Prima pagină » Social » Scandal uriaș provocat de un experiment care presupunea filmarea permanentă a copiilor pentru antrenare IA

Scandal uriaș provocat de un experiment care presupunea filmarea permanentă a copiilor pentru antrenare IA

Un scandal uriaș a izbucnit în SUA din cauza unui experiment care presupunea filmarea permanentă a copiilor la grădiniță pentru antrenarea inteligenței artificiale (IA). Experimentul a fost anulat în urma protestului părinților.
Scandal uriaș provocat de un experiment care presupunea filmarea permanentă a copiilor pentru antrenare IA
Mediafax Foto
Petru Mazilu
20 mai 2026, 12:59, Social

Realizatorii studiului planificat de Universitatea din Washington le-au cerut educatorilor să poarte camere pentru a înregistra imagini din clasă, potrivit Futurism. Ulterior, imaginile ar fi fost folosite pentru a antrena modele de inteligență artificială. Dacă un părinte nu se simțea confortabil cu procedura, putea să refuze participarea copilului său. În lipsa unui refuz oficial, copilul ar fi fost inclus în mod automat în experiment.

Deși inițiatorii studiului au spus că videoclipurile surprind interacțiunile normale dintre profesori și copii în timpul activităților obișnuite din clasă, numeroși părinți s-au declarat revoltați. Unii au încercat să afle ce modele de inteligență artificială sau ce companii sunt implicate în proiect. Alți părinți s-au plâns de modul interpretabil în care a fost conceput documentul care le-a fost prezentat.

De asemenea, nu a fost clar în ce mod putea fi evitați în filmare copiii ai căror părinți nu își dădeau acordul. Totodată, părinții au vrut să afle cu cine ar putea fi partajate datele, cât timp vor fi păstrate și cine finanțează cercetarea.

Confruntați cu reacția părinților, inițiatorii proiectului au renunțat la experiment. Un incident asemănător s-a produs la o școală din New York. Un proiect bazat pe inteligența artificială a fost anulat luna trecută după ce mai mulți părinți au protestat.

Recomandarea video