Şase români de pe Diamond Princess au ajuns în ţară. Ei au fost duşi într-o locaţie secretă din Capitală şi vor fi ţinuţi în carantină 14 zile

  • Şase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess au ajuns, sâmbătă dimineaţă, în Bucureşti
  • Românii au fost aduşi în ţară cu o aeronavă special trimisă de Ministerul Apărăii la Berlin
  • La bordul navei de croazieră au fost depistaţi peste 600 de pasageri infectaţi cu noul coronavirus
2631 afișări
Imaginea articolului Şase români de pe Diamond Princess au ajuns în ţară. Ei au fost duşi într-o locaţie secretă din Capitală şi vor fi ţinuţi în carantină 14 zile

Sursa foto: MApN

Aeronava militară trimisă de Ministerul Apărării la Berlin pentru a prelua cetăţenii români de pe nava de croazieră Diamond Princess a aterizat la Baza aeriană 90 din Bucureşti.

Cei şase români aflaţi la bordul vasului de croazieră Diamond Princess, care şi-au exprimat dorinţa de a reveni în ţară, vor fi duşi într-o locaţie secretă din Capitală unde vor fi ţinuţi în carantină 14 zile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti, cei şase români au fost testaţi, înainte să se urce în avion, la Tokyo, iar rezultatele au fost negative în ceea ce priveşte infecţia cu coronavirus.

„Toţi cei şase cetăţeni români care şi-au exprimat dorinţa de a reveni în ţară au fost îmbarcaţi la bordul aeronavei puse la dispoziţie, în cadrul mecanismului european de protecţie civilă, de către guvernul italian. Anterior îmbarcării aceştia au fost testaţi de către echipa medicală mobilă, rezultatele testărilor fiind negative pentru infecţia cu COVID-19 (Coronavirus)”, au transmis reprezentanţii MAE.

Avionul la bordul căruia au fost cei şase români a aterizat la Berlin în cursul nopţii, de unde au fost preluaţi de o aeronavă pusă la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale.

Cu privire la cei doi cetăţeni români infectaţi cu coronavirus, MAE menţionează că aceştia sunt în continuare spitalizaţi în Japonia, iar starea acestora de sănătate este bună.

„Ambasada României la Tokyo este în legătură cu cei doi cetăţeni români spitalizaţi, cât şi cu ceilalţi nouă cetăţeni români, membri ai echipajului, care au decis să rămână pe vasul de croazieră”, a mai anunţat MAE.

Românii de pe Diamond Princess, aduşi în România cu o aeronavă de tip C-27J Spartan

Cei şase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess pe care au fost depistaţi peste 600 de pasageri infectaţi cu noul coronavirus au fost aduşi în Bucureşti cu o aeronavă de tip C-27J Spartan, anunţă Ministerul Apărării.



O aeronavă de tip C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române a efectuat sâmbătă, 22 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta Bucureşti – Berlin şi retur, pentru aducerea în ţară a şase cetăţeni români repatriaţi din Japonia, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Ministerul Apărării.

Cei şase cetăţeni au fost transportaţi din Japonia în Germania cu zboruri de evacuare medicală desfăşurate în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

„Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală şi având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de locotenent-comandorul Romeo Gârz şi a avut la bord o echipă medicală aparţinând SMURD Bucureşti. Transportul a fost realizat cu respectarea întocmai a măsurilor pentru protecţia personalului şi a tehnicii, obligatorii în astfel de situaţii”, se arată în comunicat.

Sursa foto: MApN

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici