O ambulanţă cu pacient, implicată într-un accident, în Maramureş. Autospeciala a ajuns într-un şanţ

  • O ambulanţă aflată în misiune a fost implicată într-un accident pe o şosea din Maramureş.
  • Autospeciala s-a lovit de o maşină şi a ajuns într-un şanţ.
  • Şoferul celeilalte maşini a fugit de locul producerii accidentului.
405 afișări
Imaginea articolului O ambulanţă cu pacient, implicată într-un accident, în Maramureş. Autospeciala a ajuns într-un şanţ

O ambulanţă cu pacient, implicată într-un accident, în Maramureş. Autospeciala a ajuns într-un şanţ

Potrivit IPJ Maramureş, vineri, la ora 14.25, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Ocna Sugatag au fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier pe DJ186, în localitatea Bârsana.

Poliţiştii au stabilit că o ambulanţă, care se deplasa din direcţia Onceşti spre Strâmtura, în timp ce se afla în depăşirea unei coloane de autoturisme şi având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, care intenţiona să efectueze un viraj spre stânga. Ambele maşini au părăsit partea carosabilă pe partea stângă a sensului de mers, fiind proiectate în şanţul de pe marginea şoselei.

Şoferul autoturismului a părăsit locul accidentului, iar după scurt timp, la faţa locului s-a prezentat o femeie de 32 de ani din Bârsana, care a declarat că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii evenimentului rutier.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.

În urma impactului a rezultat vătămarea unei femei de 34 de ani din Leordina, care se afla în compartimentul din spate al autospecialei.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici