Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice

Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice, dar intervenţia poate fi făcută doar de la donatori compatibili, peste 75 la sută dintre ei fiind voluntari neînrudiţi, restul din familie, a declarat Aurora Dragomirişteanu, director general RNDVCSH.

192 afișări
Imaginea articolului Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice

Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

"Cererea la nivel internaţional de donatori de celule stem hematopoietice neînrudiţi a crescut de trei ori în ultimul deceniu. La nivel mondial sunt 26.056.502 de donatori de celule stem hematopoietice, fiind realizate până acum 1.145.000 de transplanturi. Sunt 53 de ţări cu registre şi 75 de registre sincronizate. Copiii şi adulţii din România, diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar au şansa de a găsi mai rapid şi mai uşor donatorii, cu ajutorul Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. În prezent, în registrul român sunt înscrişi 25.637 de donatori voluntari, 6.821 dintre ei în 2015", a declarat Aurora Dragomirişteanu, directorul general al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), luni, în cadrul unei conferinţe de presă care a marcat Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Conform medicului, în România au fost făcute peste 1.000 de transplanturi de celule stem hematopoietice, dintre care 70 au fost realizate cu celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi. De asemenea, şase cetăţeni români au donat celule stem hematopoietice pentru bolnavi din alte ţări.

"Peste 70 de boli grave au ca indicaţie terapeutică transplantul de celule stem hematopoietice, dar intervenţia poate fi făcută doar de la donatori compatibili, peste 75 la sută dintre ei fiind voluntari neînrudiţi, restul din familie. În România au fost realizate peste 70 de transplanturi de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi, ţara de origine a donatorilor neînrudiţi fiind Germania (47), Polonia (9), România (4), Italia, Marea Britanie, Cipru (câte 3), Franţa, Spania (câte 2) şi Israel şi Belgia (câte unul). De asemenea, 48 de pacienţi sunt în aşteptarea unui transplant de la donator neînrudit de celule stem hematopoietice; 20 de pacienţi în aşteptarea unui donator compatibil", a mai spus Aurora Dragomirişteanu

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice s-a sărbătorit, pentru prima dată în lume, în a treia sâmbătă a lunii septembrie a acestui an, tema evenimentului fiind "25 de milioane de donatori". RNDVSCSH s-a alăturat iniţiativei internaţionale, organizând mai multe evenimente. Astfel, în perioada 19-27 septembrie, în Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară va avea loc campania "Donează o şansă la viaţă" care promovează donarea de celule stem hematopoietice şi se adresează, în special, persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani.

Bucureştenii vor primi materiale legate de donarea de celule stem hematopoietice, în cadrul unei caravane. De asemenea, centrul mobil de recoltare şi corturi publicitare vor fi amplasate în zona Universităţii Bucureşti (Facultatea de Arhitectură), în perioada 19-23 septembrie, respectiv în Parcul Herăstrău (Pavilionul H), în perioada 24-27 septembrie. Toţi trecătorii vor fi îndemnaţi să participe la un concurs cu premii, organizat de RNDVCSH, fiind invitaţi să mulţumească donatorilor care dau viaţă mai departe. Mesajele vor fi publicate într-un buletin pe pagina web www.registru-celule-stem.ro, iar cele selectate de juriu ca fiind cele mai frumoase vor fi premiate.

"Donatorii înseamnă viaţă pentru cei aflaţi în suferinţă şi de aceea vrem să mulţumim donatorilor înscrişi până în prezent în Registrele din întreaga lume. Fiecare dintre aceştia poate fi perechea salvatoare pentru cineva bolnav din România sau din orice altă parte a lumii. Vrem să arătăm cât de important este un donator, de oriunde din lumea întreagă, pentru cineva bolnav aflat în altă parte a lumii. În acelaşi timp, vrem să încurajăm cât mai mulţi românii să se alăture registrului. Înscrierea este un gest simplu, dar poate salva o viaţă", a precizat secretarul de stat Dorel Săndesc, prezent la conferinţa de presă.

Ministerul Sănătăţii a majorat , în 2015, bugetul pentru desfăşurarea activităţii RNDVCSH cu aproximativ trei milioane de lei, de la 14.214.000 lei la 17.106.000 de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici