Patru români au murit în urma unui accident rutier în Spania

Patru persoane de naţionalitate română au murit, marţi după-amiază, în urma unui accident rutier produs în Spania pe autostrada C-14, informează presa electronică din Spania.

120 afișări
Imaginea articolului Patru români au murit în urma unui accident rutier în Spania

Patru români au murit în urma unui accident rutier în Spania (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului ABC, care citează agenţia EFE, cele patru victime lucraseră la pădure în localitatea Isona. Potrivit presei nu se ştie numele întreprinderii la care aceştia erau angajaţi şi nici localitatea din care provin.

Accidentul s-a petrecut cu puţin timp înainte de ora 17.00, la kilometrul 112 al autostrăzii când, din motive rămase neelucidate, maşina în care se aflau cei patru a ieşit în afara carosabilului.

La faţa locului au intervenit şapte echipaje de pompieri care au avut nevoie de circa două ore pentru descarcerarea victimelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici