- Home
- Social
- BAIA MARE, (26.10.2020, 12:40)
- Cosmin Pirv
Poliţist, medic şi asistent, condamnaţi după ce ar fi permis falsificarea unui test de alcoolemie
- Un poliţist, un medic şi un asistent au fost condamnaţi pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual după ce ar fi permis mamei unui şofer suspect de conducere sub influenţa alcoolului să dea de sânge în locul fiului ei.
- Cei trei au fost trimişi în judecată în 14 octombrie 2019.
- Decizia instanţei este definitivă.
Urmărește
781 afișări
Poliţist, medic şi asistent, condamnaţi după ce ar fi permis falsificarea unui test de alcoolemie
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, Curtea de Apel Cluj a condamnat un agent de poliţie de la IPJ Maramureş, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, la executarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
În acelaşi caz, un medic de gardă şi un asistent au fost condamnaţi, pentru aceleaşi infracţiuni, la executarea pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare, cu suspendare. În cazul celor doi, termenul de supraveghere este de 2 ani.
Cei trei au fost trimişi în judecată în 14 octombrie 2019.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
Poliţistul a fost acuzat că, în 2 martie 2019, „în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră, în incinta unei unităţi medicale, împreună cu celelalte două cadre medicale inculpate, a acordat ajutor material unui suspect, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia”.
Conform comunicatului, suspectul era cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi ar fi trebuit să îi fie recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar poliţistul a consimţit ca aceste probe să fie recoltate de la mama suspectului, martor în cauză.
„Totodată, poliţistul a atestat prin semnătura sa menţiunile necorespunzătoare adevărului din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, conform cărora mostra de sânge s-a recoltat de la suspect, în vederea determinării alcoolemiei acestuia”, se mai arată în comunicat.
Decizia instanţei este definitivă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu