- Home
- Social
- GIURGIU, (02.02.2024, 12:50)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Şase agenţi de poliţie de frontieră condamnaţi definitiv pentru luare de mită
Şase agenţi de poliţie de frontieră din Giurgiu au fost condamnaţi definitiv pentru luare de mită, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis să menţină sentinţa pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Urmărește
265 afișări
Şase agenţi de poliţie de frontieră condamnaţi definitiv pentru luare de mită
Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile declarate de cinci inculpaţi, la data săvârşirii faptelor agenţi de poliţie de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, împotriva unei sentinţe penale de condamnare pronunţată de Tribunalul Giurgiu. Astfel, instanţa a menţinut pedepsele de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate de instanţa de fond, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În cadrul procesului penal a mai fost condamnat un alt inculpat, la data săvârşirii faptei tot poliţist de frontieră, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2019, cei şase agenţi de poliţie de frontieră au pretins şi primit diverse sume de bani, cuprinse între 20 şi 30 de euro, de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Pentru a-i determina pe conducătorii auto să le ofere sume de bani sau foloase materiale, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi autovehiculelor, lipsa unor autorizaţii şi documente de însoţire a mărfurilor, situaţii faptice ce ar fi atras, în mod implicit, efectuarea unor verificări suplimentare în punctul de frontieră, descărcarea, inventarierea şi chiar confiscarea mărfurilor transportate, verificarea amănunţită a pasagerilor şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale”, a transmis, vineri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Numărul virozelor s-a dublat în România. Ministerul Sănătăţii pregăteşte spitalele pentru val
-
Unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri din domeniul apărării începe instrucţia cu militarii ucraineni. Dronele V-BAT ajung pe câmpul de luptă din Ucraina
-
Din lac în puţ! Europa cumpără gaz rusesc la o rată fără precedent în 2025. Expert: "Există o furtună perfectă de factori care explică această situaţie"
Probatoriul a fost administrat de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Giurgiu, cu sprijinul Direcţiei Anchete din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al organelor judiciare din Republica Bulgaria, în baza ordonanţelor de delegare şi ordinelor europene de anchetă emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Naomi Osaka a fost eliminată de la Australian Open. Campioana s-a retras din meciul cu Belinda Bencic
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Bărbaţi condamnaţi în ţară pentru trecere frauduloasă a frontierei şi tâlhărie, aduşi în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Un donator de spermă a fost dat în judecată de părinții copiilor. Olandezul de 43 de ani are peste 500 de copii în toată lumea
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Am făcut calculul! Cât plătești lunar la curent, dacă ții routerul wi-fi în priză non-stop
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe