PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Bine aţi revenit în Republica lui Stalin! A început procesul victimelor comunismului

Prin recentele modificări aduse (cu inconştienţă, ori cu o ”agendă ascunsă”) la Decretul-lege 118 din 1990, care acorda unele compensaţii şi drepturi celor persecutaţi politic în timpul regimului comunist, iniţiatorii ei, Adnagi Slavoliub, deputat al Uniunii Sîrbilor, Ganţ Ovidiu Victor, deputat al Forului Democrat German şi Vexler Silviu, deputat al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti (toţi de la ”grupul minorităţilor” din România) au creat nu o reparaţie, ci imense nedreptăţi care se petrec deja, reînviind prin lege Securitatea anilor ‘50.

10484 afişări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Bine aţi revenit în Republica lui Stalin! A început procesul victimelor comunismului

În imagine: Vexler Silviu, deputat al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, unul dintre iniţiatorii legii Adnagi - Ganţ - Vexler

Cum a devenit Agenţia Naţională de Plăţi ”Tribunalul Poporului”

Las la o parte întrebarea, altfel justificată, de ce tocmai deputaţi din rîndul minorităţilor naţionale s-au arătat brusc interesaţi de soarta foştilor deţinuţi politici, a celor care au fost internaţi în lagăre ori deportaţi şi a urmaşilor lor. Ori, că în niciun moment al redactării proiectului şi susţinerii lui în Parlament nu s-au consultat cu singura instituţie care-i reprezintă pe aceştia, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu atît mai mult cu cît aceasta este şi reprezentată, prin preşedintele ei, Octav Bjoza,  la nivelul Guvernului, ca subsecretar de stat. Acesta nu a fost niciun moment întrebat în legătură cu proiectul care-i priveşte, în fond, tocmai pe cei pe care îi reprezintă.

Fără nicio consultare, deci, unul dintre iniţiatori ei, deputatul Vexler, a introdus pe ultima sută de metri (şi e greu de crezut că fără acordul celorlalţi doi co-iniţiatori) un nou articol, care nici n-a mai fost dezbătut în Comisiile de specialitate, astfel încît s-a votat inclusiv acesta, cu majoritate, de către parlamentarii care s-au luat numai după titlul legii şi n-au mai parcurs-o. Prin acest nou articol 14 din Legea 232/2020, se arată că ”prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora”.  ”S-a dovedit”? Dovada unei asemenea condamnări sau ”activităţi” au fost adunate numai şi numai de către Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cu toate denumirile ei ulterioare, ale cărei practici, judecăţi de valoare şi sentinţe au fost astfel repuse în legalitate.

”Dovezile” sînt, conform legii, analizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care decide sau nu în consecinţă, în funcţie de dosarele din arhivele Securităţii, administrate de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – care nu poate emite judecăţi de valoare, ci poate numai să furnizeze informaţiile conţinute de dosare. Astfel, Securitatea a fost reînviată brusc, şi pusă la treabă – pentru a mai lovi odată în ”duşmanii de clasă”, chiar şi morţi fiind, prin copiii lor. Iar Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială a devenit Tribunal al Poporului. E o lege de o absurditate ieşită din comun, pe care nici măcar regimul post-comunist al lui Ion Iliescu n-a îndrăznit să o promulge, în 1990, cînd s-a elaborat Decretul-lege 118. Ci numai o minte orbită de resentimente, complexe şi ură, faţă de suferinţele românilor care s-au opus comunismului.

 

Ce a scris pe hîrtie un anchetator al Securităţii, a ajuns prin lege adevărul absolut

Autorităţile post-comuniste dn România cunoşteau, spre deosebire de actualii puternici ”legiuitori” ai zilei, dintre care care unii sînt fie proşti, fie rău-intenţionaţi, fie ambele, cît de mare e puterea arhivelor. Cît de nocive pot fi, pentru că aflarea întregului adevăr cu privire la comunism le-ar fi distrus total credbilitatea. Şi cît de eliberatoare de un trecut apăsător şi criminal, dacă sînt administrate cu onestitate şi în spiritul adevărului. Ceea ce se întîmplă, din păcate, fără folos – pentru că se întîmplă numai în lumea ştiinţifică, nu şi în cea reală, de pildă în Parlament, acolo unde se fac legile. Şi unde ce a fost scris pe hîrtie, de către un anchetator al Securităţii, a ajuns prin lege să reprezinte adevărul absolut.

Un document esenţial pentru înţelegerea modului în care comuniştii tratau propriile lor crime şi abuzuri, îl reprezintă stenograma lucrărilor Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din martie 1968, dedicată ”destalinizării” aparatului de partid şi a Securităţii. La această plenară au avut loc două momente aparent marginale, dar care au determinat trăsăturile tranziţiei în România: primul l-a reprezentat un mecanism de transformare a crimelor regimului comunist, din crime împotriva umanităţii în ”crime de drept comun”, practică la care noua putere din România de după 1989 a recurs în cazul acestor crime şi după căderea regimului, precum şi alegerea unui ”cadru de nădejde” al partidului, Ion Iliescu, în Comitetul Central al PCR.

Ambele au fost de natură să împiedice ca, după Revoluţie, să aibă loc atît un real ”proces al comunismului”, cît şi aplicarea prevederilor Legii lustraţiei, care ar fi dus la o reformă morală a societăţii şi la decomunizarea României. 

Convocată de Nicolae Ceauşescu pentru a-şi întări poziţia în partid, la această Plenară din aprilie 1968 s-a urmărit condamnarea publică a lui Alexandru Drăghici şi, postum, a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, precum şi relevarea abuzurilor săvîrşite de aparatul de Securitate în cazul uciderii lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a anchetării unor lideri de partid, implicaţi în procesul acestuia. Principalul inamic politic al lui Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici îndeplinise peste un deceniu funcţia de ministru al Afacerilor Interne în anii stalinismului, el coordonînd cele mai numeroase crime şi abuzuri ale regimului comunist din România.

La plenara din 1968, s-a luat măsura destituirii lui Drăghici din toate funcţiile de partid şi de stat şi a fost trimis pînă la pensie la ”munca de jos”, ca preşedinte al IAS Fundulea. Se ţinuse cont, în derîdere, de trăsăturile originilor sale ţărăneşti, pe care nu le pierduse nici ca demnitar comunist: îşi transformase curtea vilei de serviciu de pe Bulevadrul Dacia într‑o adevărată crescătorie de găini şi iepuri, pentru hrana căreia folosise Gospodăria de Partid.

Fireşte, nu au fost făcute publice toate amănuntele care au însoţit deznodămîntul. Pe parcursul dezbaterilor Plenarei, Nicolae Ceauşescu s‑a lansat nu o dată în diatribe fulminante: „Falsificarea, schingiuirile, înscenările constituiau un sport agreabil pentru Drăghici şi subalternii săi, pe care îi îndruma şi conducea […]. Realitatea este, tovarăşi, că în întreaga activitate la Ministerul de Interne, Drăghici a încurajat abuzurile, le‑a organizat, el însuşi a comis abuzuri, şi nu puţine”. Ceauşescu incrimina falsurile Securităţii, care în România noastră de astăzi au ajuns literă de lege, la propriu. Replica tăioasă a lui Drăghici nu s-a mai auzit. Redus la tăcere, a suportat umilinţa scoaterii sale din Comitetul Central, cu unanimitate de voturi. Aşa cum a fost votată şi de aleşii noştri Legea 232/2020, care repune în drepturi toate abuzurile Secuităţii, pe care le condamnase pînă şi tovarăşul Nicoale Ceauşescu, în aprilie 1968.

 

De ce n-am avut un proces al comunismului, dar avem unul al victimelor lui

Am mai publicat acest fragment sugestiv din Stenograma lucrărilor Plenarei CC al PCR din 22-25 aprile 1968, dar simt nevoia să îl redau şi aici. În după-amiaza de 25 aprilie 1968, în apropierea finalizării lucrărilor Plenarei, Nicolae Ceauşescu observa:  ”Avînd în vedere că Comitetul Central s‑a descompletat, propunem ca să alegem ca membru plin, sau să trecem din cadrul membrilor supleanţi, ca membru al Comitetului Central plin, pe tovarăşul Iliescu Ion. Îl cunoaşteţi, tovarăşi?”. Urmează răspunsul (cităm din stenograma Plenarei):

”Toţi tovarăşii: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: E vreo obiecţiune, tovarăşi?

Toţi tovarăşii: Nu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să nu spună cineva că a votat numai pentru că s‑a făcut propunerea. Atunci cine e pentru, tovarăşi? Mulţumesc. E cineva împotrivă? Se abţine cineva? Atunci, în unanimitate tovarăşul Iliescu a fost trecut în rîndul membrilor Comitetului Central al partidului”.

Aparent fără semnificaţie, momentul arată motivul real pentru care în România nu a avut loc un ”proces al comunismului”. La cîteva zile după ce Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici depunea un denunţ penal împotriva Securităţii şi a activiştilor comunişti, în septembrie 1991, fostul ministru de Interne Alexandru Drăghici, principalul vizat de acest denunţ, părăsea nestingherit ţara, cu toate că făcea deja obiectul unui dosar penal, deschis la Procuratura Generală şi pe numele său fusese emis un mandat de aducere.

Ca un fapt deloc întîmplător, această plecare intempestivă a lui Drăgici la Budapesta, unde a fost adăpostit pînă la moartea sa de una din fiice, fără să fie deranjat de vreo cerere de extrădare, s-a petrecut chiar în ziua în care la Procuratura Generală s-a semnat actul de începere a cercetărilor penale împotriva sa. Fără îndoială, un proces intentat celui căruia îi luase locul în Comitetul Central cu mai bine de două decenii în urmă, i-ar fi pus pe Ion Iliescu şi partidul său într‑o situaţie politică dificilă, chiar în pragul campaniei electorale pentru alegerile generale şi prezidenţiale, arătînd originea lor comună în aparatul de putere comunist.

În 1993, pe cînd colaboram, din partea AFDPR condus la vremea respectivă de Constantin Ticu-Dumitescu la anchetele desfăşurate de Procuratura Generală împotriva unor torţionari comunişti, într-o discuţie ”amicală”, generalul-magistrat Mugurel Florescu mi-a spus, rîzînd, de faţă şi cu alţi procurori: ”băiete, nu te ambala… atîta vreme cît trăieşte Ion Iliescu, n-o să fie niciun proces al comunismului”.

Motivul pentru care n-am avut un ”proces al comunismului” în România este deci evident: el ar fi lovit fondul legitimităţii regimului Iliescu. Asistăm, în schimb, acum, prin Legea Adnagi - Ganţ - Vexler la procesul victimelor comunismului. Bazat pe arhivele care ar fi trebuit să condamne (măcar cum şi cît a făcut-o pînă şi Ceauşescu, în aprilie 1968)  abuzurile Securităţii din anii ’50-’60, sistemul politic din România de astăzi le dă putere de lege.

O lege reflectă opţiunea politică a unei majorităţi parlamentare şi aflată la guvernare. Această lege nu face nicio excepţie. Aşa se exlică şi de ce, în locul unui proces al comunismului, avem în fond unul al victimelor lui, pe baza aceloraşi arhive ale Securităţii. Probabil, în numele noii ”corectitudini politice”, atît de apreciată de majoritatea aflată la guvernare, asistăm la o restaurare neo-marxistă a istoriei, care capătă chiar valenţe justiţiare, fiind îndreptată acum împotriva celor ce s-au opus comunismului şi a urmaşilor lor.

Nimic nu mă face să cred altceva, atîta vreme cît legea rămîne în vigoare, cu acest articol 14 care reînvie ”dovezile” Securităţii. Şi, pentru că nu pot să nu văd că ea a fost promulgată fără nicio obiecţie de către preşedintele Klaus Iohannis, probabil pentru că unul dintre cei trei autori ai ei este chiar unul dintre oamenii săi de încredere de la Forumul Decmocrat German, nu pot să spun decît ”Bine aţi revenit în Republica lui Stalin!”   

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici