Social

Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile din 8 ianuarie. Măştile de tip medical sau FFP2 sunt obligatorii în toate spaţiile închise şi deschise

Guvernul a aprobat, joi, prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile, începând din 8 ianuarie. În şedinţă s-au stabilit şi măsurile care vor fi aplicate pentru a preveni îmbolnăvirile în valul 5 al pandemiei, între care obligativitatea purtării măştii medicale sau FFP2.

Ungaria vrea să racordeze drumul expres Arad-Oradea la reţeaua sa de autostrăzi şi drumuri expres

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Békés (Ungaria), referitoare la interesul guvernului ungar de a conecta drumul expres Arad-Oradea la drumul expres M44 din Ungaria, care face legătură între Békéscsaba şi autostrada spre Budapesta. Guvernul ungar a anunţat că realizarea drumului M44 este o prioritate regională. Conectarea […]

România. Vânzarea măştilor respiratorii tip FFP2 s-a dublat în ultimele 72 de ore

Măştile chirurgicale şi cele FFP2 devin obligatorii în România, astfel că în doar 72 de ore numărul vânzarea acestor produse s-a dublat, spune Vasile Ene, directorul general al unei companii româneşti care produce măşti cu avizul tehnic emis de Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare.

Ceaţă şi ninsoare în Bihor. Pe DN1 se circulă cu dificultate

Ceaţa şi ninsoarea scad, joi, vizibilitatea sub 50 de metri pe Drumul Naţional 1, în zona localităţii Piatra Craiului din judeţul Bihor.

În noiembrie, plecările turiştilor români în străinătate au crescut cu peste 92%

Comparativ cu luna noiembrie 2020, în luna noiembrie 2021, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 78,7%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 92,7%, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Ce judeţe cumpără cele mai multe cărţi. Iată cum arată topul

Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut în 2021 din Bucureşti, Ilfov, Braşov, iar la polul opus se află judeţele Covasna şi Teleorman, arată datele librăriei online Libris.

Istoria Bucureştiului e de vânzare. Pe piaţa imobiliară a apărut, bizar, un fort de pe şoseaua de centură, construit de Regele Carol I

Totul pare  de vânzare în Bucureşti. Se vând palate de pe Bulevardul Dacia, cavouri monumentale din Cimitirul Bellu – cu tot cu oseminte. Iar acum se vând  şi forturile de pe Şoseaua de Centură a Capitalei. Face parte din ansamblul de fortificaţii din jurul Bucureştiului şi anunţul de vânzare sună cam aşa? “Vând FORT, vând […]

Coronavirus în România 6 ianuarie 2022. Creştere alarmantă a numărului de cazuri noi, peste 6.000 de cazuri noi. Bilanţ complet

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.018 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.125 mai multe decât în ziua anterioară.  768 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de […]

Atenţie la ce mască de protecţie alegi. 284 de tipuri de măşti sunt neconforme, dintre care 61,26% sunt FFP2

InfoCons a transmis, joi, o nouă alertă privind măştile neconforme: sunt 284 de tipuri de măşti neconforme, dintre care 61,26%, respectiv 174 sunt măşti FFP2.

Irina Begu s-a calificat în sferturi la Melbourne. Sorana Cîrstea a fost eliminată

Irina Begu a fost nevoită să revină, după ce a pierdut primul set cu 3-6. Setul secund şi l-a apropiat categoric, realizând 3 break-uri şi ducând meciul în set deciziv, unul mai echilibrat, pe care l-a câştigat totuşi, în special cu ajutorul punctelor făcute pe primul serviciu. Begu s-a impus cu 3-6, 6-2, 6-3, după […]

O femeie însărcinată a pierdut copilul din cauza restricţiilor anti-COVID. Motivul pentru care nu a fost primită la spital

Mai mulţi reprezentanţi ai unui spital din China au fost concediaţi după ce o femeie însărcinată şi-a pierdut copilul după ce i s-a refuzat intrarea într-un spital din Xi’an din cauza restricţiilor anti-COVID, potrivit Th Guardian.   În noaptea de 1 ianuarie, femeii aflate în travaliu i s-a refuzat intrarea în spitalul Gaoxin din Xi’an, […]

Creşterea unui animal de companie în detrimentul unui copil este o alegere egoistă, sugerează Papa Francisc

Oamenii care aleg să crească animale de companie în detrimentul copiilor se comportă egoist, sugerează  Papa Francisc. Comentariile Papei au fost făcute în cadrul unei prelegeri susţinute la Vatican despre ce înseamnă să fii părinte. „Astăzi ne confruntăm cu o nouă formă de egoism. Vedem că unii oameni nu vor să aibă un copil. Uneori […]

Modele de lux ale unei cunoscute companii auto ar putea prezenta un risc de incendiu. „Utilizarea ar trebui redusă la minimum”

Problema a fost depistată ca urmare a unei posibile scurgeri la pompa de răcire care ar putea încălzi componentele, a declarat marţi Daimler, potrivit Cnn. Ştirea a fost făcută publică pentru prima dată de ziarul german de mare tiraj Bild, care a publicat o copie a unei scrisori pe care Daimler a trimis-o celor aproximativ […]

Doar 20 de furnizori mai oferă gaze consumatorilor casnici – analiză

Dacă anul trecut peste 80 de furnizori ofereau gaze naturale, în prezent doar 20 de furnizori mai apar pe comparatorul de preţ al ANRE, scrie Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Boboteaza: tradiţii, obiceiuri şi superstiţii la români. Ziua când sunt sfinţite apele, iar fetele îşi visează ursitul

Boboteaza sau Botezul Domnului Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” şi „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, […]

Marcel Ciolacu, despre demisia lui Alexandru Rafila: Nu am vorbit niciodată despre aşa ceva

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că nu a discutat niciodată despre demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Un fugar al mafiei italiene a fost prin după 20 de ani, cu ajutorul tehnologiei Google Street View. Indiciile observate de anchetatori

Gioacchino Gammino, un criminal condamnat în Italia, a fost arestat în Galapagar, un oraş de lângă Madrid, unde, de-a lungul anilor, s-a căsătorit, şi-a schimbat numele în Manuel, a lucrat ca bucătar şi a deţinut un magazin de fructe şi legume. Instrumentul de navigare accesibil prin Google Maps a surprins o imagine cu doi bărbaţi […]

Creştere alarmantă a numărului românilor infectaţi cu varianta Omicron. Ultimele cifre

În ultimele două zile, Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş şi INCDMM Cantacuzino au confirmat încă 91 cazuri de infectare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2. Potrivit autorităţilor, este vorba despre 46 de bărbaţi şi 45 de femei cu vârste cuprinse între 0 ani şi 81 de ani din municipiul Bucureşti şi din judeţele […]

Un nou semnal de alarmă privind Omicron: Ideea că totul va fi bine este iresponsabilă

„Vine valul 5. Nu va faceţi nici o iluzie că nu va veni, şi că România va rămâne verde. Nu, evoluţia în următoarele zile va fi că tricolorul: galbenă, roşie, pentru că în final situaţia să devină albastră”, este opinia cercetătorului român. Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Cristian Apetrei, explică […]

Vaccinare în România, 5 ianuarie. CNCAV: Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore

Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Medicamente noi pe lista celor compensate şi gratuite pentru tratarea pacienţilor cu afecţiuni grave

Ministerul Sănătăţii introduce medicamente noi pe lista celor compensate şi gratuite, pentru tratarea pacienţilor cu afecţiuni grave.

România: S-a înfiinţat Telefonul Copilului 119. Serviciul este disponibil non-stop

Telefonul Copilului 119 poate fi folosit non-stop şi apelul este gratuit, a anunţat miercuri, Gabriela Firea. Demnitarul a explicat că la 119 pot suna copiii care se simt abuzaţi, neglijaţi sau victime ale unor violenţe, dar şi persoanele care au cunoştinţă despre situaţii în care copiii se află în situaţii dificile. Noua structură are ramificaţii […]

Uniunea Europeană interzice tuşurile colorate folosite la tatuare din motive sanitare. Există, însă, şi excepţii

Saloanele de tatuaje din întreaga Uniune Europeană au intrat de marţi în criză, după ce noul regulament comunitar privitor la substanţe chimice a intrat în vigoare. Practic, din data de 4 ianuarie 2022 anumiţi pigmenţi coloraţi nu vor mai putea fi utilizaţi în procesul de tatuare. Motivul? Conform cercetărilor efectuate, gama actuală de tuşuri colorate […]

Povestea răscolitoare a Vioricăi, moldoveanca vorbitoare de 6 limbi străine înmormântată fără preot la Florenţa

Viorica Zaiat a murit pe stradă, la vârsta de 45 de ani, într-o colibă de lemn din grădina Spitalului Careggi din Florenţa. După moartea în mizerie a femeii, presa italiană a plecat în căutarea trecutului său.

Elevii nu vor mai primi teste de salivă la şcoală. Achiziţia acestora a fost blocată

UPDATE 16:15: „Facem precizarea că data de înştiinţare a DSU şi a IGSU de către ONAC, cu privire la contestaţia aflată pe rol la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, privind achiziţia de teste de salivă pentru elevi, nu s-a realizat în data de 5 decembrie, aşa cum a fost declarat mai devreme, din greşeală, în […]

Când, unde şi ce mască se poartă. Explicaţiile lui Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că pragul de 1 la mie va creşte în toate localităţile peste câteva zile. Astfel, masca va fi obligatorie în spaţiile deschise şi în spaţiile închise din momentul în care se va publica ordinul. Problema variantei Omicron este că e extrem de contagioasă: „asta înseamnă că […]

Rafila: Nu am impus măşti scumpe. Trebuie folosite măşti medicale sau FPP2

Nu există niciun fel de impunere a folosirii unor măşti scumpe, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Trebuie folosite măşti medicale sau FPP2, pentru o perioadă limitată, pentru că oferă protecţie mai bună.

Quinoa cu legume, tocană de legume cu orez brun sau sandvici cu piept de pui la grătar, printre recomandările INSP pentru masa în şcoli. Lista completă

Au fost publicate norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Încă un expert susţine că pandemia va fi învinsă în 2022: în doar două luni putem reveni la viaţa normală

Am putea reveni la viaţa normală în doar două luni, deoarece Omicron ajută la oprirea pandemiei de coronavirus, a declarat un expert din Danemarca.

Peste 2,4 milioane de pensionari primesc un fel de „a 13-a pensie“ în această lună. Costul total suportat de stat va fi de circa 2,5 miliarde de lei

Un număr de 2,45 de milioane de pensionari (50% din totalul pensionarilor din România) vor primi un sprijin financiar cuprins între 600 şi 1.200 de lei, în aşa fel încât pensionarii cu pensii mici să ajungă la un venit de 2.200 de lei în această lună, potrivit deciziei Guvernului. Măsura se aplică pensionarilor cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, scrie ZF.

În Silicon Valley, ospătarii bolnavi de COVID au fost înlocuiţi cu roboţi

Nu se îmbolnăvesc, nu cer concediu, nu fac grevă, nu vor creşteri salariale sau pensii. Practic, sunt angajaţii ideali, motiv pentru care sunt deja iubiţi de patroni.

Europa îmbătrâneşte în ritm accelerat: doar 16% din populaţie are între 15 şi 29 de ani

Pe teritoriul UE, tinerii reprezintă 16% din totalul populaţiei. La „tineri” au fost trecute grupele de vârstă cuprinse între 15 şi 29 de ani, potrivit Uniunii Europene.

Dezvăluire: Pictorul misterios ascuns sub pseudonimul „Rhed” este fiul Madonnei

PageSix dezvăluie că în spatele pseudonimului Rhed, un pictor în plină afirmare, se ascunde fiul în vârstă de 21 de ani al vedetei şi regizorului pop Guy Ritchie.

Surse: Compromis propus de Cîţu pentru adoptarea certificatului verde din Parlament. Pentru ce angajaţi va fi obligatoriu

Florin Cîţu va propune la următoarea şedinţă a coaliţiei ca proiectul pentru certificatul verde din Parlament să fie adoptat. „Ca un compromis, certificatul verde va fi obligatoriu pentru angajaţii din sănătate, MAI şi Apărare, nu şi în mediul privat”, spun pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Vedete în Franţa, gemenii Bogdanoff au decedat în decurs de 6 zile. Igor a murit primul de COVID

La 6 zile după fratele său, Grichka, a murit şi Igor: gemenii Bogdanoff, vedete ale televiziunii franceze devenite celebre în anii 80, au plecat din această lume la mică distanţă unul de celălalt din cauza Covid. Niciunul dintre ei nu era vaccinat. Aveau 72 de ani şi au fost internaţi la terapie intensivă la Paris, […]

Linia de cale ferată pe care trenurile de călători vor circula cu viteza de 160 km/h. CFR a lansat licitaţia

CFR a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe două secţiuni de pe linia Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Incidenţa în Bucureşti a ajuns la 1 la mie. Ce restricţii se vor aplica în Capitală

Rata de incidenţă COVID-19 în Bucureşti a ajuns miercuri la 1 la mie, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Clădire prăbuşită peste liniile de tramvai, în Sectorul 5 din Bucureşti

Poliţiştii de la Secţia 18 au fost sesizaţi miercuri dimineaţa prin apel 112 că pe Şoseaua Progresului sector 5, pe parcursul unei demolări controlate, o porţiune din faţada clădirii a căzut pe trotuar. „Cu ocazia intervenţiei s-a stabilit că imobilul supus demolării este situat pe str. T Vladimirescu, existând autorizaţie de demolare. De asemenea, s-a […]

Cuantumul deducerilor personale de care beneficiază salariaţii în 2020. Condiţia din Codul Fiscal privind venitul lunar brut

Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază, conform Codului Fiscal.

2021, anul în care românii şi-au căutat cel mai mult de muncă. Record absolut de aplicări ale candidaţilor

Românii au depus peste 12,6 milioane de aplicări pe eJobs.ro anul trecut, cel mai mare număr de candidaturi din ultimul deceniu.