Social

Elveţienii lansează briceagul fără lamă: este asociată cu imaginea unei arme

După 140 de ani de istorie, Victorinox, brandul elveţian care produce celebrul briceag roşu cu cruce albă, devenit una dintre emblemele Elveţiei, a decis că este momentul pentru o schimbare majoră.

Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru joi, de Ziua Europei

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, joi, la ora 11:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu Cesianu va avea loc evenimentul „Împreună suntem mai puternici!”. Muzeul Naţional al Literaturii Române va găzdui, începând de la ora 18:30, evenimentul „Uniţi în diversitate. Scriitori în dialog” – invitaţi Vasile Emu şi Valeriu Nicolae. Tot de la […]

Un avion cargo a aterizat la Istanbul fără să i se deschidă partea din faţă a trenului de aterizare

Un avion cargo al FedEx Airlines a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără să i se deschidă partea din faţă a trenului de aterizare, reuşind însă să rămână pe pistă şi să se evite victimele, a anunţat Ministerul turc al Transporturilor. Aeronava, care venea de la Paris, a informat turnul din Istanbul că partea […]

CFR Infrastructură: Transbordare auto între staţiile Orăştie şi Simeria, în perioada 8-14 mai

Compania CFR Infrastructură anunţă că, în perioada 8-14 mai, călătorii din mai multe trenuri vor fi transbordaţi cu mijloace auto din cauza unor lucrări în staţiile Deva, Mintia şi Ilia.

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

A fost emis miercuri ordinul de începere a lucrărilor de construcţie a unei noi parcări la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Clujul tratează, prin dezintegrare moleculară, deşeurile: transformă gunoiul în energie curată

A fost semnat miercuri contractul de achiziţie a primei instalaţii de tratare, prin dezintegrare moleculară, a deşeurilor municipale de pe teritoriul judeţului Cluj.

Autobuz cu hidrogen, testat la Cluj-Napoca. Călătoriile cu autobuzul testat vor fi gratuite în timpul turneului de promovare

Testarea autobuzului cu hidrogen va avea loc joi, 9 mai, de ora 9.00, în prezenţa Excelenţei Sale, Ambasadorul Marii Britanii, Giles Matthew Portman, şi a primarului Emil Boc. Cluj-Napoca găzduieşte un turneu de promovare a autobuzelor cu hidrogen, ca parte a proiectelor JIVE susţinute şi finanţate din fonduri europene prin Clean Hydrogen Partnership. Cluj-Napoca va […]

Bucharest Half Marathon se desfăşoară în capitală în weekendul 11-12 mai. Traficul va fi restricţionat în intervalul orar 07.30 – 13.00

Bucureştiul găzduieşte cea de-a 13-a ediţie Bucharest Half Marathon în weekend-ul 11-12 mai. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km. Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători adulţi.

8 mai, Ziua Victoriei în Europa, dar nu şi în România. Pentru a nu celebra odată cu Rusia, unele unităţi militare au programat evenimentul vineri, 10 mai. Un proiect de lege pentru schimbarea datei a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat în Camera Deputaţilor

Fiindcă nu ştiu când să serbeze Ziua Victoriei, pe 8 mai, odată cu aliaţii occidentali dislocaţi în România, sau pe 9 mai, odată cu Rusia, militarii români s-au adaptat şi unele unităţi militare serbează momentul încheierii războiului vineri, pe 10 mai.

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului. Cerinţele acestora

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorien respectarea normei de hrană şi bani pentru zilele libere lucrate.

Sediul CNAS va fi evacuat miercuri, în timpul unui exerciţiu de apărare civilă

Sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi evacuat miercuri, de la ora 15.00, în timpul desfăşurării unui exerciţiu de apărare civilă.

Bucureştiul are cel mai mare număr de maşini la mia de locuitori din acestă parte a Europei. Mai puţin de 1% sunt electrice

Bucureşti şi judetul Ilfov reprezintă împreună regiunea din România cu cea mai mare rată de motorizare a populatiei, media fiind de 640 de autoturisme la mia de locuitori,nivel apropiat de majoritatea regiunilor din Franţa, Germania, Austria şi Italia, potrivit datelor Eurostat aferente anului 2022.

Iohannis, despre războiul din Ucraina: E nevoie de un angajament mult mai ferm pentru flancul estic

Avem trupe, dar după părerea mea nu este suficent, este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru flancul estic şi pentru apărare, dar şi pentru descurajare, a spus, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Joe Biden, preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb

Să vedem ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană, a spus preşedintele Klaus Iohannis despre posibilitatea oferirii unui sistem Patriot Ucrainei.

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca în Capitală. Actorul este la Matei Balş

Actorul Florin Piersic, care era internat la Institutului Inimii din Cluj-Napoca, este transferat marţi seara la Institutul Matei Balş din Capitală.

Un avion SMURD care participă la un exerciţiu NATO, intervenţie pentru salvarea unui pacient

Un avion SMURD care participă la un exerciţiu NATO în Ungaria intervine marţi sesra pentru transportul unui pacient de la Cluj-Napoca la Bucureşti.

Stormy Daniels a povestit picanterii din timpul partidei de sex cu Donald Trump

Actriţa de filme pentru adulţi a afirmat că a întreţinut raportul sexuale cu fostul preşedinte, dar a menţionat că nu i s-a cerut să ţină secretul.

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune modificarea legislaţiei pentru a permite monitorizarea cu brăţări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu.

Războiul din Ucraina, ziua 804. Vladimir Putin este învestit oficial pentru un nou mandat la conducerea Rusiei / Ucraina îşi propune să finalizeze acordul de securitate cu SUA în luna mai / Ucraina a dejucat un ,,complot sub acoperire pentru uciderea lui Zelenski”

Belarus, exerciţii periculoase Zelenski anunţă că Ucraina şi Spania au încheiat discuţiile privind textul acordului de securitate Ucraina şi Spania au finalizat negocierile privind textul unui acord bilateral de securitate, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski la 7 mai, după o convorbire cu premierul spaniol Pedro Sanchez, potrivit Kyiv Independent. Conform acestui plan, ţările individuale ar […]

Prahova: Institutul Geologic va face foraje în zona afectată din Slănic

Institutul Geologic al României va face, începând de miercuri dimineaţă, foraje în zona afectată din Slănic, judeţul Prahova, unde s-a format un crater, care a dus la evacuarea unor localnici şi la închiderea circulaţiei pe strada 23 august.

Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei

Comisia Europeană (CE) a anunţat că marţi, 7 mai, intră în vigoare primul cadru de reglementare al UE destinat să protejeze independenţa şi pluralismul mass-mediei.

Stormy Daniels, în boxa martorilor în procesul privind banii din campania lui Trump

Stormy Daniels a depus marţi mărturie la procesul penal al lui Donald Trump, pregătind o confruntare mult aşteptată între fostul preşedinte american şi vedeta porno care spune că a întreţinut cu acesta relaţii sexuale, scrie Reuters.

Statele de plată ale Ministerului britanic al Apărării au fost ţinta unor atacuri. Premierul Rishi Sunak: ,,Un actor răuvoitor” a compromis reţeaua

Presa britanică a relatat că Beijingul s-a aflat în spatele unui atac cibernetic asupra sistemului de salarizare folosit de Ministerul britanic al Apărării, sistem care cuprinde numele şi datele bancare ale militarilor forţelor terestre, maritime şi aeriene din Regatul Unit, relevă Reuters. Pe de altă parte, Beijingul a respins orice implicare, calificând suspiciunile drept calomnii. […]

Alarma va suna miercuri în sediul CNAS

Sediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi evacuat miercuri, de la ora 15.00, în timpul desfăşurării unui exerciţiu de apărare civilă.

Opozantul rus Vladimir Kara-Murza a câştigat Premiul Pulitzer pentru Jurnalism

Vladimir Kara-Murza, editorialist la Washington Post din celula pe care o ocupă într-o închisoare din Rusia, a câştigat Premiul Pulitzer pentru jurnalism.

Probleme de buget la CFR Călători. Nivelul compensaţiei alocate în 2024, doar 47% din necesar

Cuantumul compensaţiei alocate în 2024 companiei CFR Călători reprezintă aproximativ 47 % din necesarul fundamentat, a anunţat marţi compania de stat, potrivit căreia acest lucru va duce la un dezechilibru în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Halterofilul olimpic ucrainean Oleksandr Pielieshenko a murit luptând în războiul cu Rusia

Halterofilul Oleksandr Pielieshenko, care a concurat pentru Ucraina la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, a murit în timp ce lupta în războiul ţării sale cu Rusia, potrivit unor declaraţii ale Comitetului Olimpic Ucrainean şi ale Federaţiei ucrainene de haltere, citate de CNN.

Josep Borrell, şeful politicii externe UE: Mulţi civili vor fi ucişi în ofensiva de la Rafah

Şeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, şi-a exprimat, marţi, dezacordul faţă de ofensiva israeliană în Rafah, afirmând că aceasta ”va provoca multe victime civile”.

Trăieşte mai sănătos şi mai mult cu o proteină: ce este Klotho

Klotho tinde să scadă odată cu înaintarea în vârstă şi pare să fie legată de îmbătrânirea celulară.

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă, afirmă preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, după întrevederea cu ambasadorul Gavin Robb Buchan.

Aproape 160.000 de apeluri la 112, preluate de STS în minivacanţă

În noaptea de Înviere, între orele 22.00 – 6.00, la 112 s-au primit 4.083 de apeluri care au semnalat urgenţe. Cele mai multe au fost cazuri medicale (1.390 apeluri, dintre care 246 au reprezentat situaţii de persoane inconştiente) şi incidente de ordine publică (236 apeluri). Operatorii STS au preluat de la apelanţi datele necesare identificării […]

A fost descoperită gena obezităţii la copii

O variantă genetică, legată de hipotalamus, ar putea fi responsabilă de această patologie.

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Ce staţiuni au fost în topul preferinţelor

Litoralul a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, relevă datele centralizate de Litoralulromanesc.ro. Gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 […]

Atacul israelian asupra oraşului Rafah. Ce ştim până acum

UPDATE Reuters: Vicepreşedintele turc, Cevdet Yılmaz: ”Operaţiunea Israelului de la Rafah „este o altă crimă de război”, Turcia „va lucra pentru ca conducerea israeliană să primească condamnarea legală pe care o merită”. Egiptul a avertizat marţi că operaţiunea Israelului din oraşul Rafah din Gaza ameninţă eforturile de încetare a focului, la scurt timp după ce armata israeliană […]

China: Cel puţin doi morţi şi 23 de răniţi în urma unei agresiuni prin înjunghiere într-un spital

Atacul cu cuţitul a avut loc în zorii zilei de marţi, la Spitalul Popular Zhenxiong din provincia Yunnan, conform presei de stat. Cel puţin 23 de persoane au fost rănite în urma atacului, iar cel puţin două au murit, dar rapoartele au precizat că cifrele nu sunt definitive. Imaginile publicate de publicaţia chineză The Paper […]

Sub 100 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în România

În perioada 29 aprilie-5 mai 2024 au fost înregistrate 92 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 29 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost […]

Un cubanez a vrut să treacă Prutul înot din Moldova în România

Un bărbat de 29 de ani, din Cuba, a încercat să treacă ilegal din Republica Moldova în România, traversând înot Prutul, însă a fost prins de poliţişti.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, infracţiunile de tâlhărie sunt în scădere cu 37,5% faţă de anul trecut. Numărul de accidente rutiere grave a scăzut cu 42,8% faţă de anul precedent, numărul persoanelor rănite grav este în scădere cu 47,8%, iar al persoanelor decedate în accidente cu 13,3%. Au rămas fără […]

Guvernul nipon transmite SUA că remarca lui Biden privind xenofobia din Japonia este regretabilă

Guvernul de la Tokyo a calificat, marţi, drept regretabil comentariul preşedintelui american Joe Biden potrivit căruia xenofobia afectează creşterea economică a Japoniei. Săptămâna trecută, Biden a afirmat că xenofobia din ţări precum China, Japonia şi India le frânează acestora creşterea economică. Biden a făcut remarca la un eveniment de strângere de fonduri de la Washington, […]

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Pompierii bucureşteni intervin marţi pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de pe strada Culea Nicolae din Sectorul 2. Flăcările s-au extins şi la acoperişul unei alte locuinţe.