- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.08.2013, 14:26)
- Elvira Gheorghita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Schimbarea la Faţă - unul din cele 12 praznice împărăteşti, socotită zi de hotar pentru vară
Ortodocşii serbează marţi Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, acestei sărbători, socotită zi de hotar pentru vară, fiindu-i asociate mai multe credinţe şi obiceiuri.
2899 afișări
Schimbarea la Faţă - unul din cele 12 praznice împărăteşti, socotită zi de hotar pentru vară (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.
Schimbarea la Faţă mai este numită în popor şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greaca a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.
În satele româneşti încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
Se spune că aceia care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.
Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.
În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beţie, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.
Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.
În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.
Din 6 august, toamna începe să-şi intre treptat, treptat în drepturi. De acum înainte, iarbă nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre ţările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.
Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarbă şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg şi ultimele plante de leac. În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se sterpezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.
O veche superstiţie spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce şi creşte riscul îmbolnăvirilor. Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară.
Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.
Cei care au sărbătorit Schimbarea la Faţă a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. Norul apare o singură data pe an, întotdeauna în acelaşi loc, în direcţia Nazaretului, şi la aceeaşi vreme, până noaptea târziu.
Citește pe alephnews.ro: Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe