Social

Deranjament în circulaţia trenurilor de călători. Pantograf rupt pe ruta Bucureşti Nord – Rac Pajura

Deranjament în circulaţia trenurilor de călători. Trenul R 8087 şi-a rupt pantograful între staţiile Bucureşti Nord - Rac Pajura.

Oraşul italian în care mai mult de jumătate din populaţie are acelaşi nume

Familia Tucci a făcut „un pelerinaj” în oraşul Marzi, ascuns în vârful cizmei Italiei, într-unul dintre cele mai recente episoade ale serialului CNN „Searching for Italy”. A fost prima dată când actorul şi părinţii săi au vizitat oraşul de când el avea 12 ani, spune actorul. „A fost foarte emoţionant”, a declarat Stanley Tucci: „Ştiţi, […]

O regiune din Italia îi plăteşte pe turişti să o viziteze

Friuli Venezia Giulia, aflat în nord-estul îndepărtat al Italiei, rambursează de sâmbătă vizitatorii care ajung acolo cu trenul, scrie CNN. Mai mult, regiunea oferă un card de intrare gratuită la muzee, transport public gratuit şi reduceri în alte locuri. Singura „capcană” este că turistul trebuie să stea acolo cel puţin două nopţi. În regiune se […]

Contul de Twitter al lui Casillas a fost spart. Legenda echipei Real Madrid anunţase că este homosexual

UPDATE 18:00 Contul lui Casillas a fost spart Fostul jucător al Realului spune că i-a fost spart contul de Twitter. „Cont spart. Din fericire, totul este în ordine. Îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc. Şi, bineînţeles, mai multe scuze faţă de comunitatea LGBT”, a scris Casillas.  Cont piratat. Din fericire, totul este în […]

O fetiţă de 3 ani a supravieţuit sub o pătură atacului armat la o grădiniţă din Thailanda

O fetiţă de 3 ani a supravieţuit atacului armat la o grădiniţă din Thailanda dormind sub o pătură, cu faţa la perete. Atacatorul a crezut că e moartă.

Rapid Bucureşti este neînvinsă în Liga Campionilor, după victoria cu Team Esbjerg

Rapid Bucureşti, a învins duminică, la Mioveni, formaţia daneză Team Esbjerg, scor 34-32 (19-14), într-un meci contând pentru grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Grupare de traficanţi de droguri, destructurată la Iaşi şi Vaslui

Poliţiştii din Vaslui şi procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a 10 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani, din judeţele Vaslui, Iaşi, Neamţ şi Botoşani, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc. 16 percheziţii au avut loc sâmbătă în Iaşi şi Huşi, judeţul Vaslui, 10 persoane fiind audiate. Din cercetări a […]

Sabotaj la căile ferate germane. Poliţia: Nu există niciun semn că în spatele sabotajului s-ar afla un stat străin

Poliţia germană a declarat că nu a exclus motive politice în cazul presupusului sabotaj al cablurilor de comunicaţii de pe reţeaua feroviară germană de sâmbătă, dar că nu există niciun semn de implicare a unui stat străin sau a terorismului.

Droguri în valoare de 15 milioane de lire sterline, confiscate de o navă britanică în Marea Arabiei

Marina Regală britanică a confiscat droguri în valoare de peste 15 milioane de lire sterline de pe o ambarcaţiune în Marea Arabiei, potrivit BBC.

Bărbaţii au de trei ori mai multe şanse de a fi implicaţi în accidente rutiere cu pietoni

O analiză Guardian a datelor guvernamentale privind accidentele rutiere şi călătoriile arată că, în 2020 şi în prima jumătate a anului 2021, 4.363 de şoferi de sex masculin au fost implicaţi în coliziuni care au rănit grav sau au ucis pietoni, comparativ cu 1.473 de şoferi de sex feminin.   Incluzând călătoriile cu maşina, furgoneta, […]

Coronavirus în România, 9 octombrie. 300 de cazuri noi şi 6 decese în ultimele 24 de ore

300 de noi cazuri COVID şi 6 decese la pacienţi confirmaţi cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Doi copii au dispărut dintr-un centru de minori din oraşul Iaşi. UPDATE: Poliţia a transmis că au fost găsiţi

Potrivit Poliţiei, sâmbătă, poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleaşi zile, Haralambie Andrei Daniel, de 11 ani şi Mălăuţă Andrei Dumitru, de 9 ani, au plecat de la centrul din Iaşi. Semnalmentele lui Haralambie Andrei Daniel: înălţime 1,45m, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui. La […]

Două cutremure de intensitate medie s-au produs duminică în Vrancea

Două cutremure de intensitate medie s-au produs duminică în zona seismică Vrancea.

Inundaţii în Nigeria: 10 oameni au murit, 60 sunt dispăruţi după ce o barcă s-a răsturnat

Cel puţin 10 persoane au murit şi 60 au dispărut după ce o barcă s-a răsturnat în statul nigerian Anambra.

Monica Macovei, despre accidentul în care a fost implicată: nu am pierdut controlul maşinii

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei susţine că nu a pierdut controlul volanului după ce o motocicletă a intrat în aripa maşinii pe care o conducea. Accidentul a avut loc sâmbătă, în apropiere de Mangalia, iar motociclistul a ajuns la spital.

Forţele israeliene au ucis doi adolescenţi palestinieni în confruntările din Cisiordania

Forţele israeliene au ucis sâmbătă doi adolescenţi palestinieni în confruntările izbucnite în timpul unui raid în Cisiordania, au declarat oficiali palestinieni, potrivit Reuters.

Susţinătorii lui Julian Assange au format un lanţ uman în faţa parlamentului britanic. Aceştia cer să nu fie extrădat în SUA

Susţinătorii fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au format sâmbătă un lanţ uman în faţa parlamentului britanic pentru a cere să se pună capăt încercării Statelor Unite de a-l extrăda pentru a fi judecat.

Accident bizar: un motociclist drogat a omorât un bărbat aflat pe un moped

Potrivit Poliţiei, coliziunea a avut loc pe DE 581, în afara localităţii Cosmeşti. În accident au fost implicate un moped şi un motociclu. Din primele verificări a reieşit faptul că un bărbat, de 65 de ani, din comuna Cosmeşti, a pornit cu mopedul de pe acostamentul drumului, fără a acorda prioritate de trecere la plecare […]

Ucraina va emite timbre cu explozia podului din Crimeea

Autorităţile din Ucraina vor emite timbre cu imaginea podului de la Kerci, avariat în urma unei explozii, potrivit CNN.

Focuri de armă pe stadion în timpul unui meci de fotbal american. Trei persoane au fost împuşcate

Trei persoane au fost rănite vineri seara, pe un stadion din Toledo, statul Ohio. Viaţa victimelor nu este în pericol, dar acestea au fost transportate la spital. Departamentul de poliţie din Toledo a anunţat că o victimă de sex masculin şi două de sex feminin au fost transportate la un spital local pentru tratament, potrivit […]

Pelerinajul de la Iaşi: zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Potrivit organizatorilor, 49 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor ameţeli, dureri abdominale, dar şi crize de hipertensiune arteriala şi hipoglicemie. Trei persoane au fost transportate la spital. Sâmbătă, la ora 17.00, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi se aflau aproximativ 9.500 de oameni. Până în prezent, prin faţa raclei au […]

Circulaţia rutieră pe podul din Crimeea a fost reluată

Circulaţia rutieră pe podul din Crimeea care sâmbătă, a fost avariat de o explozie, a fost redeschisă, potrivit Sky News.

Rusia a numit un nou comandant pentru „operaţiunea” din Ucraina. Cine este Serghei Surovikin

Ministerul rus al Apărării a anunţat numirea unui nou comandant pentru ceea ce numeşte "operaţiunea sa militară specială" din Ucraina, potrivit presei ruse de stat.

Premieră: cinci adolescenţi din Hong Kong, condamnaţi pentru că au incitat la revoluţie

Cinci adolescenţi din Hong Kong care pledează pentru independenţa faţă de regimul chinezesc au fost condamnaţi sâmbătă de un judecător la trei ani de detenţie într-o instituţie corecţională, pentru că au îndemnat la o „revoluţie armată”. Cei cinci, dintre care unii erau minori cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani la momentul presupusei infracţiuni, […]

Surse: un fost ministru al Justiţiei, implicat într-un accident grav la Mangalia

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 39, în zona localităţii Mangalia, judeţul Constanţa, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un motociclist şi un autoturism. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a motociclistului, care a fost transportat la spital. Sursele spun că la volanul maşinii […]

Germania crede că NATO trebuie să facă mai mult pentru a proteja statele membre: Nu putem şti cât de departe pot merge iluziile lui Putin

NATO trebuie să facă mai mult pentru securitatea comună şi pentru a se proteja împotriva potenţialelor acte de agresiune ale Rusiei şi ale preşedintelui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă ministrul german al apărării, Christine Lambrecht.

Greve la rafinăriile din Franţa. Guvernul nu intenţionează să raţionalizeze benzina

Guvernul francez nu va raţionaliza benzina pentru şoferi şi nici nu va restricţiona utilizarea benzinăriilor ca răspuns la problemele de aprovizionare legate de grevele din rafinării, a declarat sâmbătă ministrul mediului, Christophe Bechu.

Bărbat cercetat pentru act sexual cu un minor şi pornografie infantilă, prins drogat la volan

Un bărbat cercetat pentru act sexual cu un minor şi pornografie infantilă a fost arestat preventiv după ce a fost prins drogat la volanul unei maşini.

Traficul feroviar din nordul Germaniei, perturbat de un sabotaj

Traficul feroviar din nordul Germaniei a fost întrerupt sâmbătă timp de trei ore din cauza unui sabotaj, a anunţat agenţia germană de ştiri dpa, care a citat operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn.

Ministerul Educaţiei a lansat rubrica „Omul sfinţeşte locul” pentru profesori

Ministerul Educaţiei a lansat pe Facebook rubrica „Omul sfinţeşte locul” pentru profesori şi deschide rubrica cu un profesor din Curcani, judeţul Călăraşi.

Criza de la Roşia Montană: nivelul apei în lacul Tăul Mare, scăzut cu peste 5 metri recomandaţi

Nivelul apei în lacul Tăul Mare – Roşia Montană a scăzut cu peste 5 metri recomandaţi de specialişti în urma operaţiunilor desfăşurate de pompieri.

Motodeltaplan prăbuşit în judeţul Sibiu. Două persoane sunt rănite

Un motodeltaplan s-a prăbuşit, sâmbătă, în judeţul Sibiu. Două persoane sunt rănite, dar conştiente.

Coronavirus România, 8 octombrie. Aproape 700 de noi cazuri şi 4 decese, în ultimele 24 de ore

Aproape 700 de noi cazuri COVID sunt anunţate sâmbătă de către Ministerul Sănătăţii pentru ultimele 24 de ore şi 4 decese.

Mii de pelerini se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

6.300 de pelerini se află în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Incendiu într-o cabană dintr-o localitate din judeţul Hunedoara

Peste 5 ore s-au luptat pompierii militari în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o cabană din localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara.

Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanţă din România, se deschide azi

Via Transilvanica devine oficial primul traseu de lungă distanţă din România, care traversează ţara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, şi se deschide azi.

Simplă coincidenţă? Ucraina raportează întreurperi ale echipamentelor Starlink în timpul contraofensivei

Trupele ucrainene au raportat întreruperi ale dispozitivelor lor de comunicaţii Starlink pe linia frontului, ceea ce îngreunează eforturile de eliberare a teritoriului de la forţele ruseşti, potrivit oficialilor şi soldaţilor săi.

A fost desemnat oraşul care va găzdui Eurovision Song Contest. Liverpool va organiza evenimentul în numele Ucrainei

Liverpool a fost unul dintre cele 20 de oraşe care s-au oferit să organizeze cea de-a 67-a ediţie a Eurovision, devansând Glasgow în finală, scrie The Guardian. Prima semifinală va avea loc marţi, 9 mai, a doua joi,11 mai, iar marea finală va fi sâmbătă, 13 mai. Anunţul făcut vineri de Graham Norton în cadrul […]

Stare de urgenţă în New York pe fondul crizei migranţilor: „Ne aflăm pe marginea prăpastiei”

Primarul oraşului New York, Eric Adams, a declarat vineri stare de urgenţă ca răspuns la miile de migranţi latino-americani care au ajuns în oraş în ultimele luni de la graniţa de sud a SUA, punând la grea încercare sistemul pentru persoanele fără adăpost din oraş.

Ucraina: În Lyman au fost descoperite circa 200 de morminte şi o groapă comună

Circa 200 de morminte şi o groapă comună au fost descoperite în oraşul Lyman, care a fost recent eliberat de forţele ucrainene după ce a fost ocupat de armata rusă şi de miliţiile sale aliate timp de mai multe luni, potrivit autorităţilor din regiunea Doneţk, scrie CNN.