Prima pagină » Justiţie » CAB explică de ce unele dosare au primit termene foarte scurte în perioada sărbătorilor

CAB explică de ce unele dosare au primit termene foarte scurte în perioada sărbătorilor

Curtea de Apel București (CAB) susține că termenele scurte acordate unor dosare de contencios administrativ, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost impuse de lege și nu au reprezentat o decizie arbitrară a instanței.
CAB explică de ce unele dosare au primit termene foarte scurte în perioada sărbătorilor

Curtea de Apel București a transmis, într-o informare publică, că termenele rapide stabilite pentru anumite dosare înregistrate la finalul anului 2025 au avut la bază obligații legale clare, generate de caracterul urgent al cauzelor.

Potrivit instanței, există mai multe categorii de dosare pentru care legislația impune soluționarea într-un interval foarte scurt.

Printre acestea se numără plângerile împotriva luării în custodie publică, cererile de prelungire a acestei măsuri, solicitările de suspendare a unor acte administrative, precum și ordonanțele președințiale.

În cazul dosarelor privind custodia publică, legea prevede termene de maximum trei zile, iar în situația cererilor de prelungire a măsurii, judecarea trebuie să aibă loc înainte de expirarea duratei stabilite inițial.

CAB: termenele alocate judecării dosarelor au variat în funcție de speță

Curtea de Apel arată că, în astfel de cauze, au fost acordate termene între una și șapte zile, în funcție de fiecare speță.

Instanța mai precizează că și cererile de suspendare a executării actelor administrative trebuie judecate „de urgență și cu precădere”, din cauza efectelor imediate ale acestor acte.

În aceste dosare, termenele au variat între două și zece zile.

Un alt tip de cauze care impune soluționare rapidă este ordonanța președințială, procedură folosită pentru prevenirea unor pagube iminente sau pentru protejarea unor drepturi care s-ar pierde prin întârziere.

În astfel de situații, legea permite stabilirea termenelor chiar de la o zi la alta sau în aceeași zi.

CAB: „Fixarea unor termene scurte de judecată nu a reprezentat o opțiune discreționară”

Curtea de Apel București subliniază că au fost programate doar șapte dosare considerate urgente, conform criteriilor legale, „În acest context, fixarea unor termene scurte de judecată nu a reprezentat o opţiune discreţionară, ci o obligaţie legală, impusă de natura cauzelor şi de termenele imperative stabilite de lege.

Astfel, în perioada 5-9 ianuarie 2026, cu zilele de 6 şi 7 ianuarie libere, au fost acordate termene pentru 7 astfel de dosare apreciate ca urgente. Subliniem că judecătorii sunt independenţi şi îşi exercită atribuţiile exclusiv în temeiul legii, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale şi a normelor procedurale aplicabile fiecărei categorii de cauze. Curtea de Apel Bucureşti îşi reafirmă angajamentul pentru transparenţă şi corecta informare a publicului, în limitele competenţelor sale”, se arată în informarea publică transmisă de Curte.

Recomandarea video