Recomandările CE: Parlamentarii să respecte independenţa justiţiei. Să fie combătută mica corupţie/ Zgonea: Voi implementa fără ezitare toate recomandările

CE recomandă ca în Codul de conduită al parlamentarilor să fie incluse dispoziţii clare care să garanteze respectarea independenţei justiţiei şi să fie reexaminat modul în care hotărârile judecătoreşti referitoare la suspendarea din funcţie a parlamentarilor sunt aplicate automat de forul legislativ.

171 afișări
Imaginea articolului Recomandările CE: Parlamentarii să respecte independenţa justiţiei. Să fie combătută mica corupţie/ Zgonea: Voi implementa fără ezitare toate recomandările

Recomandările CE: Parlamentarii să respecte independenţa justiţiei. Să fie combătută mica corupţie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Comisia Europeană invită România, în raportul MCV publicat miercuri, să ia măsuri în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, reforma sistemului judiciar, integritatea şi lupta împotriva corupţiei.

În ceea ce priveşte independenţa justiţiei, Comisia recomandă: "Să se asigure că procedura de numire a noului procuror şef al DIICOT este transparentă şi bazată pe merit" şi să se efectueze "o evaluare globală a procedurilor de numire în funcţii de conducere în cadrul magistraturii, astfel încât până în luna decembrie 2015 să existe în acest sens proceduri clare şi detaliate, bazate pe modelul procedurilor utilizate pentru numirea preşedintelui ÎCCJ".

O altă recomandare se referă la includerea în Codul de conduită al parlamentarilor "dispoziţii clare care să garanteze respectarea independenţei sistemului judiciar de către parlamentari şi în cadrul procesului parlamentar".

Ultima recomandare la acest capitol vizează discuţiile privind Constituţia, care trebuie "să menţină în centrul dezbaterii preocuparea pentru asigurarea independenţei justiţiei şi a rolului acesteia în contextul echilibrului puterilor în stat".

La capitolul "Reforma sistemului judiciar", CE recomandă finalizarea "cât mai curând posibil" a modificărilor care se impun a fi aduse codurilor penale, în consultare cu CSM, ICCJ şi cu Ministerul Public. "Obiectivul următor ar trebui să fie acela de a asigura un cadru stabil, care să nu necesite modificări succesive", se arată în recomandările Comisiei.

Totodată, Executivul european recomandă elaborarea unui plan de acţiune operaţional pentru "punerea în aplicare a strategiei de reformă a sistemului judiciar, cu termene clare şi cu implicarea în acest proces atât a Ministerului Justiţiei, cât şi a CSM, şi asigurând faptul că toate părţile interesate au ocazia să-şi spună punctul de vedere".

Alte două recomandări vizează explorarea de "soluţii pragmatice pentru menţinerea accesului la justiţie fără a păstra actuala hartă judiciară a instanţelor de mici dimensiuni" şi "îmbunătăţirea asigurării aplicării hotărârilor judecătoreşti la toate nivelurile pentru a se asigura că hotărârile judecătoreşti şi sancţiunile financiare sunt puse în aplicare în mod corespunzător".

Referitor la integritate, CE recomandă României "să reexamineze modul în care se poate garanta faptul că hotărârile judecătoreşti referitoare la suspendarea din funcţie a parlamentarilor sunt aplicate în mod automat de către Parlament".

De asemenea, raportul precizează că trebuie să se aplice "verificarea ex ante de către ANI a conflictelor de interese în cadrul procedurilor de achiziţii publice" şi să se asigure legături mai strânse între organele de urmărire penală şi ANI, astfel încât eventualele infracţiuni legate de cazurile ANI să fie investigate în mod corespunzător.

La capitolul lupta împotriva corupţiei, CE recomandă îmbunătăţirea "culegerii de date statistice privind recuperarea eficace a activelor" şi să se asigure că noua agenţie din domeniu poate asigura "o mai bună administrare a bunurilor îngheţate şi poate coopera cu ANAF pentru a îmbunătăţi ratele de recuperare efectivă".

Comisia mai recomandă României să intensifice acţiunile "preventive şi represive direcţionate împotriva conflictelor de interese, a favoritismului, a fraudei şi a corupţiei în achiziţiile publice şi să acorde o atenţie deosebită unor domenii-cheie, cum ar fi sistemul judiciar".

O altă recomandare are ca ţintă combaterea micii corupţii.

Totodată, CE cere Bucureştiului să recurgă la Strategia naţională anticorupţie pentru a identifica mai bine domeniile expuse riscului de corupţie şi să adopte "măsuri educative şi preventive, cu sprijinul ONG-urilor şi profitând de oportunităţile oferite de fondurile UE".

Zgonea: Voi implementa fără ezitare toate recomandările la adresa Parlamentului exprimate în MCV

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va implementa fără nicio ezitare toate recomandările la adresa Parlamentului exprimate în raportul MCV şi va face apel la expertiza partenerilor din UE pentru a grăbi aceste procese.

“Voi implementa fără nicio ezitare toate recomandările la adresa Parlamentului exprimate în acest raport (MCV - n.r.) şi voi face apel la expertiza partenerilor noştri din Uniunea Europeană pentru a grăbi aceste procese”, a spus Zgonea.

El a menţionat că a văzut observaţiile şi recomandările la adresa României conţinute în raportul MCV, pe care Comisia Europeană l-a publicat miercuri, şi a arătat că, în conformitate cu atribuţiile care îi revin, va prezenta toate aceste elemente forurilor de decizie ale Camerei, odată cu începerea sesiunii parlamentare.

“Conform atribuţiilor ce-mi revin, odată cu începerea sesiunii parlamentare, voi prezenta toate aceste elemente forurilor de decizie ale Camerei spre analiză, propuneri şi adoptarea de măsuri concrete, astfel încât să continuăm parcursul pozitiv în zona consolidării independenţei sistemului judiciar, combaterii corupţiei, dar şi a cadrului juridic în materia imunităţii, incompatibilităţii şi conflictului de interese”, a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus, totodată, că trebuie să existe un consens între toate partidele politice în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii parlamentarilor cu probleme penale, astfel încât să nu se interfereze sub nicio formă cu actul de justiţie.

“Personal, consider că parlamentarii trebuie să aibă imunitate doar pentru declaraţiile politice, iar acest subiect va trebui tratat cu seriozitate odată cu reluarea dezbaterilor pe revizuirea Constituţiei”, a mai spus Zgonea.

Zgonea: Dacă vă uitaţi la deciziile luate, o parte din comentariile din MCV nu se referă la Cameră

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că 90% dintre recomandările făcute în raportul MCV nu intră în atribuţiile Camerei şi că o parte din comentariile făcute nu se referă la acest for care a luat întotdeauna deciziile în termen, sugerând că problema ar fi la Senat.

„Dacă vă uitaţi la toate deciziile pe care le-am luat şi dacă vă uitaţi la Camera Deputaţilor, să vedeţi că o parte din comentariile care sunt făcute în mecanism nu se referă la Camera Deputaţilor. Noi întotdeauna am luat deciziile în termen şi am respectat toate deciziile CC şi le-am aplicat (...), dar şi în materie de incompatibilitate şi conflict de interese ne-am încadrat în termenele prevăzute de lege, astfel încât nu există comentarii cu privire la această chestiune”, a afirmat Zgonea.

Întrebat dacă problema este la Senat, Zgonea a spus: „Din ce ştiu eu, noi am luat act de pierderea mandatului domnului ŞŞtefan Stoicaînainte de a lua Senatul. Din ceea ce ştiu eu, nu este niciun parlamentar care să fi avut vreo problemă că noi am trenat dosarul în Camera Deputaţilor, iar dosarul care a venit săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor l-am trimis Comisiei juridice cu termen săptămâna viitoare”.

El a mai spus că nu se poate face comparaţie cu alte Parlamente, arătând că doar în ţara noastră există DNA sau ANI. „Nu avem comparaţie, nu există DNA nicăieri ca să putem să discutăm, noi aici avem termene, în alte Parlamente nu există termene, noi nu avem o ANI în alte părţi ca să ne putem compara”, a arătat Zgonea.

El a mai arătat că 90% din recomandările din MCV nu intră în atribuţiile Camerei Deputaţilor.

„Tot ceea ce a ţinut de noi să modificăm la Statutul deputatului şi senatorului sau Regulamentul Camerei am modificat. M-am uitat la ceea ce s-a făcut ca recomandare în acest moment, 90% nu intră în atribuţiile Camerei Deputaţilor, dar sunt chestiuni pe care trebuie să le modificăm. Voi avea o discuţie cu ministrul Justiţiei şi cu colegii din Comisia Europeană care au redactat acest raport şi anul acesta vom face paşi în această direcţie, astfel încât Parlamentul să fie din ce în ce mai bine poziţionat în raport”, a adăugat Zgonea.

Potrivit lui Zgonea, Parlamentul a făcut în ultimii doi ani paşi importanţi şi a luat decizii revoluţionare.

„Sunt paşi importanţi pe care i-am făcut. Parlamentul în ultimii 2 ani de zile a luat câteva decizii revoluţionare care sunt salutare, au rezolvat anumite comentarii, dar suntem departe de a schimba cultura politică. Nu este suficient să avem termene predictibile de dezbatere cu privire la sancţiunile pe conflict de interese după ce există o decizie a ICCJ sau să luăm act de pierderea mandatului unui parlamentar când decizia a venit de la ICCJ cu privire la incompatibilitatea unui parlamentar şi avem raportul comisiei juridice”, a spus Zgonea.

El a adăugat că este de acord cu eliminarea necesităţii de a discuta în Parlament ridicarea imunităţii, dar pentru acest lucru trebuie revizuită Constituţia.

„Trebuie să eliminăm ceea ce este subiectul presei şi al cetăţenilor necesitatea de a mai discuta sau nu în Parlamentul României asupra ridicării imunităţii. Eu, personal, sunt de acord, dar nu putem face acest lucru fără reviziuirea Constituţiei”, a mai arătat Valeriu Zgonea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici