O fetiţă a murit, iar alta a fost grav rănită, după ce au fost strivite de o maşină

O fetiţă de patru ani a murit şi o alta de trei ani a fost grav rănită, joi, după ce au fost strivite de un autovehicul de teren, pe o alee din oraşul argeşean Ştefăneşti.

18 afișări
Imaginea articolului O fetiţă a murit, iar alta a fost grav rănită, după ce au fost strivite de o maşină

O fetiţă a murit, iar alta a fost grav rănită, după ce au fost strivite de o maşină

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, din primele cercetări ale anchetatorilor a reieşit că tânăra, în vârstă de 25 de ani, aflată la volanul unui Audi Q 7, nu a fost atentă după ce a plecat cu maşina din faţa unui magazin unde se oprise pentru câteva minute să facă cumpărături.

Ulterior, tânăra a făcut un viraj şi nu le-a observat pe cele două fetiţe, una de patru ani şi alta de trei ani, care se jucau la marginea străzii dintre blocuri, trecând cu roţile maşinii peste ele.

În urma accidentului, victimele au fost transportate la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde, în pofida eforturilor medicilor, fetiţa de patru ani a murit.

Cealaltă fetiţă, în vârstă de trei ani, aflată în stare gravă, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Bagdasar Arseni, din Capitală.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, femeia fiind cercetată în stare de libertate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici