Social

Blaga către studenţii Academiei de Poliţie: Oamenii se autoelimină, cei ce nu fac faţă se autoexclud

Ministrul Vasile Blaga a susţinut vineri în mesajul adresat studenţilor Academiei de Poliţie că oamenii se autoelimină şi cei care nu fac faţă se autoexclud, subliniind faptul că cei care închid ochii la abuzuri sau, mai grav, încalcă legea, nu au ce căuta în Ministerul Administraţiei şi Interne.

De ce trebuie să muncim până la 65 de ani dacă trăim mai puţin decât restul europenilor?

Noua lege a pensiilor, recent aprobata în Parlament şi care mai aşteaptă doar girul preşedintelui pentru a intra în vigoare din 2011, a aprins din nou spiritele pe scena politică şi socială a României.

Producătorul de jocuri Gameloft caută 250 de oameni pentru centrele din Bucureşti şi Cluj

Producătorul de jocuri pentru console şi telefoane mobile Gameloft angajează 250 de persoane pentru centrele din Bucureşti şi Cluj pe posturi precum testeri, programatori, dar şi tehnicieni sau artişti.

Primăriile au blocat zeci de mii de conturi ale românilor care nu şi-au plătit taxele locale

"Este aproape imposibil să nu găsim un datornic şi să nu recuperăm datoriile de la el. Scapă doar cei care lucrează fără carte de muncă, n-au conturi bancare şi nici proprietăţi", explică angajaţii de la Taxe Locale.

Cum comentează Cristian Tudor Popescu eliberarea lui Vîntu

Băsescu, cel care dă de pământ cu hoţii, îi lipeşte de pereţi, îi termină cu mâna lui, expresii care nu ţin câtuşi de puţin de ideea de Justiţie, ci de ameninţări golăneşti, reuşeşte în fine să tragă în ţeapă pe altcineva decât propriul popor. Socoteală păguboasă, după părerea mea. În actuala stare de spirit a populaţiei exasperate de regimul pedelist, această manipulare va da rezultate modeste. În schimb, riscul ca, în cazul ratării ţinerii la răcoare a lui Vîntu, ultima rămăşiţă din legenda - poate singura - de caftangiu politic a lui Băsescu să se spulbere e foarte mare.

Ghid de cumpărături pe internet

Nouă din zece români sunt îngrijoraţi de securitatea şi protecţia datelor personale când vine vorba despre cumpărăturile făcute de la calculator, pe internet, sau de plăţile bancare efectuate de pe telefonul mobil. Procentul este similar celui din state precum Coreea de Sud, Franţa, Africa de Sud şi Slovacia, conform unui raport KPMG.

Băsescu a semnat numirea Liviei Doina Stanciu la conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele de numire a Liviei Doina Stanciu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), iar a Aidei Popa în funcţia de vicepreşedinte al ICCJ, pentru o perioadă de trei ani.

Tratament special pentru lotul Vîntu la ieşirea din arestul Poliţiei Capitalei – VIDEO

Lotul de arestaţi din dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu a beneficiat de un tratament special cu ocazia eliberării din arestul Poliţiei Capitalei, motivul fiind starea fizică a omului de afaceri, pentru prima oară apropiaţii unui arestat având voie să intre cu maşina în curtea instituţiei.

Octavian Ţurcan, ultimul care a părăsit Arestul Poliţiei Capitalei

Omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan a părăsit Arestul Poliţiei Capitalei, în urma deciziei de joi a judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

BNS cere preşedintelui să nu promulge Legea pensiilor, considerând-o o insultă

Blocul Naţional Sindical (BNS) cere preşedintelui României să nu promulge Legea pensiilor în forma în care a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi să o retrimită pentru reexaminare, solicitând Avocatului Poporului să se autosesizeze şi să conteste legea pe motiv de neconstituţionalitate.

Autoturismul personal al lui Vîntu, lăsat în curtea arestului

Autoturismul personal al lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost lăsat de reprezentanţii arestului Poliţiei Capitalei să intre în curte, deşi doar maşinile poliţiei au acces, până acum niciodată vehiculul vreunui inculpat nu a mai fost permis în această locaţie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din poliţie

Omul de afaceri Csibi Istvan va fi pus în libertate

Omul de afaceri Csibi Istvan, trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru instigare la delapidare şi spălare de bani şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, va fi pus în libertate, a decis, joi, Curtea de Apel Piteşti.

Avocaţii sfătuiesc populaţia să ceară băncilor actele adiţionale, chiar dacă nu semnează documentele

Clienţii băncilor ar trebui să meargă la sucursalele de unde au contractat creditele pentru a cere actele adiţionale, chiar dacă nu le semnează, întrucât fără aceste documente emise de bancă nu vor putea să facă sesizări la ANPC şi nici să introducă plângeri în instanţă, potrivit avocaţilor.

Produse contrafăcute în valoare de aproape jumătate de milion de euro, găsite în Portul Constanţa

Poliţiştii de la Transporturi Maritime Constanţa au descoperit miercuri într-un container sosit în Portul Constanţa, peste 13.000 de obiecte de vestimentaţie contrafăcute, în valoare de peste 400.000 de euro.

Metrorex vrea să introducă sistemul de plată cu cardul a cartelelor de acces în metrou

Metrorex vrea să introducă sistemul de plată cu cardul a cartelelor de acces în metrou, valoarea estimativă a contractului fiind de 525.000 lei, fără TVA, a anunţat, joi, compania.

Vanghelie: Dacă va candida Udrea la Primăria Capitalei, ar fi o onoare să candidez alături de ea

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat joi răspunzând unei întrebări, că "ar fi o onoare" pentru el să candideze "alături" de Elena Udrea la Primăria Capitalei.

Pedeapsa lui Mihai Chiţac, întreruptă pentru patru luni

Fostul general Mihai Chiţac a obţinut acordul instanţei şi va părăsi pentru patru luni penitenciarul, după ce a solicitat întreruperea pedepsei pe motive medicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Boc: Dacă nu se adopta Legea pensiilor în forma actuală puneam de la buget 5 mld. euro, şi nu doar 3

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Iaşi, că dacă reforma sistemului de pensii se făcea potrivit variantei opoziţiei, în anul 2011 ar fi trebuit puse cinci miliarde de euro de la buget pentru pensii, şi nu doar trei miliarde, aşa cum prevede actuala formulă a legii adoptate în Camera Deputaţilor.

Vîntu, Stoian şi Ţurcan au fost eliberaţi

Sorin Ovidiu Vîntu, şoferul său, Alexandru Stoian, şi omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan vor fi cercetaţi în libertate, ca urmare a deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti. Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au interdicţie, timp de 30 de zile, de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor, a decis instanţa.

CSM îl propune pe judecătorul Adrian Bordea în funcţia de şef al Secţiei Comerciale a ICCJ

Judecătorul Adrian Bordea, delegat joi ca preşedinte interimar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a fost propus de Consiliul Superior la Magistraturii ca şef al Secţiei comerciale a instanţei supreme, rămasă vacantă după pensionarea lui Gheorghe Buta.

Boc despre acţiunile anunţate de sindicate: Proteste au loc în orice societate democratică

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Iaşi, referitor la acţiunile sindicale anunţate, că proteste sindicale au loc în orice societate democratică şi că Guvernul nu a vrut să impună măsuri dure de reformă, iar dacă ar fi existat resursele financiare necesare nemulţumirile puteau fi rezolvate.

A treia rundă de negocieri pe tema scutului antirachetă are loc vineri la Bucureşti

A treia rundă de negocieri pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă al SUA va avea loc vineri la Bucureşti, anunţă MAE, care precizează că discuţiile vor continua în vederea negocierii cadrului juridic care va reglementa cooperarea bilaterală în domeniu.

Blaga: Vizita evaluatorilor Schengen, amânată la cererea Bulgariei pentru luna decembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a precizat, joi, la lansarea Biroului SIRENE că, deşi vizita evaluatorilor Schengen era programată în luna noiembrie acesta a fost amânată, la cererea Bulgariei, pentru luna decembrie.

Doar 1% dintre copiii instituţionalizaţi ce au fost abuzaţi ştiu că au dreptul de a nu fi agresaţi

Doar 1% dintre copiii instituţionalizaţi din cauza abuzurilor din familie identifică explicit dreptul de a nu fi abuzat, capacitatea de a solicita ajutor instituţional în cazul în care este expus sau asistă la o situaţie de acest gen fiind redusă, rezultă dintr-o cercetare realizată de ActiveWatch.

S-a dispus închiderea centrului comercial Vitan

Centrul comercial, în care o porţiune de 500 de metri de tavan fals s-a prăbuşit, a fost închis, iar perimetrul afectat a fost izolat pentru a fi evitate alte accidente, având în vedere că există pericolul ca şi alte bucăţi să se desprindă, a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.

Cinci medici sud-africani, acuzaţi de transplanturi ilegale de rinichi de la români şi brazilieni

Cinci medici sud-africani au fost trimişi în judecată pentru că făceau transplanturi ilegale de rinichi pentru cetăţeni israelieni bogaţi, folosind organe luate de la români sau brazilieni săraci, informează SBS.

Centrul comercial Vitan-Bârzeşti a fost evacuat

Complexul comercial Vitan-Bârzeşti din Bucureşti a fost evacuat joi după ce tavanul fals din zona scărilor rulante s-a prăbuşit, oficial afirmându-se că nu s-au înregistrat victime, la faţa locului au fost trimise 11 echipaje de salvare.

O parte a tavanului de la centrul comercial Vitan s-a prăbuşit. Complexul a fost evacuat

Tavanul centrului comercial situat în cartierul Vitan Bârzeşti din Bucureşti s-a prăbuşit joi, iar mai multe ambulanţe au fost trimise la faţa locului, anunţă surse oficiale. Potrivit martorilor, s-a prăbuşit tavanul fals din holul unde sunt restaurante şi magazine.

Aida Popa, propusă de CSM ca vicepreşedinte al Înaltei Curţi

Judecătoarea Aida Popa, de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată ca vicepreşedinte al instanţei supreme, de Consiliul Superior al Magistraturii, propunerea urmând afi înaintată preşedintelui României.

O a doua prăbuşire a avut loc la Carrefour Vitan, când serviciile de intervenţie au intrat

O a doua prăbuşire a avut loc la complexul comercial Carrefour Vitan, când serviciile de intervenţie şi echipajele de ambulanţă au început să evalueze prima prăbuşire a tavanului fals, au afirmat surse oficiale, aflate la locul accidentului.

Poliţia de Frontieră: Un bărbat înarmat cu o sabie a intrat în sediul de la Moldova Nouă, poliţiştii au tras cu arma

Un bărbat înarmat cu o sabie, extrem de agitat, a intrat joi în sediul Poliţiei de Frontieră din Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin, iar pentru a-l imobiliza poliţiştii au tras şase focuri de armă în plan vertical, a declarat purtătorul de cuvânt al IGPF, Fabian Bădilă.

Blaga: Bugetul real al MAI nu va scădea, unele cheltuieli de personal trec la Ministerul Muncii

Ministrul Internelor, Vasile Blaga, a declarat, joi, la lansarea Biroului naţional SIRENE, referindu-se la datele privind bugetul MAI cuprinse în Strategia fiscală 2011-2013, că bugetul real al ministerului nu va scădea, pentru că unele cheltuieli de personal vor fi preluate de Ministerul Muncii.

Cartel Alfa: Cerem preşedintelui să nu promulge proiectul legii pensiilor. Vom ataca legea în justiţie

Vicepreşedintele "Cartel Alfa" a declarat joi că sindicatele nu sunt de acord cu proiectul Legii pensiilor adoptat de Camera Deputaţilor şi vor cere preşedintelui să nu o promulge în această formă, în caz contar vor ataca legea în justiţie şi se vor adresa şi organismelor internaţionale.

Pro Lex consideră nedreaptă anularea pensiilor speciale ale poliţiştilor

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" consideră nedreaptă anularea pensiilor speciale ale poliţiştilor, întrucât legea specială a avut la bază condiţii de muncă deosebite, care au dus la uzura fizică şi psihică a poliţiştilor.

PSD va contesta Legea pensiilor la Curtea Constituţională

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi pentru MEDIAFAX că formaţiunea social-democrată va contesta Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constituţională, în termenul legal prevăzut înainte de promulgarea actului normativ.

Angajată a unei bănci, acuzată că şi-a însuşit 242.500 de lei din conturile a 12 clienţi

O angajată a unei unităţi bancare din Slobozia a fost reţinută, joi, de procurorii Parchetului Tribunalului Ialomiţa, fiind acuzată că şi-a însuşit din conturile a 12 clienţi suma de peste 242.500 de lei.

Sindicatul poliţiştilor recomandă membrilor să nu mai facă ore suplimentare

"Pro Lex" a recomandat membrilor săi să nu mai efectueze ore suplimentare, fără dispoziţia scrisă a şefului unităţii, şi să nu mai contribuie financiar la acoperirea deficitului de logistică a structurii de poliţie la care sunt angajaţi şi ameninţă cu proteste dacă se recurge la concediu fără plată.

Boc, Udrea şi Oprea au inspectat terenul pe care vor fi construite o mie de locuinţe ANL la Iaşi

Premierul Emil Boc şi miniştrii Elena Udrea şi Gabriel Oprea au inspectat, joi, la Iaşi, terenul pe care vor fi construite 1.000 de locuinţe ANL, suprafaţa fiind cedată de MApN, astfel că 500 de apartamente vor reveni militarilor, iar restul persoanelor aflate pe lista de aşteptare a Primăriei.

Instanţa l-a condamnat pe Florin Pârjol, zis Ghenosu, la şapte ani de detenţie

Judecătoria Târgovişte l-a condamnat, miercuri, pe Florin Pârjol, zis Ghenosu, la un an închisoare pentru loviri şi alte violenţe şi la patru ani pentru tulburarea liniştii publice, contopind această pedeapsă cu alta, dată de o instanţă franceză, şi stabilind executarea a şapte ani de către acuzat.

EXCLUSIV: Guvernul taie din banii alocaţi de la bugetul de stat pentru Educaţie, Agricultură, Apărare

Guvernul va reduce anul viitor nivelul de cheltuieli acoperite de la bugetul de stat pentru Educaţie, Agricultură, Apărare, Interne şi Economie şi va majora alocaţiile Ministerelor Muncii, Transporturilor şi Mediului, calculate ca pondere în Produsul Intern Brut comparativ cu bugetele din acest an.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da