Precizările ANRP, după percheziţiile DNA. Ce trebuie să ştie titularii dosarelor aflate la sediul Autoritaţii pentru Restituirea Proprietăţilor

Reprezentanţii ANRP precizează că percheziţiile DNA de joi noapte au avut loc într-un singur birou, însă activitatea instituţiei se desfăşoară fără niciun impediment, în condiţii de legalitate şi transparenţă.

756 afișări
Imaginea articolului Precizările ANRP, după percheziţiile DNA. Ce trebuie să ştie titularii dosarelor aflate la sediul Autoritaţii pentru Restituirea Proprietăţilor

Precizările ANRP, după percheziţiile DNA: Au avut loc la un singur birou. Activitatea nu a fost afectată

„Activitatea A.N.R.P. se desfăşoară fără niciun impediment şi nu a fost afectată de percheziţiile care au avut loc la un singur birou din cadrul instituţiei. Mai mult decât atât, şedinţele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) şi Comisiei speciale de retrocedare vor avea loc, potrivit programării, în data de 23 decembrie. Pe ordinea de zi a şedinţei C.N.C.I. se află cca. 400 de dosare de despăgubiri care urmează a fi soluţionate prin emiterea de decizii”, searată într-un comunicat transmis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Şi activitatea de emitere a titlurilor de plată pentru persoanele care au primit decizii de compensare prin puncte se derulează normal, iar conducerea instituţiei a luat măsuri pentru ca cererile să poată fi depuse până în ultima zi lucrătoare a anului în curs.

„Asigurăm opinia publică, în special pe titularii dosarelor aflate în instrumentare la A.N.R.P., că activitatea decurge în condiţii de legalitate şi transparenţă, fiind pe deplin conştienţi de aşteptările faţă de instituţia noastră”, mai arată sursa citată.

Precizările vin după ce, joi seară, procurorii DNA au efectuat percheziţii la sediul ANRP, în cadrul unui dosar de corupţie. Tot joi noapte, a fost condus la audieri un membru al conducerii ANRP, au precizat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici