dosare

Victor Alistar: Avem o medie de dosare soluționate, de două ori și jumătate aproape, peste media UE

Purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Victor Alistar, a declarat la OFF The Record că activitatea judecătorilor din România este îngreunată de volumul mare de dosare de soluționat. Media față de judecătorii din Uniunea Europeană este de aproape două ori și jumătate mai mare.

Fizicianul Stephen Hawking apare într-o fotografie din noile dosare Epstein. Ce precizează familia

O imagine difuzată de presa internațională după publicarea noilor documente Epstein îl înfățișează pe Hawking alături de două femei, pe o plajă. Reprezentanții familiei au precizat că fotografia datează din 2006, fiind realizată în timpul unui simpozion găzduit de hotelul Ritz-Carlton din St. Thomas, scrie People.

Bilanțul DIICOT pe 2025: Tinerii din România sunt tot mai expuși la substanțe psihoactive noi, distribuite prin Telegram și Signal. 77% din dosarele Direcției au fost pe consum și trafic de droguri, în creștere cu 27% față de 2024

DIICOT și-a prezentat bilanțul de activitate pe anul 2025. Procurorii anti mafia, conduși de procurorul șef Alina Albu, atrag atenția asupra combaterii eficiente a fenomenului consumului şi traficului de droguri, tot mai mulți tineri din România fiind expuși acestui risc. Dosarele DIICOT pe trafic și consum de droguri au crescut în 2025.

Dosarele Epstein: Ancheta FBI spune că nu a existat o „rețea de trafic sexual pentru elite”

O analiză a documentelor interne ale Departamentului de Justiție relevă că FBI a identificat dovezi solide privind abuzurile comise de Jeffrey Epstein. Cu toate acestea, anchetatorii spun că nu au găsit probe care să ateste existența unei rețele de trafic sexual destinată bărbaților puternici și influenți, scrie AP.

Marius Voineag: DNA are cazuri de mare conținut

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a declarat la emisiunea OFF The Record că instituția pe care o conduce derulează în prezent anchete de mare amploare, chiar dacă DNA e cumva mai puțin vizibilă în spațiul public, în ultima vreme.

De ce este Negoița pe lista „rebelilor” la ANAF: Ce datorii a acumulat edilul și în ce anchete penale este implicat

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, este implicat în mai multe proceduri judiciare și fiscale importante care afectează imaginea și situația sa financiară. Anchetele și litigiile merg de ani de zile, iar autoritățile continuă să urmărească recuperarea unor sume mari de la el.

Peste trei milioane de documente din dosarele Epstein au fost publicate de Departamentul de Justiție

Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a anunțat vineri că aproximativ trei milioane de documente din dosarele Epstein au fost publicate. Dosarul a reaprins controversele legate de relațiile fostului finanțist cu figuri politice de rang înalt.

Secția pentru procurori a CSM acuză că mulți procurori nu mai au acces la dosare

Numeroase unități de parchet au sesizat Secția pentru procurori a CSM că nu mai au acces la aplicația ECRIS a instanțelor, fapt care determină imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a activității judiciare.

Fostul procuror Marian Sîntion, declarații despre moartea Rodicăi Stănoiu și dosarul cămătarilor

Fost procuror antimafia și primul șef al Direcției Generale Anticorupție din MAI, Marian Sîntion rămâne una dintre figurile incomode ale sistemului judiciar românesc. Un om care a lucrat în dosare de mare impact – de la miniștri până la clanuri celebre – și care, la ani distanță, vorbește fără ocolișuri despre mecanismele interne ale justiției, presiuni, compromisuri și lupte de putere.

CAB explică de ce unele dosare au primit termene foarte scurte în perioada sărbătorilor

Curtea de Apel București (CAB) susține că termenele scurte acordate unor dosare de contencios administrativ, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost impuse de lege și nu au reprezentat o decizie arbitrară a instanței.

Peste 1.000 de noi dosare în programul Rabla Auto au fost aprobate

Peste 1.000 de noi dosare au fost aprobate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoane fizice, a anunțat marți Administrația Fondului pentru Mediu.

Nicușor Dan, despre prescripția faptelor de corupție: Nu asta e problema

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă că problema fundamentală în cazul faptelor de corupție nu este prescripția.

Noi dosare aprobate în programul Rabla. Vezi lista

3.228 de noi dosare au fost aprobate pentru finanțare în programul Rabla pentru persoane fizice.

Trump își schimbă poziția: Îndeamnă republicanii să voteze pentru publicarea dosarelor Epstein

Președintele american Donald Trump i-a îndemnat pe colegii săi republicani din Congres să voteze pentru publicarea dosarelor legate de Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale. Acest lucru marchează o schimbare de poziție a lui Trump, întrucât inițial se opunea unui astfel de demers.

Jeffrey Epstein, șah din mormânt la Trump / Camera Reprezentanților intenționează să voteze publicarea dosarelor de trafic ale lui Epstein, iar Trump nu mai are ce face

Chiar dacă este Cameră inferioară, decizia de a vota publicarea dosarelor Epstein e de natură să-i dea emoții lui Trump, mai ales că, în timpul săptămânii care se încheie, a mai fost dat publicității un e-mail al lui Epstein, din 2019, din care reiese că Trump știa foarte bine cu ce se ocupă defunctul traficant de fete pentru politicieni.

Traian Băsescu, despre dosarele din ultimele zile: Lucrurile par scăpate de sub control

Lucrurile par scăpate de sub control şi foarte mulţi oameni din comunitatea de afaceri spun că a ajuns corupţia la un nivel inimaginabil, spune fostul preşedinte Traian Băsescu despre dosarele din ultimele zile.

România, condamnată de CEDO în 49 de cauze. Situația cea mai des invocată în dosare

Cetățenii români au trimis către Curtea Europeană a Drepturilor Omului peste 3.000 de sesizări, în cursul anului 2024. Potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii, doar 58 de dosare au ajuns să fie judecate, iar în 49 dintre acestea statul român a pierdut.

Procurorul General SUA și directorul FBI vor fi audiați în fața Congresului despre gestionarea dosarelor Epstein

Procurorul general Pam Bondi și directorul FBI Kash Patel urmează să fie audiați în fața Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților, privind modul în care dosarele Epstein au fost gestionate de Departamentul de Justiție, relatează Politico.

Procuror militar: Nesoluționarea dosarelor Revoluției și Mineriadei arată o slăbiciune a statului, nu a justiției

Nesoluționarea dosarelor Revoluției și Mineriadei arată o slăbiciune a statului, nu a justiției, susține joi procurorul militar Bogdan Pîrlog, președintele Asociației Inițiativa pentru Justiție.

Cererea de desecretizare a stenogramelor în cazul Epstein, respinsă. Departamentul de Justiție l-ar fi informat pe Trump că numele său apare în dosarele Epstein

Un judecător federal din Statele Unite a respins miercuri cererea administrației fostului președinte Donald Trump de a desecretiza stenogramele a două ședințe ale juriului legate de o anchetă penală asupra lui Jeffrey Epstein, desfășurată în Florida.

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziției familiei

Administrația Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziției familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Trump, despre publicarea dosarelor Epstein: Nu va mulţumi pe toată lumea

Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că decizia de a cere desecretizarea unor mărturii ale marelui juriu din dosarul lui Jeffrey Epstein nu va fi suficientă pentru toţi cei care au cerut aceste demersuri, informează Politico.

CSM: Numărul dosarelor nou-intrate în instanțe, în creștere

Numărul dosarelor nou-intrate în instanțe este în creștere, în condițiile unui deficit semnificativ de judecători, avertizează luni Consiliul Superior al Magistraturii.

CNSAS a preluat de la MApN 527 arhive create de fosta Securitate

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) anunță că a preluat de la Ministerul Apărării Naționale un număr de 527 unități arhivistice create de fosta Securitate, însumând aproximativ 7 metri liniari.

Peste 10.000 de noi dosare, aprobate în programul Casa Verde Fotovoltaice

Ministerul Mediului a anunțat miercuri că au fost aprobate peste 10.000 de noi dosare în programul casa Verde Fotovoltaice. Finanțarea este de maximum 30.000 de lei.

Premieră: două dosare penale pentru fals în declaraţii în cazuri semnalate de sistemul E-SIGUR

Poliţia Română anunţă că sâmbătă, „poliţiştii Direcţiei Rutiere, din cadrul centrului E-SIGUR, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, în cazul a doi conducători auto înregistraţi în cadrul noului sistem de monitorizare a traficului, implementat la nivel naţional”. Aceştia fuseseră înregistraţi foto-video în timp ce depăşeau limita legală de viteză […]

DIICOT face precizări despre fraţii Tate

DIICOT precizează că fraţilor Tate li s-a respins cererea de ridicare a controlului judiciar în dosarele în care sunt cercetaţi, dar a fost admisă cererea privind modificarea obligației de a nu părăsi România.

FBI descoperă 2.400 de dosare necunoscute despre asasinarea lui John F. Kennedy

FBI a găsit 2.400 de înregistrări noi legate de asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, la 60 de ani de la tragicul eveniment din Dallas.

„Sami” s-a născut în timp ce Osama „a dispărut” şi acum dezvăluie brutalitatea lui Assad

Odată cu prăbuşirea regimului Assad, s-a prăbuşit şi zidul de frică care a redus mult timp la tăcere vocile celor care au suferit sub conducerea sa. Odată cu căderea regimului, crimele îngrozitoare comise în ultimele decenii ies în sfârşit la iveală. Pentru prima dată, persoane care au fost forţate să rămână anonime sau să trăiască […]

Operaţiunea Şcoala. 50 de percheziţii în dosare de trafic de droguri în şcoli

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi efectuează 50 de percheziţii domiciliare în municipiile Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Paşcani şi oraşul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect infracţiunile de trafic de droguri de risc, […]

30 noiembrie, data limită de depunere a dosarelor în programul de susţinere a natalităţii

Termenul limită pentru depunerea dosarelor în cadrul Programului Naţional de Susţinere a Natalităţii (FIV2) este 30 noiembrie, a anunţat miercuri Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Peste 100 de dosare noi de trafic de minori în România, în primele 6 luni din 2024

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, marţi, că în primele 6 luni din anul 2024 s-au înregistrat 107 dosare noi de trafic de minori. Anunţul a fost făcut când a fost adusă în ţară, din Elveţia, fugara Claudia Cochioraş, condamnată la 7 ani de închisoare.

FT: Marina rusă, antrenată să lovească Europa, inclusiv România, cu rachete cu capacitate nucleară. O serie de documente secrete dezvăluie planuri pentru atacuri copleşitoare în primele etape ale unui potenţial război împotriva NATO

Cele mai recente dezvăluiri arată cum Rusia şi-a imaginat un conflict cu Occidentul care să depăşească cu mult graniţa estică a NATO, planificând o serie de lovituri copleşitoare în Europa de Vest. Cele 29 de dosare militare ruse secreteau fost prezentate publicaţiei Financial Times de către surse occidentale. Rusia ar vrea să utilizeze armele nucleare la […]

Încep înscrierile în programul FIV 2024

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă că luni, la ora 9.00, începe depunerea dosarelor pentru Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii.

Luni încep înscrierile în programul FIV 2024

Luni încep înscrierile în programul FIV 2024. Depunerea dosarelor se poate face de la ora 9.00.

Ministrul Cercetării, despre Strategia AI: Nu va mai fi nevoie de mii de contabili

Plata salariilor din Educaţie se va putea face automat, fără să mai fie nevoie de mii de contabili în fiecare entitate, dosarele pe finanţări interne sau externe vor fi procesate automat, spune ministrul Cercetării Bogdan Ivan, după adoptarea Strategiei Naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale

Un an de funcţionare a ICPA: 14 ţări au prezentat dovezi într-un număr de peste 2.000 de dosare

Până acum, 14 ţări au prezentat dovezi într-un număr de peste 2.000 de dosare, se arată într-un comunicat al Eurojust, la împlinirea unui an de la lansarea Centrului internaţional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune împotriva Ucrainei (ICPA).

Studiu: Multivitaminele zilnice nu contribuie la creşterea longevităţii

Un studiu semnificativ, care a implicat aproape 400.000 de adulţi, a descoperit că administrarea zilnică de multivitamine nu extinde durata de viaţă şi poate chiar prezenta riscuri pentru sănătate, scrie The Guardian. Realizat de cercetători de la Institutul Naţional de Cancer din Maryland, SUA, acesta a examinat dosarele medicale din trei studii majore din SUA, […]

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate în urma şedinţei Comitetului de Avizare din 19 iunie 2024, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei.

Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general UNSAR: Din datele colectate de noi există peste 2.000 dosare de daună deschise la nivelul membrilor UNSAR ca urmare a furtunilor recente. Anul trecut au fost deschise în tot anul 4.600 dosare de daună pentru furtuni

În weekend ca urmare a evenimentelor recente a furtunilor, companiile de asigurări s-au mişcat repede, iar din datele colectate există peste 2.000 dosare de daună deschise la nivelul membrilor UNSAR, a spus Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general, UNSAR, în cadrul ZF Bankers Summit 2024, în cea de-a treia zi dedicată asigurărilor. “În weekend ca […]