Se întăreşte forţa de apărare a României. Primul convoi al NATO cu tehnică militară a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

  • Primul convoi cu tehnică de luptă al NATO a ajuns vineri dimineaţă la baza Mihail Kogălniceanu.
  • Alte două convoaie sunt pe drum, unul în drum spre Rîmnicu Vâlcea, iar altul în drum spre Nădlac.
4143 afișări
Imaginea articolului Se întăreşte forţa de apărare a României. Primul convoi al NATO cu tehnică militară a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

Se întăreşte forţa de apărare a României. Primul convoi al NATO cu tehnică militară a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

Cele trei convoaie, formate în total din 48 de trailere, aduc tehnică militară, printre care transportoare blindate Stryker.

Vineri dimineaţă sunt aşteptaţi la baza Mihail Kogălniceanu şi militarii americani din Regimentul 2 Cavalerie, care vin cu avionul din Germania.

Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, vine vineri în România. El va vizita, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Oficialul NATO va avea o întâlnire cu militarii dislocaţi în bază.

Vizita lui Jens Stoltenberg are loc în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici