Oprescu se întâlneşte luni cu cei doi viceprimari

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus că se va întâlni luni cu cei doi viceprimari aleşi, vineri, prin votul CGMB, Răzvan Murgeanu şi Robert Ionescu, pentru a stabili delegarea responsabilităţilor pe termen scurt, până la prezentarea noii organigrame a primăriei.

10 afișări
Imaginea articolului Oprescu se întâlneşte luni cu cei doi viceprimari

Oprescu se întâlneşte luni cu cei doi viceprimari (Imagine: Mediafax Foto)

Primarul general a declarat, vineri, după alegerea celor doi viceprimari ai Capitalei, Răzvan Murgeanu (PDL) şi Robert Ionescu (PNG-CD), că aceasta este hotărârea partidelor şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Întrebat despre propunerea făcută săptămâna trecută, la întâlnirea cu Adriean Videanu, ca al doilea viceprimar să fie "din zona liberală", Sorin Oprescu a arătat că responsabilitatea sa este "una administrativă" şi a precizat că aceea a fost doar o părere personală.

"A fost una din părerile mele, dar asta nu înseamnă ca partidele să ţină cont de ele", a spus Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a mai arătat că luni urmează să se întâlnească cu cei doi viceprimari pentru a le delega responsabilităţile.

"Luni mă voi întâlni cu cei doi viceprimari cu care urmează să am o discuţie, în urma căreia voi stabili delegările de responsabilităţi. În orice caz, toate delegările de responsabilităţi vor fi pe o perioadă scurtă, până la data la care va fi prezentată organigrama instituţiei Primăriei Generale Bucureşti", a explicat Oprescu.

Întrebat care este părerea sa despre cei doi viceprimari aleşi, primarul general a arătat că pe Robert Ionescu îl cunoaşte, dar s-au întâlnit doar de două ori, iar pe Răzvan Murgeanu îl cunoaşte de mai mult timp, menţionând că acesta "va purta acelaşi statut de consilier care va vota pentru transformarea Primăriei Generale şi a serviciilor oferite de această instituţie cetăţenilor".

Alegerea viceprimarilor a avut loc în prima şedinţă ordinară a noului Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Din cei 53 de consilieri care au votat, un vot a fost declarat nul şi 52, valabil exprimate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici