Şeful Vămii Călăraşi a fost scos din locuinţa sa de către mascaţi. Parc cu maşini de lux, găsit la locurile percheziţionate

Şeful Vămii Călăraşi, Ion Voicu, a fost scos, marţi, din locuinţa sa, de poliţişti de la Serviciul de Intervenţie Rapidă al Poliţiei, fiind dus la sediul Vămii Călăraşi, unde au loc percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu combustibil, cu un prejudiciu de aproximativ cinci milioane de euro.

1763 afișări
Imaginea articolului Şeful Vămii Călăraşi a fost scos din locuinţa sa de către mascaţi. Parc cu maşini de lux, găsit la locurile percheziţionate

Şeful Vămii Călăraşi, scos din locuinţa sa de către mascaţi şi dus la vamă, unde au loc percheziţii (Imagine: Ciprian Sterian/Arhiva Mediafax Foto)

Ion Voicu a fost dus la sediul Vămii Călăraşi pentru a lua parte la percheziţiile care au loc în instituţie.

Şeful Vămii Călăraşi a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi la locuinţa sa, el acoperindu-şi faţa cu o haină.

La ora transmiterii acestei ştiri, percheziţiile sunt în desfăşurare, la Vama Călăraşi fiind sigilate mai multe birouri.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au găsit la locuinţele şi la firmele percheziţionate până acum un adevărat parc cu maşini de lux.

Un număr de 33 de percheziţii au loc la locuinţe şi la sediile mai multor societăţi comerciale din municipiile Constanţa, Bucureşti, Călăraşi şi judeţele Sibiu, Giurgiu, Prahova, Alba şi Vâlcea, fiind vizat un grup infracţional organizat specializat în activităţi de evaziune fiscală cu combustibili.

Conform unui comunicat al DIICOT, gruparea era constituită din opt persoane care sunt acuzate că au achiziţionat peste 11.000 de tone de motorină Euro 5 în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, respectiv combustibil lichid greu şi motorină Navo, prin antrepozitul fiscal situat în municipiul Călăraşi, însă în realitate au revândut motorina prin staţii de distribuţie a carburanţilor, fără să plătească taxele aferente.

"În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip «fantomă», fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit procurorilor DIICOT, activitatea infracţională a fost sprijinită de către funcţionari vamali din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, care făceau controale formale la societăţile comerciale implicate şi le asigurau spaţii necesare funcţionării.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat de către membrii grupării a fost estimat la cinci milioane de euro.

Conform unor surse judiciare, percheziţiile au legătură cu dosarul în care fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în dosarul "Motorina".

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în dosarul "Motorina" alături de alte 16 persoane şi şase firme, fiind acuzaţi de procurorii DIICOT Braşov de constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov în 7 septembrie, iar printre inculpaţi sunt şi doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Monea Claudiu şi Ciobanu Dorel, dar şi fostul deputat braşovean Vasile Bran.

DJAOV Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov s-au constituit parte civilă în acest dosar pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere.

Fostul consilier al lui Blejnar, Codruţ Marta, care a fost şi el audiat în acest dosar, nu se află printre inculpaţi.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală.

"În fapt, se reţine că, în perioada martie - iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizaţ cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice - combustibili", se arată într-un comunciat al DIICOT Braşov.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă.

Grupul infracţional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici