O cursă aeriană Milano - Arad, deviată la Timişoara din cauza ceţii. Cursa retur spre Milano a fost anulată

O cursă aeriană Wizz Air care venea de la Milano (Bergamo) nu a putut ateriza, marţi, la Arad, din cauza ceţii, fiind redirecţionată pe aeroportul din Timişoara, în timp ce cursa retur a fost anulată, cei 140 de pasageri care aşteptau la Arad fiind nemulţumiţi că vor fi reprogramaţi.

181 afișări
Imaginea articolului O cursă aeriană Milano - Arad, deviată la Timişoara din cauza ceţii. Cursa retur spre Milano a fost anulată

O cursă aeriană Milano - Arad, deviată la Timişoara din cauza ceţii. Cursa retur spre Milano a fost anulată (Imagine: Alex Drifter/Mediafax Foto)

Potrivit directorului Aeroportului Arad, Dan Bălăcel, o cursă a Wizz Air care circulă pe ruta Milano (Bergamo) - Arad a fost redirecţionată la Timişoara, din cauza ceţii dense.

Bălăcel a spus că, deşi recent a fost inaugurat un nou sistem de balizaj, "acesta reprezintă doar 50 la sută din echipamentele necesare pentru aterizare în condiţii de vizibilitate redusă".

"Încă nu avem sistemul adiţional de asistare a piloţilor. Acesta a devenit nefuncţional după construirea centurii rutiere în regim de autostradă în apropierea pistei. Pentru refacerea sistemului, Romatsa se află în procedura de achiziţie a lucrărilor", a explicat Bălăcel.

Conform sursei citate, cei 135 pasageri care veneau din Italia şi intenţionau să ajungă la Arad vor fi transportaţi cu mijloace de transport rutier.

Totodată, cursa retur spre la Milano (Bergamo) a fost anulată, iar cei 140 de pasageri care aşteptau în aerogara arădeană vor fi cazaţi în hoteluri sau reprogramaţi pentru alte zboruri, în funcţie de preferinţe.

Totuşi, majoritatea pasagerilor s-au arătat nemulţumiţi de situaţie, afirmând că trebuie să ajungă până miercuri în Italia la locurile de muncă sau pentru că sunt programaţi la medic.

"Aveam programată o operaţie la Milano mâine (miercuri - n.r.) dimineaţă şi nu pot fi reprogramată pentru zbor decât pentru sâmbătă. Operaţie e deja plătită. Am plătit şi transportul de la Oradea la Aeroportul din Arad, 200 de lei, iar acum nu ştiu ce pot să fac", a spus femeia.

Ea a declarat că va încerca să găsească alte legături aeriane spre Italia din alte oraşe, transportul urmând să-i fie asigurat gratuit până la aeroportul de pe care va decola cursa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici