Şoseaua Kiseleff din Capitală, închisă parţial. Trupele SIIAS vor simula salvarea unor ostatici

Şoseaua Kiseleff din Capitală va fi închisă parţial, miercuri, între 20.00 şi 24.00, atât pentru şoferi cât şi pentru pietoni, în vederea realizării un exerciţiu complex în cadrul căruia trupele Serviciului Independent de Intervenţie şi Acţiuni Speciale (SIIAS) vor simula salvarea unor ostatici.

281 afișări
Imaginea articolului Şoseaua Kiseleff din Capitală, închisă parţial. Trupele SIIAS vor simula salvarea unor ostatici

Şoseaua Kiseleff din Capitală, închisă parţial. Trupele SIIAS vor simula salvarea unor ostatici (Imagine: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)

În intervalul orar 20:00 - 24:00, traficul rutier şi pietonal pe Şoseaua Kiseleff va fi închis pe tronsonul cuprins între străzile Arhitect Ion Mincu şi Monetăriei, a precizat Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor ca, pe durata restricţiei, să folosească rutele ocolitoare Şoseaua Kiseleff - strada Arhitect Ion Mincu - bulevardul Aviatorilor - Piaţa Victoriei şi Şoseaua Kiseleff - strada Arhitect Ion Mincu - bulevardul Ion Mihalache - Piaţa Victoriei.

Începând cu ora 20.00, pe şoseaua Kiseleff va fi organizat, de către Poliţia Română, un exerciţiu al trupelor SIIAS, intitulat "Atlas Common Chalange-2013", în timpul căruia va fi simulată o salvare de ostatici.

"Exerciţiul este organizat la nivel european, concomitent în nouă ţări - Norvegia, Estonia, Olanda, Portugalia, Belgia, Italia, Austria, Slovacia şi România - la activităţi participând toate structurile de intervenţie din statele membre. La exerciţiul din România participă, alături de SIIAS, echipe din Bulgaria, Grecia şi Cipru", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Română.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici