Travis Scott vine la BEACH, PLEASE! Rapper-ul american, câştigător de şase premii Grammy, pune Costineştiul pe harta muzicii internaţionale

  • Travis Scott, superstar-ul american al muzicii rap, vine să facă show pentru prima oară în ţara noastră la BEACH, PLEASE! 2024
  • Anunţul a fost făcut în exclusivitate de Andrei Şelaru ( Selly), unul dintre co-fondatorii festivalului, chiar la premiera de gală a filmului său Buzz House The Movie, în faţa sutelor de invitaţi prezenţi la eveniment.
  • Imediat după anunţ, in doar cateva minute, site-ul de bilete a fost blocat de cei peste 20.000 de oameni care voiau acces la festival.
617 afișări
Imaginea articolului Travis Scott vine la BEACH, PLEASE! Rapper-ul american, câştigător de şase premii Grammy, pune Costineştiul pe harta muzicii internaţionale

Travis Scott, vine la BEACH, PLEASE! Rapper-ul american, câştigător de şase premii Grammy pune Costineştiul pe harta muzicii internaţionale

Travis aruncă şi bugetul festivalului în aer. Organizatorii au plătit 2, 5 milioane de euro doar pentru a-l aduce pe el pe scena BEACH, PLEASE! 2024. Cu alte patru milioane dedicate artiştilor şi încă patru milioane necesare pentru producţie, ediţia din acest an vine la pachet cu un buget colosal de 10,5 milioane de eruo.
 
,,Travis Scott este unul dintre cei mai mari artisti ai lumii, si suntem extrem de onorati sa reusim, intr-un final, sa il aducem la festivalul nostru. Anul acesta va sustine show-uri in doar doua locatii din Europa: Viena si Costinesti. Discutiile cu agentii sai au inceput inca din septembrie anul trecut. Este, de departe, cel mai scump artist din line-up-ul nostru!” a declarat Andrei Şelaru (Selly), co-fondator al festivalului.
 
Cu un sound futuristic, versuri puternice şi o prezenţă scenică irezistibilă, Travis Scott este câştigător de şase premii Grammy, dar şi deţinătorul unui premiu Billboard. Printre cele mai cunoscute piese ale lui se numără: ,,Sicko Mode", ,,Goosebumps" şi ,,Highest in the Room". Artistul este şi compozitor, producător muzical, dar şi organizatorul unui festival de muzică celebru. Travis Scott promite un spectacol de neuitat care va rămâne în inimile tuturor participanţilor. 
 
Alături de el, Anitta, bomba sexy a momentului, va urca, în premieră în România, pe scena celui mai mare festival urban din sud-estul Europei. Iar lista celor semnaţi exclusiv şi la primul show în ţara noastră nu se încheie aici: 6ix9ine, Trippie Red şi City Morgue, trei dintre artiştii bombă ai momentului vor performa pentru prima oară pe aceeaşi scenă, iar Yeat, Don Toliver, Lil Pump, Chief Keef sunt doar câţiva dintre headlinerii confirmaţi, care concertează între 10 şi 14 iulie, la Costineşti.
 
Biletele sunt aproape sold- out. în prezent, costul pass-ul de cinci zile - General Acces - costă 149 de euro, în timp ce acelaşi număr de zile, pentru o experienţă VIP va costă 399 de euro, iar organizatorii anunţă noi majorări în perioada următoare.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici