O companie de asigurări îşi anunţă clienţii loviţi de furtună că îşi pot AUTOCONSTATA daunele sub 1.000 de euro, la poliţele Casco şi la cele pentru locuinţe

Până pe 30 septembrie inclusiv, asiguraţii Omniasig (persoane fizice) care au poliţe Casco şi/sau de asigurare a locuinţei şi care în urma furtunii de duminică au înregistrat o daună cu o valoare de până la 1.000 de euro, pot face autoconstatarea acesteia, a anunţat luni compania de asigurări.

1193 afișări
Imaginea articolului O companie de asigurări îşi anunţă clienţii loviţi de furtună că îşi pot AUTOCONSTATA daunele sub 1.000 de euro, la poliţele Casco şi la cele pentru locuinţe

„În urma fenomenelor meteorologice extreme care au avut loc în perioada 16-17 septembrie 2017 în zona de vest a ţării, Omniasig Vienna Insurance Group vine în sprijinul asiguraţilor săi adaptându-şi rapid procedura de constatare a daunelor pentru poliţele de asigurare a locuinţelor şi pentru poliţele de asigurare auto facultativă Casco. Astfel, până la data de 30 septembrie 2017 inclusiv, asiguraţii Omniasig (persoane fizice) care au înregistrat o daună cu o valoare de până la 1.000 de euro, pot face autoconstatarea acesteia”, se arată într-un comunicat al Omniasig.

Poliţa respectivă trebuie să aibă inclus riscul „fenomene atmosferice”.

Potrivit Omniasig, avizarea daunei se va face prin următoarele modalităţi:
- Call-center 021.9669 (tarif normal)
- e-mail, la adresa avizari@omniasig.ro
- completând formularele online de avizare daune de pe website-ul companiei: https://www.omniasig.ro/formular-online-declaratie-daune.html

Documente necesare pentru avizarea daunelor, pentru asigurările de locuinţe, sunt copia cărţii de identitate, copia ultimei facturi de furnizare energie electrică sau copie act proprietate locuinţă, fotografii ale imobilului avariat (minimum 10 fotografii cu locaţia avariată, inclusiv cu identificarea imobilului - numărul), o identificare a bunurilor avariate, caracteristicile acestora şi suprafaţa avariată – declaraţie/schiţă.

Pentru Casco sunt necesare copia cărţii de identitate, copia talonului, fotografii ale autovehiculului avariat (minimum 10 fotografii cu reperele avariate şi obligatoriu seria şasiu) şi o identificare a reperelor avariate - declaraţie.

Compania menţionează că a adaptat în beneficiul asiguraţilor săi procedurile de avizare şi soluţionare a dosarelor de daună, cu scopul de a facilita accesul acestora la plata despăgubirilor în urma fenomenelor meteo extreme ce au afectat judeţele din vestul ţării în perioada 16-17 septembrie 2017.

Omniasig Vienna Insurance Group, membră a grupului Vienna Insurance Group (VIG), este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea şi coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 de produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor, având aproximativ 25.000 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici