Scriitorul şi dizidentul anticomunist Paul Goma a murit din cauza COVID-19. Era internat în Franţa

  • Paul Goma (84 de ani) a încetat in viaţă la Paris
  • El fusese infectat cu coronavirus
23592 afişări
Imaginea articolului Scriitorul şi dizidentul anticomunist Paul Goma a murit din cauza COVID-19. Era internat în Franţa

Scriitorul şi dizidentul anticomunist Paul Goma a murit din cauza COVID-19. Era internat în Franţa

Paul Goma a încetat din viaţă, anunţă biografa acestuia, Mariana Sipoş.
 
”În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret si mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaş. Conform informaţiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere şi cu sufletul împăcat”, arată Mariana Sipoş în textul trimis MEDIAFAX.
 
Fiul scriitorului, Filip Goma, care îşi pierde şi tatăl, la doi ani după moartea mamei, a rugat presa şi publicul să nu fie contactat.
 
”Conform indicaţiilor lui Filip Goma, respectând dorinţa tatălui său şi ţinând cont de restricţiile actuale în vigoare în Franţa, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris”, arată Mariana Sipoş. 
 
”Am fost prietenă cu Paul Goma, sunt singura care l-a vizitat în ultimii ani. Am făcut emisiuni TV şi un film documentar despre el («Strict secret: Paul Goma»), am scris prima carte dedicată lui («Destinul unui disident: Paul Goma»), am îngrijit publicarea ultimei sale cărţi în România la sfârşitul anului trecut («Paul Goma: Unde am greşit?»), a explicat Mariana Sipoş pentru MEDIAFAX.
 
Paul Goma s-a născut în la Mana, Orhei, în 1935. După cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., familia sa s-a refugiat în România. În 1977 a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 din Cehoslovacia şi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu. A fost anchetat de Securitate şi arestat dar a fost eliberat la insistenţele Amnesty International. În noiembrie 1977, Paul Goma, soţia şi fiul său se trezeau că li s-a retras cetăţenia română. Au cerut azil politic la Paris. A debutat ca scriitor cu volumul ”Camera de alături”, în 1968. Romanul ”Ostinato”, din 1971, a fost cenzurat de autorităţile comuniste şi din acel moment, Goma s-a confruntat cu interdicţii de semnătură, anchete şi arest la domiciliu. Romanele sale rămân inconfundabile în literatura română, Goma continuând să scrie în română şi după ce s-a stabilit la Paris. România nu a reuşit să rezolve situaţia lui Paul Goma nici după trei decenii de la căderea comunismului. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici