Prima pagină » Economic » Ponta: Susţinem majorarea alocaţiei pentru copii, dar nu a fost indicată sursa de finanţare

Ponta: Susţinem majorarea alocaţiei pentru copii, dar nu a fost indicată sursa de finanţare

Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.
Ponta: Susţinem majorarea alocaţiei pentru copii, dar nu a fost indicată sursa de finanţare

El a adăugat că pentru acest an şi anul viitor pot fi găsiţi bani, dar trebuie totuşi indicată şi sursa de finanţare, precizând că a discutat pe această temă atât cu preşedintele Klaus Iohannis, cât şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor.

Deputaţii au aprobat, miercuri, cu 98 voturi „pentru” şi 77 „împotrivă”, un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei, după care liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a solicitat o pauză de consultări, apoi apel nominal.

Deputatul PNL Cristina Pocora a solicitat, în plen, la dezbaterea Ordonanţei de urgenţă la 65/2014, introducerea unui amendament de dublare a alocaţiei pentru copii.

Acest amendament a fost respins, marţi, în Comisia de muncă, reprezentanţii PSD arătând că Ministerul Muncii va veni cu o propunere de majorare a alocaţiei pentru copii.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru a spus, în plen, că au fost mărite alocaţiile la mai multe categorii şi atunci când Guvernul va găsi sursa de finanţare pentru a mări alocaţia pentru toţii copiii o va face.

În urma votului în plen, acest amendament a trecut, însă, cu 98 de voturi „pentru” şi 77 de voturi „împotrivă”.

Imediat după vot, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a solicitat o pauză de consultări.

După pauza de consultări, Neacşu a cerut, în plen, verificarea prezenţei deputaţilor, prin apel nominal, arătând că a constatat „cu neplăcută surprindere” că o bună parte dintre deputaţi a ales să nu fie în sală.

Proiectul de aprobare a ordonanţei, care cuprinde mai multe prevederi, urmează să fie supusă votului final la ora 15.00.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia