Ponta: Legat de faptul că nu am o relaţie neapărat foarte bună cu Coldea - Da, este adevărat

Premierul Victor Ponta a afirmat că se poate spune că nu are o relaţie neapărat foarte bună cu cel care conduce în prezent Serviciul Român de Informaţii (SRI), Florian Coldea, nuanţându-şi ulterior declaraţia cu explicaţia că are cu acesta o relaţie strict instituţională, nu personală, de prietenie.

1190 afișări
Imaginea articolului Ponta: Legat de faptul că nu am o relaţie neapărat foarte bună cu Coldea - Da, este adevărat

Florian Coldea (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

El a răspuns astfel întrebat la postul B1 TV despre declaraţiile recente ale Elenei Udrea, care a relatat că Victor Ponta i-ar fi spus adjunctului şefului SRI Florian Coldea, în prezenţa altor persoane, ca, dacă va ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru.

"Nu ştiu la ce s-a referit Udrea. Dacă mă întrebaţi de faptul că nu am o relaţie neapărat foarte bună cu Coldea, da, e adevărat acest lucru", a spus Ponta.

La remarca moderatorului că aceasta înseamnă o confirmare că şeful Guvernului nu are o relaţie bună cu cel al SRI, Ponta şi-a nuanţat declaraţia adăugând că a vrut să spună că are doar o relaţie instituţională cu Coldea, nu una personală, de prietenie, cum avea cu fostul şef al SRI George Maior.

Ponta a mai arătat că nu a discutat deocamdată cu preşedintele Klaus Iohannis despre noi directori ai serviciilor de informaţii, dar că PSD susţine că aceştia trebuie să fie neimplicaţi activ politic, arătând că nu vor fi acceptate automat orice fel de propuneri ale lui Iohannis şi că singurul lucru pentru care l-a lăudat pe fostul preşedinte Traian Băsescu a fost că a numit la conducerea serviciilor de informaţii persoane din partidele de opoziţie.

"Acum nu-mi fac iluzii că Iohannis va propune pe cineva de la PSD - sigur că mi-aş dori asta - dar tocmai de aceea cred că o linie raţională şi posibilă este o linie de mijloc", a adăugat liderul PSD.

Întrebat dacă serviciile de informaţii s-au implicat în ultima campanie pentru alegerile prezidenţiale, de anul trecut, Ponta a spus că nu doreşte să comenteze.

În luna ianuarie, Elena Udrea a susţinut, într-un interviu acordat Hotnews, că Victor Ponta i-ar fi spus adjunctului şefului SRI Florian Coldea, în prezenţa altor persoane, ca, dacă va ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru, fără însă a preciza numele celor care au asistat la această discuţie.

Întrebată dacă ceea ce spune este că Ponta l-a ameninţat pe Coldea cu concedierea, dacă va ajunge preşedinte, Elena Udrea a răspuns: "Da, dar asta trebuie să confirme dl. Ponta, dacă aşa s-a întâmplat".

Răspunzând unei alte întrebări, ea a apreciat că Florian Coldea a avut interesul ca Klaus Iohannis să fie preşedinte şi a şi acţionat în consecinţă menţionând că este o analiză a sa, nu "o acuzaţie că ar fi ceva penal".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici