Peste 40 de persoane au murit din cauza frigului

Peste 40 de persoane au murit din cauza frigului, în ultimele 12 zile, între aceştia fiind şi un copil în vârstă de trei luni găsit de echipajul unei ambulanţe într-o casă în care temperatura era foarte scăzută.

11 afișări
Imaginea articolului Peste 40 de persoane au murit din cauza frigului

Peste 40 de persoane au murit din cauza frigului (Imagine: Mediafax Foto)

Declaraţia a fost făcută de subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, la videoconferinţa cu prefecţii organizată sâmbătă.

Raed Arafat a precizat că în perioada 29 decembrie 2008 - 10 ianuarie 2009 s-au raportat 43 de decese din cauza hipotermiei.

Potrivit secretarului de stat, din cele 43 de cazuri de deces din cauza hipotermiei, cel mai grav este cel al unui copil în vârstă de trei luni, "găsit într-o casă, de echipajul unei ambulanţe, în condiţii de temperaturi foarte scăzute".

"Am primit răspuns de la Autorităţile de sănătate publică la adresa semnată de ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, în 6 ianuarie, pentru mai multe solicitări făcute de noi. Din soluţiile date atrag atenţia asupra a două aspecte. O primă problemă este aceea că avem asistenţi sociali în foarte multe unităţi de primiri urgenţe care au fost angajaţi în baza ordinului 1706 din 2007 a ministrului Sănătăţii. Aceştia trebuie folosiţi în această problemă, în cooperare cu asistenţii sociali de la autorităţile publice locale şi să o aibă ca prioritate, pentru că cele mai multe dintre cazuri ajung la unităţile de primiri urgenţe", a declarat Arafat.

Subsecretarul de stat a mai spus că unele autorităţi de sănătate publică au transmis ca soluţie ca oamenii care nu au probleme medicale, dar ar putea fi afectaţi de temperaturile foarte scăzute din ultima perioadă, să fie primiţi în unităţile de primiri urgenţe, susţinând că această variantă nu poate fi luată în considerare.

"Aceasta este o soluţie pe care nu o favorizăm, pentru că şi aşa (unităţile de primiri urgenţe - n.r.) sunt foarte aglomerate cu pacienţi. Rugămintea este să găsiţi alte soluţii. Dacă nu sunt adăposturi aranjate de autorităţile publice locale, locul unde aceste cazuri sociale să fie primite să fie altul decât unitatea de primiri urgenţe, un salon separat sau undeva separat. Dacă sunt probleme, rog directorii Direcţiilor de sănătate publică să mă contacteze sau să contacteze centrul operativ de la minister", a mai spus Raed Arafat la videoconferinţa cu prefecţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici