Prima pagină » Știrile zilei » Justiția din România, suprasolicitată. Dosarele cresc cu 11%, concursurile în magistratură sunt blocate. De câți magistrați mai este nevoie?

Justiția din România, suprasolicitată. Dosarele cresc cu 11%, concursurile în magistratură sunt blocate. De câți magistrați mai este nevoie?

CSM prezintă datele din mai 2026 care arată cât de insuficiente sunt resursele sistemului judiciar românesc.
Justiția din România, suprasolicitată. Dosarele cresc cu 11%, concursurile în magistratură sunt blocate. De câți magistrați mai este nevoie?
Sursa foto: Marian Ilie/Mediafax Foto
Sorina Matei
25 mai 2026, 13:21, Justiţie
„În timp ce volumul cauzelor aflate pe rolul instanțelor în toate fazele procesuale a crescut cu 11% față de anul trecut în aceeași perioadă, concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape 2 ani, iar resursele de personal din sistemul judiciar rămân insuficiente.
Creșterea constantă a încărcăturii instanțelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraților și personalului auxiliar, cu impact direct asupra capacității administrative a sistemului judiciar de a îndeplini actul de justiție.
La 22 mai 2026 erau deja înregistrate pe rolul instanțelor 2.389.004 dosare în toate fazele procesuale, în timp ce anul trecut în aceeași perioadă volumul cauzelor era de 2.155.793 de dosare”, anunță CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii susține că România are un deficit de peste 800 de judecători, 4874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului.
„Performanța instanțelor judecătorești se menține aceeași, cu o rată de soluționare actuală de 102,2%, în linie cu rata de soluționare din 2025 care în aceeași perioadă a fost de 102,4%”, arată instituția.
„CSM se află în faza finală de elaborare a unui mecanism de gestionare a cauzelor în funcție de capacitatea reală a instanțelor, care să regleze realizarea actului de justiție în condițiile unui deficit major de personal, ce implică un efort foarte mare al magistraților și personalului auxiliar în funcție, și al volumului de activitate în continuă creștere. Mecanismul elaborat va oferi previzibilitate și transparență cetățenilor cu privire la durata procedurilor judiciare în faza de judecată”, spune CSM.

„Judecător CSM: justiția funcționează pe un model administrativ falimentar”

Și judecătorul CSM, Alin Ene, face un apel: „În România anului 2026, justiția funcționează pe un model administrativ falimentar: tot mai puțini oameni, tot mai multe dosare și aceeași pretenție publică de performanță nelimitată.
În primele 5 luni ale anului avem cu 11% mai multe dosare pe rol.
Și nu, motivul nu este că nu sunt soluționate cauzele, întrucât operativitatea este de 102,2% supraunitară, sensibil egală cu cea din anul anterior.
Aceasta înseamnă că pentru fiecare 100 de dosare nou înregistrate în primele 5 luni, instanțele au soluționat 102,2 dosare. Avem 2,38 milioane de dosare aflate pe rolul instanțelor și în continuare peste 800 de judecători, 4874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului lipsă. Concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape 2 ani, iar premierul demis al României ignoră în continuare apelurile CSM. În schimb, volumul de activitate crește constant.
Și totuși, instanțele continuă să soluționeze mai multe dosare decât intră pe rol. Iar asta doar datorită (nu din cauza😉) oamenilor din sistem, care lucrează constant peste limite rezonabile.
Ani la rând s-a preferat iluzia că justiția poate funcționa la nesfârșit prin sacrificiul individual al magistraților și al personalului auxiliar. Și exact această mentalitate a dus la situația actuală. Nu poți pretinde aceleași termene și aceeași viteză de soluționare unei instanțe cu scheme complete și unei instanțe care funcționează cu deficit sever de personal și mii de dosare pe judecător. Orice sistem serios funcționează raportat la capacitatea reală de lucru. Doar în justiția română s-a întreținut ani întregi ficțiunea că volumul poate crește la infinit fără consecințe.
Mecanismul de gestionare a cauzelor raportat la resursele reale ale instanțelor este, în realitate, o minimă formă de onestitate față de cetățeni și față de oamenii care încă țin sistemul în picioare”, susține judecătorul Ene.

Citește și

Recomandarea video