- Home
- Social
- SINAIA, (03.10.2015, 14:36)
- Alina Oprea
Persoanele care reclamă, cu dovezi, încălcarea Legii Concurenţei pot primi până la 100.000 de euro
Persoanele care reclamă Consiliului Concurentei, cu dovezi, că o anumită firmă sau mai multe încalcă Legea Concurenţei pot beneficia de recompense de până la 1% din amenda aplicata firmei, dar nu mai mult de 100.000 euro.

Persoanele care reclamă, cu dovezi, încălcarea Legii Concurenţei pot primi până la 100.000 de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Consiliul Concurenţei vrea să aducă un amendament la actuala Lege a Concurenţei prin care această măsură să poată fi aplicată.
”Propunerea noastră este că cei care vin cu o sesizare care se dovedeşte corectă după aceea, deci cei care ne dau informaţii despre o practică anticoncurenţială să fie recompensaţi. Aceasta, bineînţeles, după ce se dovedeşte că informaţiile oferite sunt corecte şi instanţa confirmă că, într-adevăr, firma aceea a încălcat legea. Cel care a făcut sesizarea ar putea să primească până la 1% din cuantumul amenzii, dar nu mai mult de 100.000 de euro. Vrem să-i încurajăm material pe cei care au indicii că se încalcă legea”, a declarat sâmbătă, la Sinaia, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, măsura funcţionează cu succes în Ungaria.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
-
Ministrul de Externe ucrainean, replică pentru Trump: Nimeni nu poate forţa Ucraina să renunţe
-
Călin Georgescu denunţă acţiunile organismelor de anchetă împotriva sa: ”Da, au fost descinderi ale poliţiei. Da, au înnebunit"
”Posibilitatea de a fi sesizaţi există deja. Chiar din acest an avem un mecanism, oricine are informaţii privind încălcarea legii ne poate scrie, trebuie să ne dea şi dovezi. Dar nu-i dăm niciun ban. În al doilea rând, dacă doreşte să rămână anonim, că pot fi şi astfel de situaţii – oamenii ştiu, vor să ne spună, dar nu vor să se afle – avem un instrument acum pe site-ul nostru, este o aplicaţie prin care ei ne pot trimite o sesizare, ea va rămâne anonimă”, a precizat Chiriţoiu.
Acesta spune că amendamentel la ordonanţa de aprobare a Legii Concurenţei sunt în Parlament, la Senat. Acesta are termen limită până la 20 octombrie. Dacă până la această dată Senatul are o concluzie, legea ajunge la Camera Deputaţilor, care e cameră decizională.
De altfel, Consiliul Concurenţei a anuntat în repetate rânduri că încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri de până la 30% ale amenzilor sau chiar de imunitate totală, în funcţie de momentul în care contactează autoritatea de concurenţă şi de valoarea informaţiilor furnizate.
Autoritatea de concurenţă a declanşat, în perioada 1 ianuarie – 15 septembrie 2015 zece investigaţii, faţă de 9 în aceeaşi perioadă din 2014. De asemenea, instituţia a finalizat 11 investigaţii în acest an faţă de 9 la aceeaşi dată a anului trecut.
În prezent, Concurenţa are în curs 61 de investigaţii.
Consiliul Concurenţei a aplicat in acest an amenzi în sumă totală de 13,67 milioane lei (3,05 milioane euro) unui număr de 116 firma: 82 firme de pe piaţa lacurilor si vopselelor (12,15 milioane lei, pentru înţelegeri de fixare a preţurilor de revânzare pentru produsele Deutek, National Paints Factories Company, Policolor şi Swarco Vicas), 24 de firme de pe piaţa confecţiilor (596.748 lei pentru înţelegeri de fixare a preţurilor de revânzare pentru produsele Ciserom şi Secuiana) şi 10 firme pe piaţa branşamentelor de gaze cu 920.069 lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:07
Ministrul de Externe ucrainean, replică pentru Trump: Nimeni nu poate forţa Ucraina să renunţe
-
astăzi, 20:03
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1092. UE aprobă al 16-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Emisarul lui Trump, Kellogg, a ajuns la Kiev / Drona rusească Shahed devine mai periculoasă după modificări / Trump acuză Ucraina pentru război şi îl presează pe Zelenski să organizeze alegeri / Bloomberg: Arabia Saudită a cerut includerea Ucrainei în negocierile SUA-Rusia