Procesul deschis de IPS Bartolomeu privind despăgubiri pentru detenţie continuă doar dacă sunt moştenitori

Un proces deschis anul trecut, la Tribunalul Cluj, prin care IPS Bartolomeu cerea statului român despăgubiri de 800.000 de euro pentru perioada petrecută în detenţie va continua doar dacă există moştenitori legali sau testamentari, afirmă avocatul care îl reprezenta pe mitropolit.

46 afișări
Imaginea articolului Procesul deschis de IPS Bartolomeu privind despăgubiri pentru detenţie continuă doar dacă sunt moştenitori

Procesul deschis de IPS Bartolomeu privind despăgubiri pentru detenţie continuă doar dacă sunt moştenitori (Imagine: Mircea Rosca/Arhiva Mediafax Foto)

La Tribunalul Cluj a fost înregistrat, în 2010, dosarul cu numărul 3.817, având ca obiect "Despăgubiri Legea nr.221/2009", în care Valeriu Anania, în calitate de reclamant, cerea statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, despăgubiri de 800.000 de euro pentru închisoarea politică la care a fost supus în regimul comunist.

Avocatul Florin Cristea, cel care l-a reprezentat pe Valeriu Anania în proces, a declarat că procesul a început anul trecut, fiind audiat un singur martor, fostul deţinut politic Raul Volcinschi, care a murit în urmă cu o lună.

Un nou termen în acest proces era programat joi, chiar în ziua în care IPS Bartolomeu a fost înmormântat, însă avocatul său a cerut amânarea, astfel că următorul termen a fost stabilit pentru 31 martie.

Avocatul Florin Cristea a menţionat că procesul va continua doar dacă există moştenitori care doresc să continue această cauză.

"Procesul va continua în măsura în care există moştenitori legali sau testamentari. Altfel, cauza se va suspenda din oficiu", a spus Cristea.

Potrivit informaţiilor din dosarul depus la Tribunal Cluj, Valeriu Anania a fost condamnat, prin sentinţa penală 493/09.05.1959, la muncă silnică de 25 de ani şi zece ani de degradare civică - condamnare cu caracter politic, de către Tribunalul Militar Bucureşti. Instanţa a reţinut asupra lui infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, dispunând totodată şi confiscarea întregii averi. Din pedeapsa stabilită, Valeriu Anania a executat şase ani, o lună şi 18 zile în detenţie, la închisorile de la Jilava, Piteşti şi Aiud.

În acţiunea depusă la Tribunalul Cluj, Anania preciza că închisorile prin care a trecut au fost un "laborator al infernului".

"Închisorile prin care am trecut au constituit realmente un vast laborator al infernului, menit să anihileze personalitatea umană sub toate aspectele ei. Componenta psihologică a acestui proces de exterminare se regăsea în supravegherea calculată a deţinuţilor, regulile stricte şi tensiunea permanentă la care erau supuşi. În cazul meu, faptul că am fost lipsit de libertate a adus o gravă atingere personalităţii, cinstei, reputaţiei şi onoarei mele, iar durerile psihice, ca şi suferinţele fizice provocate de această măsură, trebuie reparate", spunea IPS Bartolomeu în acţiunea depusă la Tribunalul Cluj.

La fiecare termen din proces s-au cerut completări cu diferite acte doveditoare, iar din partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) s-a solicitat dosarul de condamnare pe numele lui Valeriu Anania.

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a murit luni.

El a fost înmormântat, joi, în cripta ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici