Peste 19.000 de posturi, disponibile vineri la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Peste 19.000 de posturi, dintre care 1.793 pentru persoane cu studii superioare, vor fi oferite, vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care va avea loc, la nivel naţional, în 83 de agenţii locale şi puncte de lucru ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea forţei de Muncă (ANOFM).

515 afișări
Imaginea articolului Peste 19.000 de posturi, disponibile vineri la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Peste 19.000 de posturi, disponibile vineri la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi (Imagine: Liviu Adascalitei / MediafaxFoto)

Potrivit Ministerului Muncii, pentru acest eveniment au fost contactaţi 24.033 agenţi economici, iar 1.829 dintre ei au confirmat participarea şi pun la dispoziţia persoanelor interesate 19.151 locuri de muncă.

Cele mai multe oferte sunt disponibile în Bucureşti (peste 4.200) şi în judeţele Iaşi - 1.328 locuri de muncă, Prahova - 989 locuri de muncă, Arad - 910 locuri de muncă, Braşov - 624 locuri de muncă, Bacău - 597 locuri de muncă, Buzău - 572 locuri de muncă, Mureş - 565 locuri de muncă şi Timiş - 554 locuri de muncă, precizează sursa citată.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, va participa, vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată în Baia Mare de AJOFM Maramureş.

În Capitală, Bursa va avea loc în foaierul Palatului Naţional al Copiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici