Potrivit prefectului judeţului Prahova, Adrian Dobre, Consiliul Local Buşteni a aprobat reprofilarea Preventoriului TBC Poiana Ţapului în cămin pentru vârstnici, în cadrul programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, medicul Cristian Anton Vintilescu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că cei 51 de copii care, în prezent, sunt cazaţi în acest preventoriu şi care provin din familii cu TBC, fiind consideraţi „contacţi sănătoşi”, vor fi duşi, în cursul zilei de joi, la locuinţele lor.
Directorul DSP Prahova a afirmat că cei 51 de copii sunt din Bucureşti şi din judeţele Prahova, Giurgiu, Vrancea, Ialomiţa, au vârste cuprinse între doi şi 17 ani şi erau cazaţi în Preventoriul TBC întrucât se considera că au nevoie de „un anumit tip de profilaxie”.
Ei mergeau la şcoli din Buşteni, alături de elevii din acest oraş, dar nu primeau tratament, a declarat şeful DSP Prahova.
Acesta a precizat că autorităţile din Prahova au luat legătura cu familiile lor şi că, în cursul zilei de joi, toţi copiii vor fi transportaţi la domicilii.
Cristian Vintilescu a mai spus că cei aproximativ 35 de angajaţi ai Preventoriului TBC Poiana Ţapului, vor rămâne, „teoretic”, angajaţi la viitorul cămin de bătrâni şi că în următoarele două luni salariile acestea sunt, oricum, asigurate.