Rude, cunoştinţe şi oameni simpli la slujba oficiată în "Catedrala Marinarilor" pentru mama preşedintelui

Aproximativ 70 de persoane - rude, cunoştinţe ale familiei Băsescu, dar şi oameni simpli - sunt prezente, marţi seară, în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", din Constanţa, unde are loc slujba de pomenire pentru mama preşedintelui Traian Băsescu, decedată luni.

51 afișări
Imaginea articolului Rude, cunoştinţe şi oameni simpli la slujba oficiată în "Catedrala Marinarilor" pentru mama preşedintelui

Rude, cunoştinţe şi oameni simpli la slujba oficiată în "Catedrala Marinarilor" pentru mama preşedintelui (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

La slujba de pomenire, care a început la ora 18.00, participă preşedintele Traian Băsescu, alături de toţi membrii apropiaţi ai familiei Băsescu.

Accesul în catedrală a fost liber, astfel că la slujba de pomenire participă aproximativ 70 de persoane - rude, cunoştinţe ale familiei Băsescu, dar şi oameni simpli, toţi fiind cu ochii în lacrimi.

După ce oamenii au aflat din presă unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al mamei preşedintelui, oamenii vin în grupuri de câte două - trei persoane şi depun câte o floare.

Slujba a durat aproximativ o jumătate de oră şi, după ce toţi oamenii aflaţi în biserică, atât tineri, dar mai ales persoane în vârstă, au trecut prin faţa sicriului cu trupul Elenei Băsescu, s-au închinat şi au prezentat apoi condoleanţe familiei îndoliate.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a ieşit în faţa bisericii şi a stat de vorbă cu oamenii care au ţinut să-i fie alături şi să îi prezinte condoleanţe, după care s-a adresat din nou jurnaliştilor spunându-le pe un ton calm şi prietenesc: "Măi, copii, ajunge! M-aţi filmat destul!"

Întrebat cum suportă pierderea mamei sale, Băsescu a răspuns scurt: "Bine". Întrebat, de asemenea, dacă doreşte să spună câteva cuvinte, şeful statului a răspuns negativ.

La ora transmiterii acestei ştiri, preşedintele Traian Băsescu se află într-o clădire situată în imediata vecinătate a bisericii unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Elenei Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, marţi, în jurul orei 16.45, împreună cu soţia sa, Maria, cu două ore mai devreme decât era programat, la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din municipiul Constanţa, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al mamei sale, Elena Băsescu.

Şeful statului a coborât din maşină şi s-a îmbrăţişat cu două persoane care îl aşteptau să îi prezinte condoleanţe, după care s-a adresat jurnaliştilor spunându-le: "Măi, copii, n-aţi obosit şi voi?".

Traian Băsescu şi soţia sa au intrat apoi în biserică, însă şeful statului a mai ieşit afară, iar la un moment dat le-a spus ziariştrilor: "Nu vă e frig, măi, copii? Staţi aici încă de ieri!".

Elena Băsescu va fi înmormântată miercuri, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa, unde este înmormântat şi tatăl preşedintelui Traian Băsescu, iar până atunci sicriul cu trupul neînsufleţit va rămâne depus în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din municipiu, cunoscută ca şi "Catedrala Marinarilor".

Miercuri dimineaţă, la Constanţa se va afla şi premierul Emil Boc pentru înmormântarea Elenei Băsescu, şedinţa săptămânală de Guvern urmând să fie programată pentru după-amiaza zilei de miercuri.

Preşedintele Traian Băsescu a revenit în ţară, luni seară, cu o aeronavă de linie, de la Bruxelles, unde participa la un summit UE-Asia, după ce a aflat despre decesul mamei sale în cursul după-amiezii de luni.

Şeful statului a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02.30, la locuinţa mamei sale de la Constanţa şi le-a mulţumit ziariştilor pentru condoleanţe.

Elena Băsescu, mama preşedintelui Traian Băsescu, a murit, luni, la Constanţa, la vârsta de 82 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici