Primul Revelion în care, la restaurante, nu se fumează la masă. Ce spun patronii de localuri

Restaurantele mai mari, care găzduiesc petreceri de Sărbători, se confruntă acum cu primul Revelion în care fumatul este interzis la masă, astfel că şi rezervarea locurilor a avut un ritm ceva mai lent. MEDIAFAX consemnează opiniile câtorva patroni de localuri pe această temă.

3167 afișări
Imaginea articolului Primul Revelion în care, la restaurante, nu se fumează la masă. Ce spun patronii de localuri

Primul Revelion în care, la restaurante, nu se fumează la masă. Ce spun patronii de localuri (Imagine: Octav Ganea/ Foto Mediafax)

La 15 decembrie, când au început ofertările, a existat o anumită îngrijorare în rândurile patronilor de localuri care şi-au amintit că în noaptea dintre 2016 şi 2017 va fi primul Revelion când fumatul la masă va fi interzis. Cei care au avut posibilităţi financiare, dar şi de infrastructură, au început chiar cu amenajarea unor terase încălzite, destinate fumătorilor, dar nimeni nu şi-a trecut în ofertă mesajul de tip „La noi se fumează”. Abia acum, în ultimele zile din perioada dedicată rezervărilor, patronii pot spune că sunt toate locurile ocupate.

Anton G., proprietarul unui local din Bucureşti, a preferat să nu vorbească despre cazul său, dar a ţinut să precizeze că, în general, „poate e mai bine aşa, oamenii vor socializa mai mult”.

„Vedeţi, dacă ar sta la masă ca în anii trecuţi, ar sta fiecare la masa lui şi nu s-ar cunoaşte un grup cu altul; aşa, fiind la pauza de fumat, socializează mai mult şi s-ar putea să fie mai bine pentru ei”, spune patronul. El este, însă, vizibil deranjat de faptul că fumatul a fost interzis integral, fără posibilitatea de a se amenaja incinte în care „toată lumea să fumeze”.

Patronul unui alt local, contactat de MEDIAFAX în jurul datei de 15 decembrie, a spus că în alţi ani localul era deja ocupat cu două săptămâni înaintea Revelionului; întrebat ulterior, după o săptămână, el a afirmat că i s-au ocupat sălile, dar cu mare greutate.

„Toţi întrebau, la telefon, dacă şi cum se fumează la masă. A trebuit să reduc puţin tariful şi am găsit şi o soluţie de compromis cu o copertină mai mare şi două tunuri de căldură pentru cazul în care va fi foarte frig”, ne-a spus patronul.

Şi la munte rezervările au mers mai lent decât în anii anteriori, însă până la urmă oferta s-a adaptat cererii. La Sinaia, spre exemplu, proprietarii de restaurante au amenajat locuri speciale pentru fumat, unii dintre ei folosind şi surse de căldură. Proprietarul unei unităţi de alimentaţie publică a declarat corespondentului MEDIAFAX că mulţi turişti l-au întrebat dacă pot fuma la petrecerea de Revelion, în interiorul restaurantului.

„Am fost întrebat dacă se fumează, dar trebuie să respectăm şi legea, şi în acelaşi timp dorinţele turiştilor. Aşa că am amenajat lângă restaurant o terasă unde se poate fuma. Ieşi din restaurant şi fumezi. Turiştii au fost încântaţi că locul de fumat e aproape”, a declarat George Boteanu, proprietarul unui restaurant din Sinaia. Potrivit acestuia, terasa nu este încălzită, dar „turiştii sunt mulţumiţi că se mai răcoresc”.

Şi la malul mării, patronii de restaurante sunt nemulţumiţi de noile reglementări, dar au reuşit să-şi adapteze infrastructura astfel încât să păstreze clientela fumătoare. În general, patronii restaurantelor şi cluburilor din Constanţa nu au pregătit ceva „special” pentru fumători pe perioada iernii, cum ar fi incinte cu sobe sau tunuri de căldură, clienţii din această categorie trebuind să iasă în afara localului pentru a fuma chiar în timpul petrecerii. Ei spun că noua lege împotriva fumatului în spaţii publice a afectat în mod egal pe toată lumea – proprietari de localuri, dar şi clienţii fumători – şi că, dacă la început s-a văzut clar o reticenţă în ceea ce priveşte petrecerea timpului de către clienţi în baruri, acum, la aproape un an de aplicarea acesteia, lucrurile par să se aşeze. Ei spun însă că era mai bună legea veche, când oamenii puteau să fumeze în spaţii special amenajate.

Ilie B., patronul unui restaurant din zona centrală a Constanţei, spune că a avut de suferit, dar până la urmă situaţia începe să revină la normal.

„Având în vedere că în toată Europa s-a întâmplat la fel, era de aşteptat să fie şi la noi tot aşa. Dacă la început a existat un recul, însemnând o reducere a clientelei cu până la 20%, acum se pare că lucrurile revin la normal. Oamenii ies afară şi fumează, iar apoi revin alături de prieteni, în bar. Pentru Revelion nu am pregătit spaţii speciale destinate fumătorilor, o dată pentru că nu prea aveam unde, nepermiţându-mi spaţiul existent, dar şi pentru că oamenii s-au obişnuit cu această situaţie”, a declarat Ilie B.

La rândul său, Octavian P., care deţine un club amenajat în zona istorică a Constanţei, recunoaşte şi el că legea împotriva fumatului în spaţii publice i-a afectat iniţial afacerea, la începutul aplicării acesteia, timpul mediu de şedere în clubul său reducându-se la jumătate. A scăzut, astfel, şi consumul mediu per client. Pentru perioada aceasta rece, deci şi pentru Revelion, el a amenajat o terasă destinată fumătorilor, în faţa localului, dotată cu pături şi sobe.

„Nu înţeleg de ce nu s-a menţinut legea veche, când se putea fuma în spaţii special amenajate. A trebuit să amenajez o terasă, şi putem să-i lăsăm pe clienţi să fumeze acolo. Am cumpărat instalaţii de încălzire, iar clienţii au parte de tot confortul, chiar şi pe timp de iarnă”, a spus Octavian P.

Mai sunt şi unii patroni de localuri care recunosc şi că mai închid ochii în ceea ce-i priveşte pe clienţii care fumează, aceştia fiind lăsaţi să-şi satisfacă viciul în locuri în care în mod normal fumatul nu este permis, precum casa scărilor ori într-o anexă închisă. Ei spun că ştiu că riscă o amendă dacă sunt prinşi, dar, cum şi ei sunt fumători la rândul lor, sunt dispuşi să-şi asume acest risc.

Pe de altă parte, în restaurantele din Bistriţa se respectă legea antifumat şi în noaptea de Revelion, bistriţenii nefiind neapărat deranjaţi de faptul că sunt nevoiţi să fumeze în afara localului. O bună parte din restaurantele care organizează petreceri de Revelion au investit în sisteme de încălzire a zonelor destinate fumătorilor, însă şi localurile care nu au făcut astfel de investiţii, sunt cu toate locurile ocupate.

„Se respectă legea, nu se fumează în sală. Oamenii s-au obişnuit cu această regulă şi o respectă şi la celelalte evenimente. Avem acelaşi număr de participanţi ca şi anul trecut, iar spaţiile amenajate special pentru fumători sunt prevăzute cu sisteme de încălzire”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana Milea, directorul unui restaurant din Bistriţa.

Aşadar, 2016/2017 va fi primul Revelion în care nu se mai fumează la masă, iar patronii de restaurante, chiar adcă au fost vizibil afectaţi de noile reglementări, au reuşit să-şi adapteze ofertele.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici