în condiţii decente", a mai spus comandantul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici